Oferta universităţilor, paralelă cu piaţa muncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un top al specializărilor finalizate de absolvenţii facultăţilor româneşti, conduc cele "universitar-pedagogice", cu peste 35.000 de absolvenţi, care includ, printre altele: Filologia,

Într-un top al specializărilor finalizate de absolvenţii facultăţilor româneşti, conduc cele "universitar-pedagogice", cu peste 35.000 de absolvenţi, care includ, printre altele: Filologia, Istoria, Filosofia, Geografia, Biologia, Chimia, Matematica, Fizica, Pedagogia, Educaţia fizică, precum şi ştiinţele politice şi administrative, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Cu aproape 6.000 de absolvenţi mai puţin, pe locul II se află facultăţile cu profil economic (29.642 de tineri).
Specializările tehnice ocupă poziţia a treia, cu 23.590 de absolvenţi, din totalul de 110.533, total ce caracterizează anul universitar 2003-2004. Urmează domeniul juridic, cu 13.362 de absolvenţi, cel medico-farmaceutic, cu 6.213 de absolvenţi, ultimul loc al clasamentului, cât priveşte numărul de absolvenţi pe specializări fiind reprezentat de domeniul artistic - 1.951 de absolvenţi. Ultimele date oferite de Institutul Naţional de Statistică, privind situaţia absolvenţilor de învăţământ superior , sunt întărite de o statistică aproximativă pe 2004-2005, pusă la dispoziţie de Ministerul Educaţiei: dintre cei aproape 80.000 de absolvenţi ai învăţământului superior în 2005, 33.165 (42%) au finalizat specializări universitar-pedagogice şi juridice, alţi peste 20.000 (26,4%) au trecut printr-o facultate cu profil economic, în vreme ce 15.842 (20,2%) au absolvit facultăţi tehnice. Doar 6,3% din absolvenţii anului 2005 au terminat facultăţi de Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie, 3% s-au şcolit în domeniul agricol şi 1,6% şi-au finalizat studiile la facultăţi cu profil artistic. Oferta universităţilor nu ţine, însă, cont de toate cerinţele de pe piaţa muncii.

Programatorii şi farmaciştii, cei mai "vânaţi" specialişti
Cele mai mari şanse de angajare le au inginerii programatori, farmaciştii, economiştii-contabili şi absolvenţii facultăţilor de psihologie şi sociologie întrucât în aceste domenii se înregistrează deficite semnificative pe piaţa forţei de muncă, ne-a declarat Dumitru Pelican, director executiv al Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti. "Din toamna acestui an vor fi tot mai căutate meseriile din sectorul agricol: inginer zootehnist, inginer horticultor, medic veterinar datorită potenţialului agrar mare al României", a mai adăugat Dumitru Pelican. În ultimii ani, cei mai căutaţi pe piaţă muncii au fost, de departe, inginerii programatori şi informaticienii. Acest trend se va menţine şi în perioada următoare, programatorii continuând să fie cei mai doriţi dintre ingineri, crede Dumitru Pelican. Pe poziţiile următoare se situează inginerii de construcţii şi cei de instalaţii, cărora le stau la dispoziţie un număr mare de locuri de muncă, pe fondul boomului din sectorul de construcţii. Dezvoltarea lanţurilor de farmacii existente şi intrarea pe piaţă a noi companii au făcut ca absolvenţii facultăţilor de farmacie să fie foarte curtaţi. Cum şi programul de funcţionare a fost prelungit, multe farmacii lucrează, în prezent, cu asistenţi de farmacie în intervalul orar de după ora 20. În aceste condiţii, pentru a fi siguri că vor avea un specialist la tejghea, tot mai multe farmacii au început să încheie contracte de muncă încă din anii 3 sau 4 cu studenţii acestei specializări. Absolvenţii de ASE, în special cei cu specializările finanţe-contabilitate-bănci, sunt şi vor fi şi în viitor persoane foarte vânate de către angajatori. "De aceeaşi apreciere pe piaţă se bucură şi absovenţii de sociologie şi psihologie în special pentru activităţi de consiliere, formare profesională, pentru management de resurse umane, precum şi pentru activităţi cu persoane cu dizabilităţi", a adăugat Dumitru Pelican.

ASE-ul dă cei mai mulţi absolvenţi
Într-un top al universităţilor de stat cu cei mai mulţi absolvenţi în 2005, pe primul loc se plasează, fără dubii, Academia de ştiinţe Economice din Bucureşti, cu 10.553 de tineri care şi-au finalizat anul trecut studiile: 3.355 de absolvenţi pe locurile bugetate şi nu mai puţin de 7.198 care au făcut facultatea la "cu taxă". Cifra îi înglobează atât pe cei care au absolvit învăţământul universitar, dar şi pe absolvenţii de studii aprofundate şi de masterat, pe cei care au finalizat doctoratul cu frecvenţă şi fără frecvenţă, precum şi pe cei care au absolvit diverse alte studii postuniversitare în cadrul instituţiei cu pricina. Poziţia a doua este ocupată de Universitatea din Bucureşti, cu 7.576 de absolvenţi în 2005: 4.934 subvenţionaţi de la buget şi 2.642 care au terminat studiile în regim de taxă. Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca întregeşte podiumul cu 7.167 de absolvenţi: 4.509 pe locuri subvenţionate şi 2.658 pe locuri cu taxă.

Ce iese de pe băncile facultăţilor
ehnice - 23.590 absolvenţi
Industrie - 15.783
- Mine - 89
- Petrol-Geologie - 380
- Energie electrică şi electrotehnică - 8.919
- Metalurgie şi construcţii de maşini - 3.067
- Tehnologie chimică - 1.135
- Industria lemnului şi a materialelor
de construcţii - 216
- Industria uşoară - 681
- Industria alimentară - 1.296
Transporturi şi telecomunicaţii - 553
Arhitectură şi construcţii - 2.653
Agricultură - 2.894 absolvenţi
- Agricultură - 2.186
- Medicină veterinară - 708
Silvicultură - 447 absolvenţi
Alte specializări - 1.260 absolvenţi
Medico-farmaceutice - 6.213 absolvenţi
Medicină umană
(inclusiv Stomatologie) - 5.371
Farmacie - 842
ştiinţe economice - 29.642 absolvenţi
Juridic - 13.362 absolvenţi
Universitar-pedagogice - 35.775 absolv.
Filologie (inclusiv Jurnalistică) - 8.118
Istorie-Filosofie (inclusiv Teologie) - 5.792
Geografie - 1.921
Biologie - 1.302
Chimie - 665
Matematică-Fizică - 3.028
Pedagogie (inclusiv Socio-psiho-pedagogie) - 7.588
Educaţie fizică - 3.111
ştiinţe politice şi administrative - 4.250
Artistice - 1.951 absolvenţi
Artă plastică şi decorativă - 862
Artă teatrală şi cinematografică (inclusiv coregrafie) - 343
Muzică - 746

Sursă: Institutul Naţional de Statistică

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite