Putem scăpa de hernia de disc fără chirurgie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

va trebui să ne înarmăm cu răbdare, pentru că recuperarea este mai lentă. Alegerea uneia dintre cele două metode trebuie să ţină seama de nevoile şi preferinţele fiecărui pacient.

va trebui să ne înarmăm cu răbdare, pentru că recuperarea este mai lentă. Alegerea uneia dintre cele două metode trebuie să ţină seama de nevoile şi preferinţele fiecărui pacient. Intervenţia chirurgicală se realizează prin extragerea unui fragment de disc intervertebral care s-a deplasat şi a oprimat un nerv - cauza extinderii durerii către extremităţi. Mulţi specialişti considerau că aceste cazuri se puteau agrava în lipsa intervenţiei chirurgicale, dar aceste declaraţii se bazau pe studii vechi, ceea ce a determinat o echipă de cercetători americani să demareze un studiu complex pentru a descoperi tratamentul ideal al herniei de disc. Concluziile, publicate în Jurnalul Asociaţiei Medicale Americane, JAMA, arată că alegerea metodei chirurgicale pentru tratarea herniei de disc depinde foarte mult de situaţia fiecărui pacient. "Pentru cei cu puţine resurse financiare, care au nevoie de o recuperare rapidă pentru a se întoarce la muncă, metoda chirurgicală este atractivă, mai ales că riscul de complicaţii şi de alte operaţii este foarte mic - aproximativ 5 la sută", a declarat Eugene Carragee, coordonatorul studiului, efectuat de Standford University Medical Center. În schimb, s-a demonstrat că pentru mulţi pacienţi nu există o motivaţie clară a intervenţiei chirurgicale. După doi ani de tratament şi recuperare, se observă o îmbunătăţire considerabilă a stării de sănătate, iar riscul de complicaţii neurologice este foarte scăzut, a adăugat Eugene Carragee.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite