Sfaturi pentru a fi în formă vara asta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studiile arată că avem o stare generală de sănătate mai bună în zilele însorite. Însă pentru a ne bucura pe deplin de vremea frumoasă, trebuie să ne adaptăm stilul de viaţă. Aceasta deoarece, potrivit meteorologilor, în acest sezon va trebui să facem faţă celei mai călduroase veri din ultimul secol.

Fără îndoială, vara şi-a intrat deplin în drepturi, dovadă fiind zilele caniculare care devin tot mai greu de suportat. Indiferent dacă vara aceasta stai acasă sau te duci în vacanţă, nu uita să te protejezi de soare. Potrivit medicilor, soarele poate fi în egală măsură şi prieten, şi duşman.

Mai exact, dacă stai la soare fără să folosești o cremă cu factor de protecție solară, inevitabil, mai devreme sau mai târziu, vei suporta consecințele. Totodată însă, soarele aduce și o serie de beneficii organismului (de exemplu, ajută la sintetizarea vitaminei D care ajută la dezvoltarea oaselor).

Inevitabil, pe timpul verii transpirăm mai mult decât în mod obişnuit, însă, ­este un fenomen normal, deoarece transpiraţia în exces este un semn că mecanismul de autoreglare termică cu care este prevăzut corpul funcţionează. Mai exact, temperatura corpului, cuprinsă între 36 şi 37 de grade Celsius, este controlată de hipotalamus, o zonă din creier care funcţionează normal atât timp cât temperatura de afară nu o depăşeşte pe cea a corpului. Însă când aceasta este mai mare, hipotalamusul intră în alertă şi comandă creşterea cantităţii de transpiraţie.

Cancerul de piele face tot mai multe victime

Un studiu realizat de oamenii de știință britanici de la Universitatea „King's College" a arătat că, spre deosebire de anii trecuți, numărul persoanelor depistate cu cancer de piele este de două ori mai mare. Potrivit cercetătorilor, acest lucru este explicabil în condițiile în care, în ultimii ani, grosimea stratului de ozon a scăzut, crescând astfel cantitatea de raze ultraviolete care ajung la nivelul solului.

În plus, cele mai multe persoane nu iau în serios măsurile de protecție solară și stau la plajă fără să folosească o cremă cu factor de protecție. De asemenea, la înmulțirea cazurilor de cancer de piele contribuie și numărul mare de arsuri solare (care implică modificări la nivelul ADN-ului celulelor) din perioada copilăriei, acesta fiind unul dintre principalii factori favorizanţi.

image

Nu sta la soare fără să-ţi protejezi pielea cu o cremă cu factor de protecţie solară

Nu folosi luciu de buze pe timp de vară!

Luciul de buze crește riscul apariției cancerului de piele, potrivit unui studiu realizat de oamenii de știință americani de la Universitatea „Baylor" din Dallas. Potrivit cercetătorilor, luciul de buze atrage razele ultraviolete de două ori mai mult decât rujul, accelerând procesul de îmbătrânire prematură a pielii, iar în timp, apariția cancerului de piele.

„Femeile ar trebui să fie conștiente că, prin aplicarea unui luciu de buze la temperaturi ce depășesc 30 de grade Celsius, riscul de îmbolnăvire a pielii creşte, deoarece puterea de penetrare a radiaţiilor este mai mare", explică medicul ­Christine Brown, coordonatorul studiului. În zilele caniculare, buzele trebuie protejate cu o cremă cu factor (FPS) 15.

Atenţie: Excesul de cafea pe timp de caniculă creşte riscul de deshidratare.

Lipsa soarelui, risc de depresie

Razele solare influenţează nu doar starea de sănătate fizică, ci şi starea de spirit, spun specialiştii. Un studiu realizat de oamenii de ştiinţă americani de la Universitatea din Alabama a arătat că persoanele care se feresc de soare sunt mai predispuse la depresii. Mai exact, pe fondul lipsei contactului cu soarele, apare tulburarea afectivă sezonieră (SAD), care se manifestă prin iritabilitate, dificultăţi de concentrare, lipsă de energie, creşterea apetitului şi scăderea libidoului.

Ştiai că...

... razele solare stimulează circulaţia sângelui?
... numai zece minute de expunere la soare fără protecţie solară accelerează procesul de îmbătrânire cutanată?
... persoanele cu pielea închisă la culoare trebuie să stea mai mult timp la soare, deoarece epiderma lor secretă o cantitate mai mare de melanină, care ţine la distanţă razele ultraviolete, împiedicând astfel procesul natural de sintetizare a vitaminei D?
... loţiunile de protecţie solară trebuie aplicate cu 20-30 de minute înainte de expunerea la soare, pentru a avea timp să acţioneze la suprafaţa epidermei?
... cantitatea de apă consumată zilnic trebuie să reprezinte 150 la sută din cantitatea de transpiraţie eliminată?

6 virtuţi ale luminii solare

1 Crește performanţele mentale. Un studiu realizat de oamenii de ­ştiinţă americani de la Universitatea California a scos la iveală că razele ultraviolete îmbunătăţesc memoria. Astfel, s-a observat că voluntarii participanţi la un studiu au avut rezultate mai bune la testele de cultură generală atunci când în sala de curs exista lumină naturală.

2 Previne febra musculară. În timpul exerciţiilor fizice realizate în aer liber, razele ultraviolete stimulează scăderea nivelului de acid lactic, responsabil de apariţia febrei musculare.

3 Combate stresul. Soarele stimulează producerea de serotonină, un hormon responsabil cu buna-dispoziţie.

4 Stimulează producerea de vitamina D, o vitamină indispensabilă bunei funcţionări a organismului. Carenţa de vitamina D este asociată cu apariţia bolilor de inimă, sclerozei multiple, diabetului şi a osteoporozei.

5 Atenuează durerile articulare, deoarece ajută la reducerea inflamaţiilor.

6 Întărește sistemul imunitar. Cu cât cantitatea de vitamina D pe care corpul o sintetizează creşte, cu atât imunitatea devine mai puternică.

Simptomele unui atac provocat de căldură sunt ameţeala, ritmul cardiac alert, dificultatea respiratorie şi senzaţia de greaţă.

Specialistul nostru
Livia Nena
biolog nutriţionist

image

Din cauza temperaturilor ridicate, pe timpul verii trebuie să se evite mesele copioase, bogate în carne grasă (de porc, de oaie sau de vită), în alimente foarte sărate, pline de zahăr şi alcoolul. Dieta de vară trebuie să cuprindă multe salate, legume, fructe, lactate (iaurturi, lapte bătut), peşte şi foarte multe lichide (mai mult de doi litri zilnic). Deoarece pe durata concediului este foarte greu să rezişti dulciurilor, se recomandă deserturile preparate cât mai simplu şi, de preferat, în casă.

Se pot consuma fără riscul de a acumula kilograme îngheţată de fructe făcută în casă, compot, şerbet, ­iaurt bătut cu fructe şi plăcinte cu fructe. De asemenea, pe parcursul verii, înlocuiţi băuturile carbogazoase cu limonadă şi cu sucuri de fructe preparate în casă. În cazul acestui tip de băuturi se poate controla cantitatea de zahăr care, de preferat, ar trebui înlocuit cu mierea de albine.

Cum te protejezi de soare

Alege o cremă cu spectru larg

Dozarea timpului petrecut la soare și folosirea unei creme cu factor de protecție solară reprezintă cheia unui bronz sănătos, ne asigură dermatologii. Există două tipuri de raze ultraviolete: UVA și UVB. Până acum câțiva ani, se credea că numai ultravioletele B sunt periculoase pentru sănătate, deoarece produc arsuri la nivelul pielii, ce reprezentau un factor de risc pentru apariţia cancerului. Deşi razele de tip A sunt mult mai periculoase decât cele de tip B, deoarece pătrund mai adânc în piele, acest lucru a fost demonstrat abia recent.

Potrivit dermatologilor, spre deosebire de ultravioletele B care au concentraţie maximă doar între orele 11 şi 16, cele de tip A au aceeaşi intensitate pe tot parcursul zilei, chiar şi atunci când afară este înnorat. Prin urmare, cremele de protecție solară ar trebui să aibă specificată pe ambalaj expresia „spectru larg", pentru că oferă protecție împotriva ambelor tipuri de ultraviolete. Dermatologii recomandă în primele zile folosirea unei creme cu factor de protecţie (FPS) 50, iar în zilele următoare să se folosească o cremă cu un factor mai mic, pentru a permite pielii să se bronzeze. Atenţie însă! Protecția solară dispare după ce ai intrat în apă.

Bea apă chiar dacă nu-ţi este sete

Cazurile de deshidratare sunt frecvente pe timpul verii, deoarece se pierde multă apă prin transpiraţie, iar consumul de lichide este prea mic pentru a acoperi nevoile corpului, atenţionează medicii. Dacă te simţi obosit (durere de cap, letargie, confuzie) și ai crampe musculare (sodiul şi potasiul, electroliţi importanţi pentru ­muşchi, se pierd în cantităţi mari prin transpiraţie), cauza poate fi deshidratarea.­

Pentru a evita astfel de episoade, se recomandă să bei apă minerală sau ceaiuri neîndulcite la fiecare jumătate de oră, chiar dacă nu îţi este sete. Nivelul de hidratare a organismului poate fi menţinut la parametri normali doar dacă bei lichide cu regularitate.

Aerul condiţionat irită căile respiratorii

Deși aparatele de aer condiționat fac mai suportabile zilele toride, acestea trebuie folosite cu moderație. Potrivit medicilor, riscul de a face o infecție a căilor respiratorii pe timp de vară este mai mare la persoanele care au în casă un astfel de aparat. Asta deoarece diferența de temperatură dintre interior şi exterior este mai mare cu cel puțin zece grade. În mod normal, aparatul de aer condiționat trebuie să fie setat astfel încât în încăpere să fie o temperatură cu cinci grade mai mică faţă de cea de afară.

Termoreglare: Când afară sunt peste 36° C, corpul se răcoreşte prin transpiraţie.

Măsuri anticaniculă

- Folosește un ventilator doar dacă mercurul din termometru arată mai puţin de 32 de grade Celsius. În zilele caniculare, cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius, aceste aparate vor incinge și mai tare aerul, făcându-l insuportabil.

- Pe timp de vară, folosește geluri de duș și creme pe bază de mentă şi de eucalipt, care lasă o senzaţie răcoritoare pe piele.

- Fă dușuri călduţe, și nu reci, pentru a evita instalarea șocului termic.

- Folosește ochelari de soare care au filtre împotriva razelor ultraviolete, deoarece riscul de a face cataractă crește atunci când te expui mai multe ore la soare.

- Când ieși din casă, acoperă-ţi capul cu o pălărie şi îmbracă-te cu haine confecţionate din materiale subţiri şi deschise la culoare.

Ai suferit arsuri? Iată soluţiile!

- Vitamina E. Sfărâmă o pastilă de vitamina E și întinde conţinutul pe pielea arsă. Repetă procedeul la fiecare două ore. Rolul ei este de a grăbi refacerea ţesutului distrus de razele ultraviolete.
- Ulei de lavandă. Este singurul ulei esenţial care poate fi aplicat direct pe piele fără să fie diluat. Acesta are rolul de a reface pH-ul pielii arse de soare.
- Iaurt. Înmoaie un tifon în iaurt și tamponează ușor ţesutul afectat de razele ultraviolete. Iaurtul hidratează pielea, dar în același timp are și efect răcoritor.
- Bicarbonat de sodiu. Într-un pahar de apă se pun două vârfuri de cuţit de bicarbonat de sodiu. Ulterior, în amestecul obţinut, se înmoaie un tifon și se așază pe zona afectată circa 15 minute.
- Măr. Taie un măr în felii subţiri și ­aplică-le pe zonele afectate de soare. După 10 minute, înlocuiește-le cu altele. Acest remediu se recomandă pentru arsurile ușoare.

Ce afecţiuni se agravează vara

Într-un top al bolilor care se agravează în timpul verii, afecţiunile cardiovasculare ocupă de departe prima poziţie. Aceasta deoarece, la temperaturi ridicate, vasele sanguine se dilată și, implicit, sângele are o viteză mai mare, accentuându-se astfel presiunea asupra inimii. Tot din cauza dilatării vaselor de sânge, au de pătimit şi persoanele care suferă de varice.

Acestora li se recomandă să nu iasă din casă între orele 10 și 16, deoarece în acest interval temperaturile ating pragul maxim. De asemenea, razele ultraviolete influenţează negativ şi starea diabeticilor. În cazul lor, soarele creşte riscul de retinopatie diabetică şi, în timp, ei riscă să-şi piardă vederea.

Acoperă geamurile cu perdele închise la culoare, pentru a menţine răcoare în casă.

Specialistul nostru
Dr. Radu Leon George
medic de familie,competenţă în fiziokinetoterapie

image

Atenţie mare la tipul de medicamente pe care le administraţi în timp ce vă expuneţi la soare. Aceasta deoarece există o serie de medicamente care conţin substanţe ce ne pot face mai sensibili la razele ultraviolete. Printre acestea se numără tetraciclina, ofloxacina, isotretinoinul (substanţă care se găseşte în medicamentele Sotret sau Roacutane, care se prescriu pentru tratamentul acneei), nalidixul şi sulfametoxazolul.

Fototoxicitatea apare imediat, mai exact în aproximativ zece minute, şi se manifestă prin roşeaţă, arsuri şi prin mâncărime. Persoanele cu risc mare de alergie la soare sunt cele care au diverse afecţiuni ale pielii (acnee, dermatită), cele care iau anticoncepţionale, diuretice, anxiolitice şi medicamente contra cancerului.

Sfaturi pentru o vacanţă fără riscuri

Nu sta desculţ pe marginea piscinei

image

Pune în bagaj pentru concediu  doar haine deschise la culoare, pentru a ţine razele solare la distanţă

Specialiştii te sfătuiesc să-ţi iei câteva măsuri de protecţie atunci când mergi la piscină, deoarece, fiind un loc public, riscul să te alegi cu o infecţie sau cu o boală de piele este foarte mare. În primul rând, se recomandă ca, înainte să intri în apă, să faci un duş, iar dacă ai o rană deschisă, să o protejezi cu un leucoplast rezistent la apă, pentru a evita infectarea. De asemenea, atunci când stai pe marginea piscinei, poartă o pereche de papuci de plajă, deoarece aceasta este suprafaţa cu cea mai mare concentraţie de bacterii.

Pleci peste hotare? Nu uita să te vaccinezi!

Cercetătorii britanici de la Universitatea din Essex au observat că cele mai frecvente infecții care apar în perioada concediului sunt cele ale tractului gastrointestinal care, cel mai adesea, apar din cauza alimentelor consumate la bordul avionului. Pe de altă parte, dacă intenţionezi să pleci într-o ţară exotică, este bine să-ți faci câteva vaccinuri care ­să-ţi ofere protecţie împotriva bacteriilor și virusurilor din zona respectivă.

- Contra febrei tifoide. Produsă de bacilul tific, febra tifoidă este o infecție severă ce se transmite pe cale digestivă, prin intermediul mâinilor murdare sau prin consumul de apă ori de alimente contaminate.
- Contra difteriei. Persoanele care aleg ca destinație de vacanță zonele subtropicale şi tropicale ar trebui să se vaccineze împotriva difteriei, o infecţie severă care se transmite pe cale respiratorie.
- Contra meningitei meningococice. Este o infecție produsă de meningococ și se transmite prin tuse, strănut, vorbit și sărut. Se va administra un vaccin antimeningococic A+C.
- Contra hepatitei A. Această infecție este produsă de virusul hepatitic A, care se transmite prin intermediul mâinilor murdare sau prin alimentele contaminate.

Recomandare: Dacă ţi se face rău brusc, intră într-un magazin cu aer condiţionat timp de 15 minute.

Gastroenterita, frecventă în sezonul cald

Datele statistice arată că un turist din patru se îmbolnăveşte de gastroenterită în perioada concediului. Gastroenterita este o inflamaţie a mucoasei stomacului şi intestinului, fiind provocată de numeroase virusuri, bacterii sau de microorganisme ce contaminează apa şi, implicit, alimentele. Aceasta se manifestă prin vărsături, diaree, febră şi prin deshidratare. În cele mai multe cazuri, gastroenterita dispare de la sine, dar există şi situaţii în care este necesară administrarea unui tratament medicamentos.

Bătrânii şi copiii, cei mai vulnerabili

Din cauza deshidratării, copiii şi vârstnicii sunt cele mai vulnerabile categorii în faţa căldurii. Dacă, în cazul unui copil, metabolismul diferit de cel al unui adult este punctul vulnerabil, la persoanele în vârstă slăbiciunea vine din faptul că nu mai simt atât de intens senzaţia de sete. Iar acest lucru, asociat cu expunerea la soare la ore nepotrivite, duce la insolaţie, care este cauzată de acumularea de lichid la nivelul scoarţei cerebrale. Pe fondul acestei stări vor apărea o serie de simptome: durere de cap, vărsături, ameţeli, frisoane, febră. În astfel de situaţii, se recomandă mutarea persoanei într-un loc ferit de razele solare şi aplicarea de comprese reci la nivelul capului pentru reducerea edemului.

image

Boli de piele frecvente vara

Micoza. Este o afecţiune favorizată de umiditate şi apare frecvent la nivelul degetelor de la picioare. Se manifestă prin roşeaţă, mâncărime, băşici şi miros neplăcut.

Onicomicoza este o afecţiune micotică a unghiilor, care se manifestă prin apariţia unor pete albicioase pe suprafaţa acestora. Apare din aceeaşi cauză ca şi micoza.
Pitiriazisul versicolor se manifestă sub forma unor pete de culoare galbenă, roz sau maro în diferite regiuni ale corpului.

Granulomul de piscină are aspectul unei leziuni purulente, care apare la câteva zile după scăldat, fiind provocată de o bacterie care se înmulţeşte în piscinele cu apă supraîncălzită.

Verucile (negii) apar din cauza virusului Papiloma Uman (HPV) şi se localizează îndeosebi la nivelul membrelor.

Conjunctivita și infecţia corneei pot apărea din cauza clorului din piscină.

Umbrelele de soare nu-ţi oferă protecţie totală, deoarece o parte din razele solare sunt reflectate de nisip.

Specialistul nostru
Prof. dr. Olga Simionescu
medic primar dermato-venerologie

image

Nu ne bronzăm la fel deoarece nu avem acelaşi tip de piele. În urma procesului de bronzare, cantitatea de melanină (pigmentul natural al pielii) creşte. Cu cât pielea unei persoane este mai închisă la culoare, cu atât melanina se secretă în cantitate mai mare. Astfel, este simplu de înţeles de ce la persoanele blonde, a căror piele secretă acest pigment în cantitate redusă sau chiar deloc, riscul arsurilor solare şi al cancerului cutanat creşte.

Bronzarea diferă în funcţie de fluxul şi de intensitatea radiaţiilor de tip A şi B, mai exact de momentul zilei (este mai sănătos să stai la soare între orele şapte şi nouă), de poziţia geografică, latitudine, altitudine şi de suprafeţele reflexive (de exemplu, te poţi bronza mult mai repede atunci când te afli în apropierea unei ape).

image
Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite