Românii îşi depun celulele la bancă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lunar, peste 300 de românce solicită recoltarea de sânge placentar de la nou-născuţi. Sângele placentar, recoltat din cordonul ombilical, conţine o cantitate mare de celule stem, folosite pentru tratarea a peste 70 de boli.

Numărul părinţilor care recoltează celule stem din cordonul ombilical al copiilor, imediat după naştere, s-a triplat în ultimul an.

Dacă în 2007, aproape o sută de mămici pe lună alegeau să păstreze în clinici speciale sânge din cordonul ombilical al copiilor nou-născuţi, în momentul de faţă peste 300 de cupluri apelează, lunar, la această metodă. Astfel, România egalează Polonia, o ţară cu o experienţă mult mai mare în recoltarea sângelui placentar şi cu o populaţie mai numeroasă.

În România, doar patru companii se ocupă de recoltarea, transportul şi conservarea celulelor stem. Preţul întregului proces variază între 3.000 şi 6.000 de lei.

Recoltarea se face în 30 de secunde

Celulele stem recoltate la naştere se vor folosi ulterior, în cazul în care copilul sau o altă persoană compatibilă se va îmbolnăvi. Astfel de celule pot fi reintroduse în corp, pentru a înlocui ţesuturile bolnave sau necrozate.

Imediat după naştere, medicul obstetrician poate recolta la cerere maximum 150 de ml de sânge placentar din cordonul ombilical al copilului. Procedura nu este dureroasă nici pentru mamă, nici pentru nou-născut.

”Recoltarea sângelui placentar este un act medical extrem de simplu care poate fi efectuat în orice maternitate, la cererea pacientei”, subliniază medicul Radu Vlădăreanu, şeful secţiei de Obstetrică-Ginecologie de la Spitalul de Urgenţă Elias din
Capitală. Sângele se transportă în maximum trei zile la banca unde va fi testat, prelucrat şi crioconservat.

Celulele stem vor fi păstrate la temperaturi scăzute, până în momentul în care copilul sau o rudă compatibilă cu el are o afecţiune care necesită transplant de celule stem. În majoritatea cazurilor, celulele sunt conservate în bănci din afara ţării (Slovacia, Ungaria şi Polonia). Singura bancă de celule din ţară, Cord Blood Center, se află din acest an la Cluj-Napoca.

Tratament în peste 70 de boli

”Transplantul de celule stem se foloseşte în prezent în peste 70 de afecţiuni, majoritatea boli de sânge (leucemii, probleme genetice, anemii). Lista este în continuă creştere”, subliniază Mircea Calomfirescu, directorul general al Biogenis SRL, una dintre companiile care asigură recoltarea celulelor stem în România.
   
Află pe larg din suplimentul de sănătate al ziarului ”Adevărul” de joia viitoare câţi ani se pot conserva celulele stem. 

image

Recoltarea sângelui placentar poate fi efectuată în orice maternitate, la cererea pacientei.

image


Radu Vlădăreanu
medic primar obstetrică-ginecologie

În „Adevărul Sănătate“ de mâine citeşte despre dieta anticolesterol.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite