Prof. dr. Ioan Muntean, medic ginecolog: „La prima fertilizare in vitro, eram la fel de emoţionat ca părinţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A făcut prima fertilizare in vitro din România şi, de asemenea, este  autorul primei proceduri de fertilizare in vitro cu embriotransfer realizată la o mamă purtătoare. Peste 10.000 de cupluri au devenit părinţi datorită profesorului Ioan Muntean, medic ginecolog specialist în fertilizare şi membru al Academiei Române. 

Adevărul: În 1996 aţi realizat prima fertilizare in vitro din România. Cum ­s-au schimbat lucrurile de atunci?

Mult în bine. În primul rând, atunci era o problemă de mentalitate. Biserica a fost împotriva acestui procedeu spunând că mă amestec în treburile dumnezeieşti. De altfel, pe plan mondial această metodă a fertilizării in vitro a împărţit lumea în două tabere. Dar lucrurile s-au schimbat între timp şi, în 2010, profesorul englez R.G. Edwards, cel care a făcut prima fertilizare in vitro la nivel mondial, a luat Premiul Nobel pentru Medicină. Este o dovadă că fertilizarea in vitro este una dintre cele mai mari reuşite medicale ale secolului al XX-lea. În cazul meu, acea primă fertilizare in vitro care s-a finalizat prin naşterea bebeluşului Daniel s-a făcut printr-o procedură sigură, care presupune obţinerea embrionilor în laborator şi implantarea lor în uter. Dar, până să se ajungă la acestă metodă, s-a experimentat mult. S-a încercat, de exemplu, fertilizarea pe cale abdominală, adică direct la nivelul trompelor uterine. Mai exact, medicul determina întâlnirea ovocitului cu spermatozoidul în trompă, fiindcă fertilizarea se produce în mod natural la capătul trompelor. Această metodă nu dădea rezultate. Când am făcut eu prima fertilizare din România, era deja făcută o selecţie a metodelor viabile, iar rata de succes era comparabilă cu cea de acum. Printre metodele folosite astăzi este, de exemplu, metoda ICSI, adică injecţia intracitoplasmatică cu spermă. Se aleg un spermatozoid şi un ovocit, şi spermatozoidul este introdus, sub control, în interiorul acestui ovocit pentru a realiza fecundarea. Dacă fecundarea are loc cu succes, embrionul astfel obţinut se transferă în uter prin intermediul unui cateter special. Acest procedură nu exista atunci. Dar procedura prin care am realizat prima fertilizare din România se păstrează şi acum, fiind una clasică. Adică am recoltat ovocitele prin puncţie transvaginală de la mamă, am folosit spermatozoizii de la tată şi am creat în laborator embrionul uman pe care l-am transferat în uterul viitoarei mame. Daniel, copilul obţinut prin această metodă de fertilizare in vitro are acum 15 ani, 1,82 metri, este premiant în clasa lui şi vicecampion naţional la baschet.

Aţi păstrat o relaţie strânsă cu Daniel şi cu familia lui?

Sigur că da şi am avut chiar inspiraţia să fiu naşul lui. În fiecare an, de ziua lui, adică pe 6 februarie, mă duc să îl vizitez, îi duc un cadou şi facem împreună o fotografie. Dar familia lui nu doreşte să fie expusă, iar eu respect această dorinţă. În mare parte, decizia lor de a nu se expune a fost determinată de unele ştiri greşite din mass-media. Însă naşterea lui Daniel, pe care l-am adus pe lume prin cezariană, rămâne pentru mine o amintire foarte frumoasă. Gândiţi-vă că părinţii sunt toţi la fel când li se naşte copilul: emoţionaţi, fericiţi. Dar atunci, la prima fertilizare in vitro, eram la fel de emoţionat ca părinţii.

"Programul acesta este un prim pas bun pentru care l-am felicitat pe ministrul Sănătăţii. Dar ministrul nu mi-a răspuns la scrisoare, ceea ce nu-i frumos, pentru că îi scria un membru al Academiei Române.''

Care sunt problemele de fertilitate cu care se confruntă cuplurile care au nevoie de fertilizarea in vitro?

Fertilizarea in vitro este acum şi un fel de modă. Întâlneşti cupluri care vin de la început şi spun „vrem fertilizare in vitro". Părerea mea este că numai după ce s-au epuizat toate procedeele de obţinere a unei sarcini şi nu mai există nicio altă soluţie, atunci trebuie să se recurgă la fertilizarea in vitro. De exemplu, un cuplu poate să fie steril pentru că femeia are o infecţie vaginală simplă, pH vaginal modificat, floră microbiană care omoară spermatozoizii etc. Sunt o mulţime de cauze care determină sterilitatea. De aceea, trebuie făcute toate investigaţiile şi la femeie, şi la bărbat pentru a exclude cauzele minore. Mai sunt şi alte cazuri surprinzătoare. Eu am avut cupluri care convieţuiau de ani de zile, dar femeia nu avea o deflorare completă, lucru posibil din lipsă de educaţie sanitară şi din lipsă de investigaţii. Acest lucru înseamnă că femeia avea un himen complezant, care suferea întindere la contactul sexual. Pentru ea, actul sexual era dureros, cum spunem noi, avea dispaneurie, de aceea era tentată să evite actele sexuale. În astfel de cazuri, în care ai o viaţă sexuală incompletă, neîmplinită sau chiar înspăimântătoare, nu ajungi prea uşor la concepţie. În cazul sterilităţii primare, adică a cuplurilor care nu au avut nicio naştere, niciun avort, cam în 5% din situaţii, sterilitatea este de origine masculină. Dar un caz clar de indicaţie pentru fertilizare in vitro este, de exemplu, acela al unei femei care a avut două sarcini extrauterine. Această femeie are două ovare care funcţionează normal, are cicluri menstruale normale, dar nu poate concepe pentru că îi lipseşte un element absolut obligatoriu, un segment din trompa uterină. Şi singura soluţie pentru un astfel de caz este fertilizarea in vitro.

Ce probleme de etică ridică fertilizarea în momentul de faţă? Şi mă refer aici la embrionii care nu sunt implantaţi şi de care nu mai este nevoie.

Acum este cunoscută crio­congelarea. Şi eu trebuie să recunosc faptul că la început nu aveam această posibilitate. Foloseam doi-trei embrioni din cei obţinuţi, iar restul erau abandonaţi. Dar acum se pot conserva. Şi în cazul în care s-a făcut concepţia şi nu mai este nevoie de respectivii embrioni pentru o fertilizare ulterioară, cei rămaşi pot fi donaţi altui cuplu dacă părinţii biologici sunt de acord cu acest lucru. Dar nu aş putea să vă spun dacă a existat un astfel de caz, de donaţie, în România.



Cazul Adriana Iliescu a făcut vâlvă la momentul ­respectiv. Care este, de fapt, vârsta ideală de concepţie?

Înainte să vină la mine, Adriana Iliescu (a născut la vârsta de 67 de ani după o procedură de fertilizare in vitro) a mers la profesorul Severino Antinori în Italia. După aceea a venit la mine, la Timişoara, şi am reuşit o sarcină pe care a dus-o până în luna a patra. Din păcate, a pierdut-o. De aceea i-am recomandat să îl contacteze pe profesorul Bogdan Marinescu, care fusese la mine într-un schimb de experienţă şi care ar fi putut încerca să rezolve problema. În privinţa acestor mame în vârstă sunt discuţii pro şi contra. În general, este bine să nu se depăşească o anumită vârstă în privinţa concepţiei. Iar această vârstă maximă ar trebui să fie între 55 şi 60 de ani.

Dar studiile spun că vârsta ideală de concepţie ar fi în cazul femeii 35 de ani şi 40 de ani în cazul bărbaţilor.

Părerea mea este că, cu cât părinţii sunt mai tineri, cu atât este mai bine. Vârstele date de studii sunt un fel de vârste „prag", de vârste reper, însă concepţia reuşită se poate face până la vârste înaintate. Eu am avut un caz al unui bărbat în vârstă de 72 de ani, dar e drept că partenera acestuia avea numai 32 de ani. Dar, de obicei, până la vârsta de 45 de ani nu există niciun fel de problemă de concepţie în cazul femeilor, iar în cazul bărbaţilor până la 50 de ani. În Occident, depăşirea vârstei de 35 de ani pentru cei doi parteneri, dar în special pentru viitoarea mamă implică monitorizare suplimentară pentru a identifica din timp problemele care pot apărea. Acest lucru este valabil şi la noi, pentru că acum avem aparatura necesară şi teste precum triplul test, deci nu mai suntem la voi întâmplării. Dar e drept că la aceste vârste există un risc mai mare de malformaţii la copil.

image

Metoda fertilizării artificiale implică riscuri pentru mamă sau pentru făt?

Pentru mamă există riscul hiperstimulării ovariene. Deci administrarea medicamentelor pentru stimularea ovulaţiei trebuie controlată foarte bine, pentru că hiperstimularea este un accident uneori foarte grav, care poate duce la complicaţii medicale precum hemoragiile interne sau chiar la deces. Dacă stimularea ovariană se face de către un specialist bun, riscurile sunt foarte mici. În cazul copiilor obţinuţi prin fertilizarea in vitro, din experienţa mea de 17 ani de fertilizări, nu există probleme speciale date de procedura în sine. Sau ar fi una singură. În cazul fertilizării in vitro, se pot introduce mai mulţi embrioni. Şi se ştie că sarcina multiplă are drept complicaţie frecventă prematuritatea. Un copil cu greutate mică la naştere poate avea sechele de vedere, de dezvoltare fizică şi mintală. De aceea, în unele state, se stipulează că nu este voie să se introducă mai mult de doi embrioni prin procedurile de fertilizare in vitro. Dar, în prezent, în unele ţări se reuşeşte şi embrioreducţia.

Cum comentaţi programul de fertilizare al Ministerului Sănătăţii?

De zeci de ori am spus că, în condiţiile în care natalitatea scade şi există cupluri care îşi doresc să aibă copii, dar care din cauze obiective nu reuşesc, ar trebui să existe un program naţional prin care să fie ajutaţi. Cu atât mai mult cu cât aceştia sunt oameni care plătesc asigurări sociale, iar infertilitatea este o boală. Programul acesta este un prim pas bun pentru care l-am felicitat pe ministrul Sănătăţii. Dar ministrul nu mi-a răspuns la scrisoare, ceea ce nu-i frumos, pentru că îi scria un membru al Academiei Române. Revin şi spun că este bine că acest Guvern s-a hotărât să dea bani pentru cuplurile care îşi doresc să aibă un copil. Numai că o singură fertilizare este cam puţin. În alte ţări sunt susţinute cu bani de la stat patru - cinci încercări de fertilizare. Apoi ar trebui să se poată face aceste fertilizări la toate centrele care au autorizaţii pentru fertilizări in vitro. E greu să vii din Constanţa la Bucureşti să faci fertilizarea sau din Dorohoi la Cluj. Nu contest că se poate obţine o sarcină din prima fertilizare, dar eu am avut şi o doamnă la care am obţinut sarcina abia ­dintr-a noua fertilizare.

Cât costă fertilizarea in vitro şi câte astfel de proceduri faceţi pe lună?

O singură fertilizare, în privat, costă în jur de 2.400 de ­euro. Eu fac în jur de zece fertilizări pe lună.

După câte încercări ratate de fertilizare se recomandă cuplului să renunţe la ideea de a avea un copil?

De obicei, după mai multe încercări, un cuplu oboseşte fizic, psihic, economic şi renunţă de la sine. Sigur că se impune o pauză între fertilizări, fiindcă organismul femeii este „biciuit" de stimulări repetate şi de procedurile de fertilizare, şi atunci se recomandă o pauză de cel puţin trei luni între fertilizări. Dar cei care vor pot continua cu fertilizările oricât, până când obţin o sarcină.

Cum aţi ales această specializare? De la ce a pornit toată nebunia cu fertilizarea in vitro?

Eu am învăţat infertilitate şi sterilitate la Bucureşti, de la profesorul Panait Sârbu. La vremea aceea, adică înainte de ,78, nici nu se făcea fertilizare pentru că nu era cunoscută o astfel de metodă. Dar când s-a făcut în Anglia, am început să mă gândesc. Eram a 18-a ţară din lume care a reuşit fertilizarea in vitro atunci, în 1996.  Apoi am făcut specializări la Heildelberg şi am avut colaborări cu Crucea Roşie din Germania, organizaţie care m-a ajutat cu aparatură performantă, au urmat congrese, schimburi de experienţă, participări internaţionale la evenimente medicale şi crearea unor legături trainice cu personalităţi de renume din domeniu. Eu ţin foarte mult să spun că la câţiva ani de la prima fertilizare in vitro pe care am realizat-o în România, adică în anul 1999, profesorul Edwards, laureat al Premiului Nobel, mi-a fost oaspete la Timişoara.

Vizita câştigătorului premiului Nobel a fost una prietenească?

Da, a fost o vizită prietenească. Dacă ţineţi minte, în 1999 era războiul din Iugoslavia şi, înainte să vină în România, în corespondenţa pe care am purtat-o, i-am spus că o să ne vedem la Arad. L-am „păcălit" că Arad este o suburbie a Timişoarei. Dar când Edwards a ajuns, mi-a spus că ştie motivele pentru care am considerat că este mai bine să ne vedem acolo, nu în Timişoara. Şi atunci am pornit dinspre Arad spre Timişoara. Edwards a fost foarte impresionat de peisajul românesc, fiindcă era o zi frumoasă de mai şi totul era plin de verdeaţă, dar toată încântarea i-a dispărut când a văzut nişte clădiri mari, dezafectate, cu geamuri sparte, fără uşi, părăginite, fostele CAP-uri, fostele ferme comuniste. În Timişoara, a fost la mine acasă şi apoi am păstrat constant corespondenţa. Sunt printre cei care au crezut că Edwards merită Premiul Nobel pentru Medicină şi iată că acest lucru s-a întâmplat în 2010. 

5% din situaţiile de sterilitate a cuplului  sunt cauzate  de infertilitatea masculină.

"Daniel, copilul rezultat din prima fertilizare in vitro are acum 15 ani, 1,82 metri, este premiant în clasa lui şi vicecampion naţional la baschet.''

CV

- A terminat Medicina cu 10
- S-a născut în data de 23 iunie 1938, în comuna Igriş, judeţul Timiş
- În 1961 a absolvit Facultatea de Medicină Generală din Timişoara, cu media 10 (zece )
- În 1972 obţine titlul de doctor în medicină cu teza „Uterul cicatriceal după cezariană, cercetări clinice, radiologice şi experimentale"
- În 1985 a devenit expert al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru demografie în Grecia, Bulgaria şi Portugalia
- Din 1990 este profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş", Timişoara
- A publicat numeroase lucrări ştiinţifice
- Este membru al Academiei Române.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite