Psihicul este influenţat de aciditatea creierului

O creştere sau o scădere masivă a acidităţii din creier duce, automat, la întreruperea unor conexiuni cerebrale. În unele cazuri, apar tulburări psihice, precum atacurile de panică şi anxietatea, arată un studiu recent. În prezent, niciun medicament administrat pentru tratarea atacurilor de panică nu acţionează asupra acidităţii din creier.

Emoţie care ne ajută să ne apărăm de lucrurile care ne pun în pericol viaţa, frica, fie ea instinctivă (cum este teama de şerpi sau de animalele mari), fie ea învăţată din experienţă (cum este teama de accidente rutiere), ţine de nivelul pH-ului din creier, spun specialiştii. Un studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Iowa, SUA, a scos la iveală că, din anumite cauze, pH-ul creierului la nivelul sinapselor, legăturile dintre neuroni, poate scădea sau poate creşte excesiv. Unele sinapse prezintă o proteină care „simte" nivelul crescut de aciditate, numită ASIC. Aceasta stimulează neuronii din zona respectivă atunci când pH-ul creşte. Când aciditatea creşte în amigdală, structura cât o migdală din straturile profunde ale creierului, apare frica.

Frica, localizată în amigdală

În cadrul studiului american, cercetătorii au folosit şoareci de laborator modificaţi genetic cărora le lipseau proteinele ASIC. S-a observat că, puşi în faţa unor pericole evidente, aceştia erau incapabili să arate frică. În momentul în care specialiştii au refăcut gena responsabilă cu activitatea proteinelor ASIC doar la nivelul amigdalei, au constatat că reacţia de frică s-a normalizat. Aşadar, concluzia lor a fost că abilitatea de a detecta modificări de pH la nivelul sinapselor din amigdală este necesară pentru a putea simţi şi arăta frica. În momentul în care pH-ul creşte excesiv, apar atacurile de panică, subliniază specialiştii.

Anxioşii, sensibili la dioxidul de carbon

Un alt element esenţial în declanşarea fricii este dioxidul de carbon, gazul eliminat din corp prin respiraţie. Acesta acţionează ca un acid în corp şi, implicit, în creier. În cadrul studiului de la Universitatea din Iowa, s-a observat că, atunci când inhalează cantităţi crescute de dioxid de carbon, şoarecii sănătoşi manifestă simptome specifice atacurilor de panică. Specialiştii americani au ajuns la concluzia că persoanele care suferă de anxietate prezintă o sensibilitate crescută la dioxidul de carbon inhalat. Mai exact, majoritatea persoanelor cu astfel de tulburări psihice fac un atac de panică atunci când aerul respirat conţine o concentraţie de dioxid de carbon de 35%, valoare la care persoanele sănătoase nu prezintă nicio schimbare de comportament.

Se acumulează acid lactic în creier

O observaţie suplimentară făcută de echipa medicului John Wemmie este că, în cazul persoanelor care suferă de anxietate, orice activitate mentală determină o acumulare de acid lactic în creier, care creşte aciditatea acestuia. Prin urmare, atacurile bruşte de panică ale acestor persoane se pot explica prin acumularea excesivă de acid lactic. Această substanţă este un produs rezultat în urma metabolismului glucozei şi este produsă şi consumată constant de creier.

Mişcarea previne atacurile de panică

Potrivit specialiştilor, în timpul unor exerciţii fizice solicitante, cum este mersul cu bicicleta sau alergarea, atât muşchii, cât şi creierul devin mai eficiente în a consuma acidul lactic din corp. Aşadar, mişcarea are un rol esenţial în tratarea anxietăţii şi atacurilor de panică, arată studiile.

Sensibilitate: Concentraţia crescută de dioxid de carbon poate genera atacuri de panică în cazul unor persoane.

Specialistul nostru

Dr. Radu Braga
cercetător în neuroştiinţe Centrul de Excelenţă în Neuroştiinţe

Neuronii sunt celule capabile să genereze şi să conducă electricitatea. Curenţii electrici sunt generaţi în principal de mişcări controlate ale ionilor de sodiu şi de potasiu, doi ioni purtători de sarcini pozitive, care sunt influenţati şi care influenţează pH-ul şi echilibrul hidro-electrolitic. În creier, pe lângă neuroni există celule gliale. Acestea umplu tot spaţiul din jurul neuronilor, având funcţii foarte complexe, printre care şi aceea de a păstra echilibrul tuturor ionilor şi al pH-ului în jurul neuronilor, asigurând astfel funcţionarea optimă a acestora.

Există afecţiuni corelate cu o funcţie deficitară a celulei gliale în asigurarea echilibrului hidro-electrolitic şi acido-bazic la nivel local. Variaţia locală sau sistemică a pH-ului afectează funcţia neuronală prin simplul fapt că modifică excitabilitatea neuronului şi proprietatea acestuia de a conduce optim curenţii electrici. Mecanismele responsabile de meţinerea echilibrului acido-bazic sunt foarte complexe. Totuşi, există situaţii care pot conduce la dezechilibre ale pH-ului sistemic - în boli renale, pulmonare, diaree, vărsături - situaţii în care organismul pierde în exces sau, dimpotrivă, nu reuşeşte să elimine ionii, astfel încât să menţină constant acest echilibru.