Noi soluţii antirid fără bisturiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Injecţiile cu acid hialuronic sunt, în prezent, cele mai utilizate metode de umplere a ridurilor
Injecţiile cu acid hialuronic sunt, în prezent, cele mai utilizate metode de umplere a ridurilor

Ridurile se pot estompa cu formule noi de acid hialuronic cu efect îndelungat, dar şi prin tratamente cu celule stem. De curând a apărut în România un tratament inedit, care constă în injectarea zonelor ridate cu factori de creştere proprii, extraşi din plasma sanguină.

Cremele antirid sunt întotdeauna soluţia cea mai la îndemână, întrucât sunt mai ieftine decât tratamentele cosmetice şi mult mai uşor de folosit. Cele mai noi „apariţii" sunt produsele cosmetice care, potrivit producătorilor, au un mecanism de acţiune similar cu cel al botoxului: blochează contracţiile spontane ale muşchilor feţei, ceea ce determină o estompare a ridurilor. Acestea conţin fie extracte de plante, fie venin de şarpe (nu există deocamdată în România).

O altă noutate în materie de tratamente antirid sub formă de creme o reprezintă cele cu extracte de celule stem vegetale (de măr, de lotus etc.), care stimulează regenerarea epidermei şi care au efect de netezire a pielii. „Cremele hrănesc doar straturile superficiale ale pielii, acestea devenind mai elastice şi mai rezistente la agresiunea factorilor de mediu, precum soarele şi poluarea. Însă ele nu pot «şterge» eficient ridurile deja formate. Pentru aceasta sunt necesare tratamente mai complexe", atenţionează medicul primar dermatolog Viviana Iordache de la clinica Miko Med din Bucureşti.

Fillerele noi sunt eficiente mai mult timp

Mult mai eficiente decât cremele sunt substanţele de umplere a ridurilor (fillere). Siliconul şi fillerele sintetice în general sunt tot mai puţin utilizate în medicina estetică, întrucât pielea nu le poate absorbi, iar acest lucru le scade eficienţa pe termen lung.

Fillere noi nu au apărut în ultima perioadă, însă au fost create formule sau combinaţii noi. Recent a apărut şi în România o formulă nouă de acid hialuronic, cu o consistenţă mai groasă, care se foloseşte cu succes în estomparea ridurilor din zona pomeţilor, cele care se formează în prelungirea cearcănelor. „Spre deosebire de acidul hialuronic clasic, care este eficient doar şase luni, acesta trebuie reinjectat abia după aproximativ un an şi jumătate", spune dr. Viviana Iordache.

O noutate este şi combinaţia de acid hialuronic cu aminoacizi, destinată zonelor cu riduri fine, cum sunt cea a gâtului şi cea a decolteului. Amestecul prelungeşte cu şase luni eficienţa acidului hialuronic obişnuit.

Factorii de creştere nu au efecte adverse

Cel mai nou tratament antirid din România este injectarea zonei ridate cu factori de creştere, izolaţi din plasma sanguină a pacientului care doreşte corecţia estetică. Aceşti factori de creştere stimulează regenerarea celulelor, fără a avea efecte adverse, pentru că sunt prelevaţi chiar de la pacient. Injectaţi în piele, ei ajută la netezirea şi cicatrizarea pielii şi, în acelaşi timp, îi cresc rezistenţa naturală. Tratamentul poate fi folosit pentru corecţia ridurilor, pentru vindecarea mai rapidă a unei răni şi chiar pentru stimularea creşterii părului, dacă factorii de creştere sunt injectaţi în scalp.

„Injectarea cu factori de creştere nu este eficientă în cazul ridurilor adânci, în acest stadiu mai indicat fiind acidul hialuronic. Procedura costă între 500 şi 1.000 de euro, în funcţie de suprafaţa zonei tratate, şi se realizează în trei serii de tratament", explică medicul dermatolog Viviana Iordache.

Celule stem din grăsime

Pentru „ştergerea" ridurilor de expresie şi celor dintre sprâncene există în România, de o jumătate de an, o soluţie inovatoare: injectarea de celule stem din grăsimea pacientului, recoltată prin lipoaspiraţie din zona coapselor sau de pe abdomen. Ţesutul adipos este filtrat de un aparat special, care izolează celulele stem. Injectate apoi pe zona cu riduri, aceste celule reîntineresc în mod natural tenul, pentru o perioadă îndelungată şi fără efecte adverse. Preţul este însă pe măsura beneficiilor: aproximativ 3.000 de euro.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite