Prof. dr. Vasile Astărăstoae, medic specialist anatomo-patolog: „Sunt necesari 10 ani ca să echilibrăm deficitul de medici“

Preşedintele Colegiului Medicilor din România ne vorbeşte despre măsurile care ar putea redresa sistemul medical. Criza specialiştilor şi presiunea directivelor europene pe care România trebuie să le aplice din 2014 ar putea arunca sistemul medical românesc în colaps.

Adevărul: Sunteţi preşedintele Colegiului Medicilor. Cum comentaţi situaţia spitalelor care s-au desfiinţat? Ce s-a întâmplat cu medicii care au lucrat în aceste spitale?

Vasile Astărăstoae: Desfiinţarea acestor spitale s-a făcut pe o analiză superficială. De aceea, nici în momentul de faţă nu ştim dacă era necesar sau nu să se facă o astfel de reorganizare. Să spunem că a fost o condiţionare în cadrul negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), dar ceea ce nu s-a înţeles este că FMI este un organism financiar. Nu are niciun fel de expertiză în ceea ce priveşte organizarea sistemului de sănătate. Modalitatea în care partea română a prezentat datele a determinat o asemenea reacţie şi o asemenea decizie de reducere de costuri. Poate că era necesar ca unele spitale să fie desfiinţate sau transformate în alte unităţi. Dar acest lucru trebuia făcut după o analiză, pe de o parte a nevoii de servicii de sănătate a populaţiei din zona respectivă, iar pe de altă parte, o analiză în vederea înlocuirii acestor unităţi spitaliceşti tot cu unităţi care să presteze servicii medicale. Pentru că altfel nu putem vorbi despre un sistem pentru pacient. În ceea ce priveşte medicii, majoritatea au putut opta pentru alte posturi. În acest moment, din datele pe care le avem noi la Colegiul Medicilor din România (CMR) sunt foarte puţine, chiar excepţionale, cazurile în care medicii au rămas fără un loc de muncă.

Unde şi-au găsit aceşti medici locuri de muncă?

În judeţul respectiv, iar unii au plecat în străinătate.

Care sunt specializările în care ne lipsesc în momentul de faţă medici?

Cu excepţia medicinei de familie, în absolut toate specialităţile există deficit de personal medical calificat. Dar dezechilibrele majore, deficitele care pot pune în pericol funcţionarea sistemului medical românesc se înregistrează la nivelul unor specializări precum anestezia şi terapia intensivă, unde nu avem acoperit decât 40% din necesar. Cauza este mai ales migraţia medicilor către alte ţări. Mai sunt problematice şi specializări importante precum chirurgia, cardiologia, medicina internă, care sunt, de fapt, şi specialităţile solicitate pe piaţa de muncă europeană şi nu numai. De asemenea, anatomia patologică este o specializare medicală în deficit de specialişti. Toate aceste categorii de specializări medicale sunt absolut necesare, fără ele nu se poate asigura un sistem medical funcţional şi, din păcate, deficitul este major şi există riscul să se mărească. Problemele ar putea fi mai mari când vom fi obligaţi să ne aliniem la reglementările europene care prevăd, în funcţie de fiecare specialitate medicală în parte, un număr maxim de ore lucrate şi de proceduri medicale realizate. Asta înseamnă că, în medie, un medic ar trebui să lucreze aproximativ 40 de ore pe săptămână. Noi am primit derogare în fiecare an de la această directivă, dar va trebui să fie aplicată din 2014. Şi atunci se vor închide foarte multe unităţi medicale, fiindcă, de exemplu, directiva obligă la timp liber plătit după gardă şi la un număr maxim de acte medicale pe care un doctor are dreptul să le efectueze. Toate acestea pentru ca pacientul să nu fie consultat şi tratat de un medic epuizat de muncă. Lucru care nu se respectă acum la noi, dar vom fi obligaţi să-l aplicăm.

În dezbaterile publice, profesorul Astărăstoae apără şi interesele pacienţilor, nu doar pe cele ale medicilor

S-a spus că o parte din spitale au fost desfiinţate şi din cauza lipsei de personal. Că, de exemplu, erau secţii de chirurgie care nu aveau anestezist de ani întregi, iar funcţionarea spitalului nu se justifica.
 
Da, este o realitate. Deficitul acesta major de personal medical calificat se vede şi în cifre. Avem 1,5 medici la 1.000 de locuitori, comparativ cu o medie de 3,6 la 1.000 de locuitori la nivel european. Noi şi bulgarii tragem în jos aceste medii. Dar bulgarii au oricum mai mulţi medici decât noi, adică 2,7 la 1.000 de locuitori. Şi, în aceste condiţii, într-adevăr nu poţi acoperi cu personal calificat toate secţiile din spitale. Exodul medicilor a accentuat acest deficit şi, nu în ultimul rând, există inegalităţi în ceea ce priveşte repartiţia medicilor pe teritoriul României. Migraţia externă este însoţită şi de o migraţie internă. Din judeţe limitrofe vin medicii către centrele universitare; după ce ajung în centrele universitare pleacă şi ei în străinătate. Deci se creează un circuit care acutizează criza de personal din sistem şi inegalităţile de acoperire a teritoriului. Dacă vorbim de inegalităţi majore, atunci vedem că, deşi 46% din populaţia României trăieşte în mediul rural, doar 11% din medici profesează în acest mediu. Iar, dintre aceştia, 97% sunt medici de familie. Cu alte cuvinte, mediul rural nu poate beneficia de servicii medicale calificate disponibile în apropiere şi trebuie să facă un efort pentru a avea acces la ele.

Ce se poate face în această situaţie?

Trebuie, în primul rând, să se recunoască această problemă şi să se vadă şi la nivel de guvernare că, în acest moment, dacă un medic optează pentru mediul rural, pentru el este o alegere negativă, nu una pozitivă. Deci, doar dacă nu găseşte în altă parte, atunci merge la ţară. Un medic nu alege mediul rural pentru că nu are condiţiile culturale şi de civilizaţie cu care el a fost obişnuit şi cu care a fost educat. Nu are serviciu pentru soţ/soţie, deci este necesar ca partenerul să facă naveta, ceea ce este un factor negativ pentru viaţa de familie, copiii nu pot merge la o grădiniţă sau la o şcoală performantă şi lista poate continua. Dacă vrem medici la ţară, atunci trebuie să schimbăm şi determinanţii economico-sociali. Ar trebui, de exemplu, să ne raportăm la morbiditatea pe care o are populaţia, la serviciile de sănătate de care are nevoie şi să stabilim care este responsabilitatea socială a statului, concept introdus de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), UNESCO şi ONU. De aceea, măsurile care s-au luat în sistemul medical, precum blocarea posturilor, diminuarea veniturilor, atacurile decidenţilor la adresa corpului medical, nu fac decât să îi determine pe medici să migreze către locurile în care profesia lor este şi bine plătită, şi respectată.

"Un medic ar trebui să lucreze aproximativ 40 de ore pe săptămână.''

"Avem 1,5 medici la 1.000 de locuitori, comparativ cu o medie de 3,6 la 1.000 de locuitori la nivel european.''

„Sunt puţine ţări în lume în care medicii sunt atât de blamaţi"

Exodul medicilor este o parte a fenomenului firesc de migrare internaţională în cadrul profesiei sau este vorba despre altceva?

În cazul nostru este un fenomen nefiresc. Medicii migrează în toată lumea dintr-o parte în alta, însă la noi problema constă în proporţia în care aceştia migrează. Una este să migreze 0,1-0,2% din medici şi alta este să fie ani în care să îţi plece peste 6% din medicii cu experienţă pe care i-ai şcolit. Deci nu se poate compara ce se petrece la noi cu fenomenul migraţiei medicilor din ţările civilizate. Mai poate fi comparat doar cu fenomenul migraţiei medicilor din regiunile foarte slab dezvoltate: Africa, India, Pakistan. Dacă ne uităm pe date statistice, observăm că din 2007 până în prezent au plecat peste 9.500 de medici. Nu mă refer şi la asistente medicale, ci doar la medici. Iar noi am scos din unităţile de învăţământ medical 7.000 de medici rezidenţi. De aici se vede clar deficitul de specialişti. La acest lucru se adaugă şi faptul că investiţia în şcolarizarea acestor specialişti nu se recuperează. Le convine ţărilor din Uniunea Europeană să primească specialişti care vin deja formaţi şi care intră la ei direct în producţie, fără ca respectivele ţări să facă vreo investiţie în calificarea lor. Medicii pleacă, în primul rând, pentru că nu îşi pot definitiva cariera, pentru că nu pot face ceea ce au învăţat să facă şi ceea ce ştiu să facă, fiindcă nu se investeşte în sistem şi nu au mijloace. Apoi mai este şi politizarea excesivă a sistemul medical românesc. Un medic performant nu îşi poate planifica în acest moment cariera pentru că ştie că trebuie, vrând-nevrând, să aibă şi o umbrelă politică. Altfel, oricât de bun ar fi, nu poate să evolueze. Mai sunt şi modificările legislative care-i debusolează pe medici şi care îi fac să-şi desfăşoare activitatea într-un climat de nesiguranţă, fiindcă nu mai ştiu ce ordin a mai apărut, ce s-a mai modificat de la o zi la alta.

Se ştie că medicii au salarii mici. Nu este şi aceasta o cauză?

Da. Veniturile sunt sub venitul mediu naţional. Retribuţia minimă a unui medic trebuie să fie, aşa cum a recomandat Banca Mondială, de trei ori venitul mediu pe economie. Dar, în momentul de faţă, salariul unui medic rezident, în primul an, este de 850 de lei în mână. Un medic specialist, adică un medic care a terminat rezidenţiatul este încadrat cu 1.400 de lei şi abia un medic primar cu o vechime de 25 de ani în muncă ajunge la 2.100-2.500 de lei pe lună. În plus, blocarea posturilor a făcut ca două generaţii de medici specialişti să plece să-şi găsească posturi în străinătate, pentru că nu aveau unde lucra aici. Aceasta a fost cea mai mare absurditate, având în vedere că se ştia despre deficitul de specialişti. Sunt necesari 10-11 ani ca să echilibrăm deficitul de medici cu noii absolvenţi. Dacă nu, sistemul va intra în colaps. Şi, nu în ultimul rând, medicii pleacă din cauza poziţiei sociale. Sunt puţine ţări în lume în care medicii sunt atât de blamaţi de către toată lumea.

''Un medic performant nu îşi poate planifica în acest moment cariera.''

9.500 de medici au plecat din România din 2007 până în prezent.

„Statul român înţelege să-şi «apere» pacienţii ridicându-i împotriva medicilor"

Medicii sunt prost văzuţi şi pentru că pacienţii ştiu că nu este bine să mergi la doctor cu mâna goală. Poate că nu cer medicii mita, dar poate că nici nu o refuză.

La noi există şi foarte mult folclor. Fiecare spune că a dat şi se supralicitează, dar nu excludem nici varianta că medicii primesc foloase materiale. Din punctul de vedere al Colegiului Medicilor, lucrurile sunt foarte clare. Primirea oricăror foloase materiale, înaintea şi în timpul actului medical, este interzisă. Dar, după ce se termină actul medical, este o relaţie strictă între pacient şi medic, relaţie care îi priveşte pe cei doi.

Cine apără interesele pacienţilor?

Toţi se bat în piept că fac asta, dar, în realitate, nu ştiu dacă, în afară de asociaţiile de pacienţi, există o instituţie a statului care să facă acest lucru. În cazul nostru, statul înţelege să apere pacienţii ridicându-i împotriva medicilor. Colegiul Medicilor, vrând-nevrând, a fost obligat să intervină şi să apere şi interesele pacienţilor. Ca instituţie, Colegiul trebuie să asigure calitatea actului medical, adică să se asigure că pacientul primeşte servicii de calitate, dar nu apără şi celelalte interese ale acestuia, cum este accesul la medicamente şi multe altele.

Ce paşi trebuie să facă un pacient care a fost victimă a unui malpraxis?

Pentru răspunderea disciplinară, el trebuie să se adreseze Colegiului Medicilor. Acesta analizează şi, dacă s-a încălcat codul deontologic, sancţionează. Dar nu oferă despăgubiri şi nu acoperă prejudiciul făcut pacientului. Pentru acoperirea prejudiciului, un pacient trebuie să se adreseze instanţei de judecată. Dacă te adresezi comisiilor de malpraxis de pe lângă Direcţiile Sanitare este o pierdere de timp şi este şi costisitor. Acolo pacientul plăteşte expertizele, iar în cazul în care ele arată că a fost malpraxis, documentul nu se constituie ca probă în instanţă. Trebuie spus şi că în toate ţările s-a văzut că, lăsând doar justiţia să judece, pacientul nu este de fapt apărat. Un proces durează foarte mult şi este şi foarte costisitor, iar în final nu se acoperă cheltuiala pacientului. Consiliul Europei a recomandat o modalitate de rezolvare amiabilă, prin mediere, a acestor cazuri de malpraxis. Este o formulă mai simplă. Expertiza nu mai caută cine este vinovat, ci pacientul este despăgubit dacă expertiza arată că s-a produs o greşeală medicală ce putea fi evitată. Urmează ancheta, dar pe pacient îl interesează să i se acopere prejudiciul. La noi însă nu este introdusă această posibilitate în legislaţie. Dar ar trebui ca un pacient să poată alege într-o primă fază medierea, care se rezolvă în maximum 90 de zile. Apoi, dacă rămâne nemulţumit, să aleagă instanţa de judecată. În UE, doar 3% din cazurile de malpraxis se rezolvă în instanţă, restul, pe calea medierii. Totuşi, medicină fără eroare nu există nicăieri în lume. Dar trebuie să luăm măsuri pentru ca incidenţa acestor erori să fie cât mai mică şi să dispunem de cât mai multe pârghii de siguranţă.

"Dacă te adresezi comisiilor de malpraxis de pe lângă Direcţiile Sanitare este o pierdere de timp şi este şi costisitor.''

Una din două

- Aparatură de ultimă generaţie sau medici pregătiţi să facă faţă în orice situaţie? Nu se pot disocia, trebuie să fie combinate. Medicul trebuie să facă faţă în situaţii limită, dar şi instrumentele cu care lucrează să-i fie la îndemână.
- Cercetare pentru boli rare sau servicii de calitate pentru boli cronice?
Ambele, pentru că nu există calitate fără cercetare.
- Congrese internaţionale sau în ţară? Care sunt de preferat? Ambele.
- Cabinet privat sau medic în sistemul de stat?  E greu de spus, fiindcă medicina este un serviciu public şi în privat. Deci forma de proprietate ar trebui să nu conteze în serviciile de sănătate.
- Medicina ca profesie sau ca pasiune? Ca pasiune sau, mai bine spus, ca misiune.
- Mai multe paturi în spitale sau mai multe spitale cu paturi suficiente?
Atâtea spitale şi atâtea paturi câte sunt necesare.
- Clonare pentru donare de organe sau manipulare genetică? Le resping pe amândouă.
- Dumnezeu sau medicină? Şi, şi. Medicina fără spiritualitate nu se poate, fiindcă medicina s-a dezvoltat din sacru, din sacerdotal.

CV

- Preşedintele Colegiului Medicilor din România
- Numele: Vasile Astărăstoae
- Data şi locul naşterii: 1 august 1949, Fălticeni, Suceava
- Stare civilă: Căsătorit şi are un copil
- Studiile şi cariera
- Absolvent al Facultăţii de Medicină din Iaşi (1973) şi al Facultăţii de Drept, Universitatea „Al. I. Cuza" Iaşi (1978)
- Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi
- Preşedintele Comisiei de Bioetică a Ministerului Sănătăţii
- Redactor-şef - „Revista Română de Bioetică"
- Predă medicina legală şi cursul de bioetică, deontologie şi drept medical la U.M.F. „Gr. T. Popa" Iaşi
- Coordonator al programului de master în bioetică
- Conducător de doctorat în medicina legală şi bioetică
- A publicat peste 240 de articole de specialitate
- A publicat 27 de cărţi
- Locuieşte în Iaşi, România