Programul de somn al copiilor trebuie să fie constant

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Odată cu începerea pregătirilor pentru şcoală, cei mici trebuie reintroduşi în programul "de lucru". Copiii au tendinţa să se culce şi să se trezească mai târziu în vacanţe şi

Odată cu începerea pregătirilor pentru şcoală, cei mici trebuie reintroduşi în programul "de lucru". Copiii au tendinţa să se culce şi să se trezească mai târziu în vacanţe şi alternarea acestor cicluri poate fi dificilă. De aceea, programul de somn pentru şcoală trebuie reluat cu cel puţin o săptămână-două înainte de 15 septembrie.
"În mod normal, orele de culcare trebuie să fie aceleaşi, indiferent dacă e vorba de vacanţă sau şcoală. Trebuie respectat un program de bun-simţ şi în funcţie de fiecare copil", spune psihologul dr. conf. Iuliana Dobrescu. Dacă un copil nu este corect pregătit şi nu se odihneşte destul, performanţa şcolară poate fi serios afectată. "Lipsa de somn poate avea efecte negative asupra concentrării, memoriei şi chiar a stării generale. Dacă un copil suferă de lipsă cronică de somn, este mult mai greu pentru el să participe la activităţile şcolare şi îi este mult mai greu să-şi înţeleagă materia. Dacă sunt obosiţi, nu se concentrează", mai explică dr. Dobrescu. În general, copiii au nevoie de cel puţin nouă ore de somn neîntrerupt pentru a fi gata de studiu. Un program stabil de somn ajută şi lasă timp pentru un mic dejun sănătos, ceea ce este, de asemenea, important. Este bine să vorbiţi cu copiii şi să le explicaţi la ce să se aştepte odată cu începerea anului şcolar şi să se familiarizeze cu programul zilnic înainte de primul clopoţel. Sunt multe lucruri pe care părinţii le pot face pentru a uşura această tranziţie, spun psihologii. Chiar şi activităţile banale, ca spălatul pe dinţi, duşul sau cititul unei cărţi, pot fi un ajutor pentru "ora de culcare", ce trebuie să nu difere de la zi la zi, pentru a proteja sănătatea copilului.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite