Porcul modificat genetic va fi donatorul universal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

susţin că ar dona un organ, doar 12 la sută au semnat un document prin care îşi arată disponibilitatea aceasta. În plus, donatorii sunt din ce în ce mai în vârstă. "Era de neimaginat acum

susţin că ar dona un organ, doar 12 la sută au semnat un document prin care îşi arată disponibilitatea aceasta. În plus, donatorii sunt din ce în ce mai în vârstă. "Era de neimaginat acum cincisprezece ani ca donatorul să aibă peste 50 de ani, astăzi prelevăm o cincime din rinichi şi inimi de la persoane peste 65 de ani, iar organele sunt de multe ori inutilizabile", spune directorul clinicii de transplant din Bochum.
Speranţe pentru bolnavi
Chirurgii îşi pun speranţele în noile tehnici medicale alternative. Spre exemplu, astăzi, un pacient poate primi într-o clinică din Germania un rinichi de la un donator cu altă grupă sangvină.
Operaţia este însă mult mai costisitoare pentru că, înainte de intervenţia chirurgicală, bolnavului i se înlocuieşte tot sângele cu unul cu grupa donatorului.
O altă sursă de optimism pentru pacienţi şi medicii lor o reprezintă perspectiva transplantului de organe de la porci trataţi genetic, numit xenotransplant. "Aceste animale prezintă multe informaţii genetice umane", spune Bruno Reichart, directorul clinicii universitare de chirurgie cardiacă din Munchen. Reichart speră ca, în curând, să apară pe piaţa farmaceutică medicamente care să împiedice respingerea organelor prelevate de la porcii transgenici.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite