Românii, mai depresivi decât occidentalii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ţara noastră, procentul persoanelor care suferă de depresie şi se internează cu această problemă este mai mare decât în ţările occidentale.

„Din datele statistice oferite de Spitalul «Prof. dr. Alexandru Obregia» rezultă o creştere, între anii 2001 şi 2008, a internărilor pentru depresie de la 31 la sută la 40 la sută din totalul internărilor. Acest procent este spectaculos, dacă ţinem cont că, în unităţi occidentale similare, procentul este de 4-7 la sută. Explicaţia nu constă în aceea că românii ar fi mai vulnerabili la depresie decât alţi europeni, ci, din păcate, în insuficienţa unui sistem de îngrijire ambulatoriu adecvat",  spune medicul psihiatru Radu Teodorescu, preşedintele Asociaţiei Române de Psihiatrie Comunitară.

Studiile arată că o persoană din cinci va suferi de depresie la un moment dat pe parcursul vieţii. În România sunt înregistraţi la ora actuală peste 2 milioane de pacienţi depresivi. Femeile suferă de depresie de două ori mai frecvent decât bărbaţii, din cauza factorilor biologici hormonali şi psihologici predispozanţi.

Pentru a veni în ajutorul persoanelor cu tulburări mintele, Asociaţia Română de Psihiatrie Comunitară a lansat site-ul www.dialogsanatatemintala.ro. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite