Scandalul sexual, testul final al politicienilor

Femei oarecare sau persoane publice au aflat pe pielea lor ce înseamnă oprobriul, când imagini cu scene de alcov au ajuns, din greşeală sau nu, în spaţiul public.

Reka Szikes, Simona Lungu sau Daciana Ana sunt doar câteva dintre femeile care au primit votul de blam al societăţii după ce au apărut pe internet în ipostaze sexuale explicite, dând naştere unor scandaluri mediatizate cu ardoare. Fiecare caz are, desigur, particularităţile sale. Numitorul comun este circul prin care imaginea publică a unei persoane este afectată ieremediabil.Persoanele cu pricina nu sunt nici prostituate, nici analfabete.

Sunt femei cu studii superioare care, până în momentul erupţiei scandalurilor, aveau şi o carieră. Una era asistentă universitară, alta judecătoare, ultima - profesoară de franceză. În paralel, aveau o viaţă sexuală, precum majoritatea populaţiei relativ adulte.

Unele au fost nevoite să demisioneze, altele chiar să-şi piardă urma prin ţări străine. Sexualitatea pare ultimul lucru la care un angajat s-ar gândi că ar putea deveni argument pentru părăsirea unei funcţii. Există, însă, o condiţie pentru izbucnirea unui scandal sexual: angajatul trebuie să fie de sex feminin.

Liviu Negoiţă, actualul primar al sectorului trei din Bucureşti, a suferit o criză de imagine la un moment dat în cariera sa. El a fost acuzat de hărţuire sexuală de actuala divă porno, Laura Andreşan. Negoiţă a ieşit pentru o vreme din prim-planul politic, însă a revenit puternic în alegerile din 2004.

Andreşan a încercat atunci fără succes compromiterea lui, fluturând ideea unei casete compromiţătoare din 2003 cu edilul de sector. Electoratul nu a fost impresionat neplăcut de posibilele aventuri erotice ale lui Negoiţă, ba dimpotrivă, a fost ales primar fără probleme.

Necinstirea profesiei

De fiecare dată, persoanelor implicate într-un scandal sexual li s-a imputat de către forurile care s-au considerat în măsură să arunce piatra că au ştirbit imaginea meseriei pe care o practicau. „Aşa ceva nu se poate. Noi ne chinuim să ştergem petele de noroi de pe obrazul acestei instituţii şi uite cum ne terfelesc alţii”, a fost reacţia rectorului universităţii unde preda asistenta Reka Szikes, când a aflat că aceasta a apărut pe internet într-o serie de fotografii şi producţii video de pe scena festivalului erotic din Barcelona, în scene de sex cu alte femei.

Faptul că de la festivalul cu pricina şi până la momentul izbucnirii scandalului trecuseră nişte ani şi că între timp femeia îşi schimbase stilul de viaţă, a fost un detaliu minor, care n-a mai contat. „Reka Szikes şi-a dat demisia. Dacă nu ar fi făcut acest gest, cazul ei ar fi fost pus în atenţia comisiei de disciplină a Universităţii şi oricum ar fi fost dată afară, pentru că statutul cadrului didactic este incompatibil cu materialele pornografice sau cu afişarea corpului în public. Când au fost făcute filmuleţele, ea era angajată a Universităţii”, a mai declarat acelaşi rector pentru un ziar local.

Din acelaşi considerent, anume că profesia impune o înaltă ţinută morală, judecătoarea Simona Lungu a părăsit în 2004 Tribunalul Bucureşti. Adeptă a controversatei Mişcări de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), judecătoarea a fost protagonista unei pelicule care a scandalizat opinia publică.

„Vânătoare de vrăjitoare”

Cel mai recent caz este al Dacianei Ana. Profesoară de franceză şi directoare de şcoală generală, Ana a apărut împreună cu soţul ei în mai multe filme şi fotografii pe un site pentru adulţi. „Stilul «porno de familie» este consacrat în industria vizuală de când cu accesul facil la instrumentele tehnice necesare producţiei. Multe familii îşi câştigă existenţa prin postarea pe internet a vieţii lor sexuale”, explică antropologul Alexandru Bălăşescu. „Cazul Dacianei Ana a fost unul mediatic.

Ea a primit un blam, s-a luat o atitudine morală împotriva ei, pentru că se presupune că o profesoară formează caracterul copiilor, iar într-o societate tradiţională acest lucru este incompatibil cu morala dominantă. Nu s-a făcut deosebire între calităţile ei profesionale şi viaţa privată sau public extraprofesională. În acest caz, doamna profesoară a făcut parte dintr-o «vânătoare de vrăjitoare» la care presa a participat cu ardoare”, adaugă Bălăşescu.

„România are o societate patriarhală”, afirmă antropologul Alexandru Bălăşescu. Aşa se explică faptul că asistăm mai mult la scandaluri în care consecinţele cele mai grave şi de durată sunt suportate de femei. „Când calcă strâmb, bărbatul e iertat pentru că e bărbat (câteodată chiar felicitat), iar când femeia îşi exprimă libertatea aleasă, e pedepsită dur şi se ajunge la cazuri gen Daciana Ana”. De multe ori, în societăţi patriarhale, precum cea din România, victima este blamată, chiar dacă suferă şi un viol, spune Bălăşescu.

Adesea se spune că „o cerea”. „Dacă ne gândim la arhetipuri, ele se văd cel mai bine în basme. ‹‹Punguţa cu doi bani›› e arhetipul masculinităţii şi al feminităţii în România. Cocoşul pleacă de acasă, găseşte şi aduce punguţa, umplând casa de bogăţie – descoperirea sexualităţii masculine în exterior. Când femeia (găina) iese din spaţiul domestic, îşi pierde valoarea fertilităţii, ea neputând face decât o margică. Apoi este blamată, bătută şi alungată”, explică Bălăşescu.

Sexul este blamat, contestat atunci când este făcut public, nu pentru că opinia publică ar apăra vreo morală ancestrală, consideră Theodora Văcărescu, asistent universitar doctorand la catedra de antropologie culturală şi comunicare a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti.

„Mai degrabă este vorba despre ipocrizie, care însă se manifestă la mai multe nivele, în funcţie dacă partea direct implicată este femeie sau bărbat. Nu se întâmplă exclusiv femeilor, însă imaginea lor este prezentată diferit. În general, acestea sunt asociate cu rolul de soţie credincioasă. Când vine vorba despre moralitate, funcţionează celebrul dublu-standard.”

Cultură şi politică

„Sexul poartă o încărcătură culturală”, spune Văcărescu. „Sexul, de fapt, este cultură şi politică. Încărcătura culturală a sexului constă în norme, în citirea şi în reprezentarea normelor. Ceea ce vedem în mass-media este cultură şi politică. Din cauza normelor social-culturale legate de comportament, scandalul sexual are greutate diferită şi efecte mai grave şi de mai lungă durată în cazul femeilor”.

Sexualitatea este problematică atunci când este legată de figuri politice. Cea mai recentă poveste, încă nesedimentată în memoria colectivă, aparţine Anei Birchall, secretar executiv al Partidului Social Democrat. Ea a renunţat să candideze într-un colegiu local după ce un film porno, în care se bănuia că ar fi fost protagonistă, a fost distribuit pe internet. În film, practic o înregistrare amatoricească de proastă calitate, cu greu se poate distinge identitatea femeii, în timp ce chipul bărbatului nu se vede. Birchall a afirmat că filmuleţul este o înscenare şi a apelat la experţi autorizaţi care să ateste falsul.

Filmul a fost trimis în redacţiile ziarelor de pe o adresă anonimă de e-mail, împreună cu un mesaj care susţinea că bărbatul din imagini ar fi tot un lider PSD şi promitea un episod doi, în care figura lui poate fi văzută. Episodul doi nu a mai ajuns la public. Birchall a insistat să candideze la Vaslui, însă bărbaţii macho din PSD-ul local nu au mai primit-o, aşa că acum candidează pentru diaspora, în America de Nord şi Sud, Australia şi Noua Zeelandă, „ceea ce, până la urmă, i se potriveşte mai bine”, consideră analistul politic Cristian Ghinea.

„În cazul Birchall, unde cel mai probabil nici nu era vorba despre ea, a intervenit setea de senzaţional, dublată de materialul vizual”, spune antropologul Alexandru Bălăşescu. Când vine vorba despre instrumentarea acestor scandaluri, sunt două aspecte care trebuie discutate: etic şi politic. „Anei Birchall i s-a făcut o mare măgărie la care au contribuit şi anumite surse din presă”, consideră Ghinea. „Înainte să ştim dacă era într-adevăr ea, presa deja a discutat subiectul. E stilul Vadim din anii ‘90 care întreba: ‹‹a fost curvă icsuleasca?›› şi răspunsul nu mai conta.

Cam aşa a fost şi cu ea, doar că acum presa serioasă a ajuns să poarte discuţia în termenii ăştia”. În plan politic, afirmă analistul, s-a folosit „mizerabil” discuţia din planul etic. „Trebuia să discutăm despre dreptul la intimitate, dar politicienii din PSD au reacţionat ca nişte călugări primitivi.

Doar simpla idee că un politician face sex oral a fost aşa teribilă că au scos-o pe Ana Birchall de pe liste. Întrucât nu îi consider atât de pudibonzi, cred că au avut alte motive”. Mai mult, Ghinea consideră că „electoratul trebuie să treacă de etapa în care maximul de femeie politician este Elena Ceauşescu, adică o bunicuţă asexuală şi uşor cretină.  În viaţa reală femeile fac sex, iar cele care nu au probleme sexuale fac şi sex oral”.

Rating sau denigrare intenţionată?

Se fac sau nu vinovate de rea intenţie ziarele care au muşcat momeala şi au difuzat povestea? „Media, de regulă, sunt nişte instrumente ale unor cercuri de interese”, spune asistentul universitar doctorand Antonio Momoc, specializat în marketing politic.

„Evident că cei care selectează informaţia o fac într-un mod bine gândit şi ţintit. Nu se selectează întâmplător anumite materiale pentru prime-time”.

Uneori, publicul total dezinteresat, dar curios poate fi atras de asemenea subiecte care vând, şi atunci media oferă publicului ceea ce aşteaptă, spune Momoc. Întrebarea care se pune este: sunt sau nu aceste imagini selectate cu o intenţie care depăşeşte ratingul? Se doreşte mai mult, adică denigrarea persoanei? „Dacă aceste scandaluri se pun pe prima pagină, e foarte posibil să existe un interes al celui care le pune, dincolo de rating.

Am senzaţia că lucrurile sunt bine gândite într-un laborator al consultanţilor.” Momoc subliniază că aceasta este doar o impresie personală pe care nu o poate demonstra. „Din perspectiva presei, nu ar trebui să fie un interes, dar publicul are dreptul să fie curios. Sunt unii care nici nu ştiau cine e Ana Birchall. Asta e dovada că publicul e masă de manevră şi că nu este neapărat interesat de actorii puşi în joc. Opinia publică nu e un justiţiar moralizator, ci doar o masă care caută încă un subiect pentru distracţie”, conchide analistul.

Supravieţuirea după un scandal sexual

Astăzi, politicienii au un statut asemănător celui de superstar, consideră antropologul Alexandru Bălăşescu. „Folosesc acelaşi mediu de promovare ca superstarurile. Filmele porno cu staruri au vândut şi încă vând foarte bine (vezi Pamela Anderson). Nu puteam să ne mirăm sau să aşteptăm mult mai mult până să apară şi un politician”.

De ce contează pentru public ce face un om în sfera privată? „Depinde de context. În Europa, nimeni nu a făcut mare caz de amantele preşedinţilor francezi. În Europa Occidentală, politicul e separat de privat. Spre deosebire de aceasta, în America, statura morală a unui personaj este argument politic.

La noi, în România, e senzaţionalism”, conchide antropologul. Mai mult, spune acesta, avem o ţară cu experienţă mică în mediatizarea politicului şi, deşi ne întâlnim oarecum în atitudine cu americanii – fiind la fel de interesaţi de sexualitate – sursa diferă. „La noi sunt foarte exotice preocupările cu imaginea politicianului, cu felul în care se îmbracă, limbajul gesturilor, pe când în ţările cu tradiţie în acest sens, o întreagă industrie este angrenată în crearea imaginii unui politician”, declară Bălăşescu.

Analistul politic Bogdan Teodorescu este de părere că femeile au puţine şanse de reabilitare a imaginii publice după implicarea într-un scandal sexual: „Depinde de cât de multă lume a aflat, mai ales din publicul ţintă, dar şi de imaginea anterioară”, spune analistul. „Sunt oameni care au un scut de imagine creat anterior şi, atunci când imaginea le este terfelită într-un scandal, cetăţeanul ori afirmă că nu e adevărat ori zice că nu îl interesează.

Alţii, care au o imagine fragilă, intră imediat în malaxor. Supravieţuirea depinde, deci, foarte mult de imaginea anterioară. Dacă pata e foarte mare, revenirea e dificilă, mai ales pentru femei. Contează şi dimensiunea expusă publicului. Cu cât e mai intensă, mai agresivă, cu atât şansele de revenire sunt mai mici”, conchide Teodorescu.

Se întâmplă şi la case mai mari

Dacă în România cel mai des afectate sunt femeile, în Occident, bărbaţii sunt subiectul incriminării pe primele pagini ale ziarelor când vine vorba despre sex. „Un aspect interesant îl reprezintă scandalurile cu tentă sexuală din lumea corporatistă”, spune Bălăşescu.

Cazul şefului Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, acuzat că ar fi abuzat de putere în aventura cu o angajată, şi mai vechiul caz al fostului preşedinte american Bill Clinton, implicat în relaţia cu stagiara Monica Lewinsky, sunt similare. Problema în ambele poveşti era integritatea morală.

La Clinton era vorba de minciună, iar la Kahn, de folosirea avantajelor ierarhice, spune Bălăşescu. „Chestiunea e interesantă pentru că noi, ca oameni, construim coloana vertebrală a societăţii în jurul sexualităţii, pentru că sexualitatea normativă dă forma familiei, iar abaterile de la ea sunt considerate distructive ale fabricii socialului”, explică antropologul. Cei doi politicieni au fost în cele din urmă absolviţi de vină.

Un alt caz recent este al politicianului austriac de extremă-dreapta, Jörg Haider. Sexualitatea controversatului lider a fost dezbătută postum, atunci când succesorul său politic, Stefan Petzner, a declarat că Haider a fost bărbatul vieţii lui. „Sexualitatea este unul din caii de bătaie ai politicii de după anii ‘60, odată cu mişcările de «libertăţi civile» din Statele Unite”, afirmă Bălăşescu.

„Dacă până atunci sexualitatea nu era discutată public, din anii ‘60 încoace ea devine argument politic asociat cu stânga. Homosexualitatea, existentă în orice societate în proporţie de 10%, este astăzi asociată cu Stânga. Tocmai de aceea cazul Haider aruncă o nouă lumină asupra prejudecăţilor politice şi asupra fenomenului de publicizare a privatului. Se consideră că extrema dreaptă pune bazele pe valori de familie, tradiţionaliste, iar homosexualitatea e o abatere de la normă. Iată că Haider ne demonstrează cu totul altceva, şi anume că discursul politic şi alegerile private sunt de multe ori total diferite”.

Variaţiile de la aşa-zisul sex „normal” sunt mai scandaloase. „Vorbim despre alegerea sexualităţii. Trăim într-o societate cu valori hetero-normative. Dacă Haider era un politician de extremă stânga, alegerea sa sexuală ar fi fost considerată normală şi derizorie, un argument în plus pentru cei ce spun că stânga e degenerată”, încheie Bălăşescu. Un alt caz fără final fericit este cel al guvernatorului american, Eliot Spitzer, a cărui carieră a fost distrusă anul acesta, după ce presa a dezvăluit faptul că a apelat la serviciile unei prostituate de lux.

Cele mai răsunătoare scandaluri din politică

John Profumo, ministrul britanic de război, a demisionat în 1963, în urma scandalului provocat de relaţia sa cu un fotomodel în vârstă de 19 ani.

Senatorul american Gary Hart a fost exclus din politica naţională după ce presa a descoperit că acesta îşi înşela nevasta cu un fotomodel în vârstă de 29 de ani.

Fostul preşedinte francez Francois Mitterand a şocat opinia publică după ce s-a aflat că mai avea o familie, pe care o găzduia într-o anexă a Palatului Elysée.

Relaţiile pasagere ale lui John F. Kennedy nu au reuşit să producă acelaşi impact precum zvonul că printre cuceriri s-ar fi aflat şi actriţa Marilyn Monroe.