Nervii românilor au nevoie de 6.000 de terapeuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la sfârşitul lui 2006 trebuie angajaţi 110 observatori ai drepturilor pacienţilor în spitalele de psihiatrie, a declarat coordonatorul Centrului Naţional de Sănătate Mintală, Mugur

Până la sfârşitul lui 2006 trebuie angajaţi 110 observatori ai drepturilor pacienţilor în spitalele de psihiatrie, a declarat coordonatorul Centrului Naţional de Sănătate Mintală, Mugur Ciumăgeanu. Tot în acest interval vor fi înfiinţate zece Centre Comunitare de Sănătate Mintală.
Numărul total al bolnavilor cronici în 2004 a fost de 206.555. Unităţile sanitare sunt deservite de 975 de psihiatri, cu aproape 750 mai puţin decât ar fi necesar. Noua strategie privind sănătatea mentală, aşa cum apare în recomandările Uniunii Europene, vizează desfiinţarea secţiilor "mamut", creşterea accesului la servicii de calitate, adică bolnavul să fie scos din izolare şi să trăiască cât mai aproape de mediul lui, a mai explicat coordonatorul centrului.
"Vom propune comunităţii ştiinţifice să organizeze accesul în sistem a şase mii de profesionişti noi care să vină cu altă atitudine, mai puţin paternalistă, şi care să meargă pe toată paleta de îngrijiri, nu numai spitaliceşti", a mai spus Ciumăgeanu. "40-50 la sută dintre persoanele care umplu acum spitalele de psihiatrie nici nu ar trebui să ajungă la psihiatru, ci doar la medicul de familie", a spus coordonatorul centrului.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite