Optimiştii se vindecă mai repede

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele care au încredere în propriile forţe pot trăi cu 20 de ani mai mult decât pesimiştii. Studiile arată că pacienţii care îşi menţin o atitudine pozitivă în timpul tratamentului au mai multe şanse de vindecare decât cei care îşi pierd speranţa.

Factorii de stres de la serviciu, din familie, afecţiunile sau numeroasele obligaţii sociale ne afectează puterea de a gândi pozitiv, precum şi starea de sănătate. „O atitudine pozitivă este primordială în faţa bolii.

Tristeţea, teama şi anxietatea influenţează nefast starea de sănătate, agravând anumite boli sau chiar generând afecţiuni noi.

Pacienţii care se lasă copleşiţi de suferinţe uşoare şi dezvoltă tulburări psihice (atac de panică, depresii) au o evoluţie mai lentă”, precizează Simona Ghiorghe, medic specialist în recuperare fizică şi balneologie la Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie „Ana Aslan”, Clinica Otopeni.

La polul opus, pacienţii care acceptă suferinţe deosebit de grave şi îşi mobilizează toată voinţa au o evoluţie, uneori, peste aşteptările medicilor. Gândirea pozitivă şi optimismul declanşează în organism mecanisme neuroumorale menite să amelioreze starea pacientului.

„De exemplu, am avut surpriza să constat că pacienţii cu sechele după un accident vascular cerebral, cu diferite grade de dizabilitate şi dependenţi de cei din jur, şi-au îmbunătăţit statusul funcţional reducându-şi mult gradul de dependenţă. Dorinţa lor de a reveni la normal i-a ajutat foarte mult”, mai spune medicul. 

Şanse duble de supravieţuire

Un studiu recent al Clinicii Mayo a arătat că persoanele optimiste au cu 50 la sută mai multe şanse să supravieţuiască în următorii 30 de ani, în comparaţie cu pesimiştii.

Optimiştii au mai puţine dificultăţi fizice şi emoţionale şi sunt mai puţin afectaţi de dureri. Un alt exemplu de gândire pozitivă, cu efecte certe în plan social şi personal  îl oferă cercetătorii danezi de la Aarhus University.

Aceştia au constatat că optimiştii s-au mobilizat mai bine în lupta împotriva infecţiilor, iar sistemul lor imunitar s-a dovedit mai puternic.

Cercetătorii au examinat 300 de voluntari cu vârsta cuprinsă între 70 şi 85 de ani. Studiul a mai arătat că persoanele optimiste au şanse duble să trăiască cu cel puţin 20 de ani mai mult decât cele care se consideră nemulţumite.

În plus, persoanele cu poftă de viaţă realizează lucruri importante fără să depună eforturi uriaşe. La această concluzie au ajuns doctorul Becca Levy şi colegii săi de la Universitatea Yale, în urma monitorizării, timp de 20 de ani, a peste 700 de voluntari.

Optimismul poate fi învăţat

Specialiştii constată că unii oameni îşi încarcă „rezervorul optimismului” prin vacanţe exotice sau prin achiziţionarea unor lucruri scumpe, dar bucuria oferită de aceste plăceri, obţinute  uşor, este de scurtă durată.

Satisfacţiile care alimentează gândirea pozitivă se datorează realizărilor importante şi relaţiilor interumane sănătoase.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite