Riscul de deces prin cancer testicular, dublu după 40 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbaţii diagnosticaţi cu cancer testicular după vârsta de 40 de ani prezintă un risc de două ori mai mare de deces decât cei mai tineri, potrivit oamenilor de ştiinţă americani de la Universitatea „Rochester”.

Explicaţia este că, după această vârstă, tratamentul pentru cancerul testicular se realizează superficial, în sensul că persoanelor mai în vârstă nu li se aplică aceleaşi tratamente scumpe ca în cazul tinerilor. În plus, se ţine cont şi de bolile asociate, care sunt mai frecvente după 40 de ani. Prin urmare, în lipsa unui tratament corect, răspândirea celulelor canceroase nu poate fi stopată şi intervine decesul. „Este primul studiu de amploare privind mecanismul prin care vârsta influenţează riscul de deces în caz de cancer testicular. De asemenea, am luat în calcul toţi factorii de comorbiditate, precum bolile asociate, tratamentele administrate şi nivelul socio-economic al voluntarilor", explică Lois Travis, coordonatorul studiului. Studiul s-a bazat pe fişele medicale a aproximativ 28.000 de bărbaţi diagnosticaţi cu cancer testicular.

Atenţie la umflături!

Potrivit medicilor, cancerul testicular se poate trata cu rezultate foarte bune, însă numai dacă este depistat la timp şi dacă este tratat corespunzător.  Printre semnele specifice se numără apariţia umflăturilor la unul dintre testicule, modificări la nivelul scrotului, dureri abdominale sau inghinale, disconfort în zona genitală etc. Datele statistice arată că acest tip de cancer este mai frecvent la bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite