Pericolul unei pandemii de gripa nu a trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a emis un avertisment privind riscul aparitiei unei pandemii de gripa aviara. Expertii avertizeaza ca virusul gripei aviare, H5N1, poate dobandi un potential

Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a emis un avertisment privind riscul aparitiei unei pandemii de gripa aviara. Expertii avertizeaza ca virusul gripei aviare, H5N1, poate dobandi un potential letal mult mai mare, daca, printr-o mutatie genetica, se transforma intr-o tulpina mai usor de transmis de la om la om. Acestia mai spun ca se poate declansa, in acest fel, o pandemie de gripa similara celei din 1918-1919, in care au murit intre 20 si 40 de milioane de oameni. Singurul mod in care se poate lupta cu gripa, dupa declansarea bolii, este cu ajutorul medicamentelor antivirale. Acestea ar trebui sa fie accesibile persoanelor cu probleme de sanatate, dar si medicilor, politistilor, in general acelora care nu trebuie sa ajunga in incapacitate de munca pe timpul pandemiei. In Romania, au fost autorizate ambele medicamente antivirale comercializate pe plan mondial. Medicamentele antivirale ataca orice tulpina de virus gripal si se folosesc in primele 24-48 de ore de la debutul bolii, evitandu-se, astfel, complicatiile. Medicii recomanda ca medicamentul sa fie luat de intreaga familie, pentru a stopa raspandirea bolii. Medicamentul antiviral este recomandat persoanelor nevaccinate sau in cazul aparitiei unor tulpini virale modificate genetic. OMS estimeaza ca, in cazul unei pandemii, dezvoltarea unui nou vaccin eficient in combaterea tulpinii de virus in circulatie, va dura intre sase si opt luni dupa izolarea virusului.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite