Morţi înscenate pentru "fantomele" Securităţii

"Era o brigadă în DIE care se ocupa cu scoaterea ilegală a spionilor în străinătate"

- Domnule general, ce ne puteţi spune despre celebrele "fantome" ale DIE, superspionii hiperlegendaţi ai lui Ceauşescu?
- Poate (n.r. - deodată, bătrânul general începe să vorbească în şoaptă, aproape în surdină, deşi se află chiar în casa lui şi ştie că este înregistrat de un reporter de investigaţii...) vreţi să spuneţi ilegalii?
- Fantomele sunt ilegalii despre care vorbeşte generalul Pacepa?
- Păi, sigur că da. Sunt scoşi ilegal din ţară sub diverse acoperiri. Nu-i bine să vorbim de ei. Nu-i bine să scrieţi aşa ceva. Demolaţi pentru ani lungi în viitor activitatea serviciilor...
- Nu vă cerem să ne daţi nume sau să ne dezvăluiţi tehnica lor...
- Un stat care nu are servicii de informaţii bine puse la punct este de la bun început sortit pieirii. Şi statul democrat are nevoie de servicii puternice de informaţii, şi în interior, şi în exterior. Nu trebuie să intraţi în detalii care ar putea face rău statului, siguranţei naţionale.
- Dar, ca un om din interior, aţi putea să prezentaţi fenomenul măcar la modul general?!... Ca să nu se mai vorbească pe lângă subiect despre fantome şi alte tipuri de spioni şi megaspioni, dacă într-adevăr există sau a existat aşa ceva la noi?!
- Pot să vă spun un singur lucru: că în structura de organizare, pentru că a fost Decretul de organizare şi funcţionare a Departamentului de Informaţii Externe pe mâna mea, şi eu l-am analizat, l-am perfectat şi l-am supus adoptării de către guvern, pot să vă spun, deci, că a fost o direcţie în structura sa organizatorică, şi nu se numea divizie, ci se numea brigadă, pentru că avea divizii, brigăzi şi servicii, deci era o brigadă în DIE care se ocupa cu scoaterea ilegală a spionilor în străinătate.
- De ce trebuiau scoşi ilegal, atâta vreme cât un stat are diverse alte posibilităţi de a-şi acoperi ofiţerii de informaţii în exterior?
- Mai degrabă, aceşti ilegali erau fantomaţi, adică li se dădea altă identitate, uneori chiar cu preţul de a li se înscena moartea sau prin alte diverse metode, asta ar fi ideea... Personalul trimis sub acoperire diplomatică era deja bănuit şi era ţinut sub supraveghere, pe când oamenii ăştia scoşi în mod ilegal, ăştia nu erau supuşi supravegherii organelor de contrainformaţii din ţările respective. Şi nici monitorizării contrainformaţiilor noastre, care puteau să aibă legături duble cu contrainformaţiile unor ţări rivale.
- Generalul Pacepa a vorbit de un celebru Decret 363/73 prin care a fost suplimentată schema DIE cu 1.000 de posturi secrete de ofiţeri deplin conspiraţi, inclusiv ziarişti, trimişi în misiuni ultrasecrete în străinătate. Ce este cu acest decret?
- Nu, nu prin decret se făcea treaba asta. Prin lege se stabileau doar efectivele: câţi ofiţeri, câţi subofiţeri şi câţi angajaţi civili. Atât. Restul, ce făceau ei, cum împărţeau posturile respective, cum le aranjau, era strict treaba lor. În ce mă priveşte pe mine, nu aveam acces la datele acestea operative şi nici nu mă interesa acest lucru.
- Cât de mulţi erau aceşti ilegali, aceste fantome, cam care era ordinul de mărime al acestei armate de superspioni?
- Nu ştiu. Când se aprobau în astfel de normative efectivele, nu se spunea atâtea efective pentru ilegali, atâtea pentru acoperiţi şi aşa mai departe.
- Pleşiţă a vorbit în numeroase rânduri de condamnarea la moarte încă în vigoare a unui număr de circa 30 de ofiţeri legendaţi care au defectat de-a lungul timpului. Şi pentru care ar exista un ordin ultrasecret, încă în vigoare, ordin în virtutea căruia cei în cauză ar putea fi asasinaţi în orice moment, atunci când vor fi întâlniţi de cei anume desemnaţi pe post de "asasini din umbră"? Credeţi că ar putea exista un astfel de ordin?
- Cine ştie ce ticăloşenie au făcut după "78! Cine ştie ce ticăloşenie au făcut! Numai ei ştiu!
- Dar acei bani pe care vi i-a cerut Doicaru pentru asasinarea celor 50 de opozanţi din străinătate, erau ei destinaţi unei unităţi anume, unei brigăzi, unei formaţiuni speciale care se ocupa de asasinate?
- Eu ştiu pe cine avea el în vedere să însărcineze? Trebuia să pună pe cineva să recruteze pe toţi killerii ăia, pe toţi criminalii ăia! Doicaru a zis: "Nu pot să pun oamenii mei, pentru că este vorba de cetăţeni români sau foşti cetăţeni români şi se ajunge urgent la noi!". La care eu i-am zis: "Şi chiar dacă faci cu mâna altcuiva, fiind vorba de români, tot se va afla!".
Dovezile au dispărut
- Banii lui Ceauşescu.... Ce ştiţi de acest lucru?
- Iar în ceea ce priveşte fondurile lui Ceauşescu, ascultaţi la mine ce vă spun. Nu mai umblaţi după acul din carul cu fân?
- Cum adică?
- Nu mai căutaţi fondurile lui Ceauşescu pentru că nu o să găsiţi nimic, pentru că actele operative, denumite acte CIS, Constantin, Ion, Sandu, erau distruse la fiecare trei luni.
- Ce erau acele CIS-uri?
- Cheltuieli Informative Speciale. De acolo se făceau toate plăţile de ticăloşenie. Cheltuieli care erau exceptate de la controlul organelor financiare.
- Practic, să înţelegem, din ce spuneţi dumneavoastră, că nu mai sunt urme?!
- Numai Dumnezeu mai poate avea acces la cheltuielile respective...
- Şi nu au fost microfilmate, aşa cum s-a întâmplat cu alte dosare secrete şi ultrasecrete?
- Nu domnule, se ardeau! La fiecare trei luni se ardeau. Înţelegeţi ce e aia? Ceea ce se mai poate descoperi puteţi să descoperiţi din două surse: de la fosta Bancă Română de Comerţ Exterior, unde există contul respectiv cu toate intrările şi toate ieşirile, şi de la Arhiva Gospodăriei de Partid.
- Dar Ceauşescu, a avut el conturi personale?
- Nu domnule, aici este greşeala pe care o fac toţi ziariştii. Era un cont din care numai Ceauşescu avea calitatea de a dispune plăţile respective.
- Cont pe care-l folosea şi în interes personal, nu?
- El avea Gospodăria de Partid care exporta mobilă de cea mai înaltă calitate, avea Arcomul şi Carpaţiul, care efectua lucrări în străinătate, pe valută. Şi toată valuta intra la Gospodăria de Partid.
- Dar, la un moment dat, a apărut celebra întreprindere de comerţ exterior ICE Dunărea, care coordona şi prin care se derulau toate aceste operaţiuni speciale?
- Nu ştiu. Când a apărut Dunărea, eu eram deja în puşcărie.
- Erau deci cele 40 şi ceva, 46 cred de întreprinderi de comerţ exterior care produceau valută. Din ce se mai obţineau aceste fonduri speciale în afară de vânzarea de oameni. Se vindeau arme, ce se mai vindea?
- Prin guvern nu se reglementa nimic de treaba asta. La baza acestor operaţiuni nu a existat niciun act normativ, niciun act legal. Totul se făcea în baza indicaţiilor lui Ceauşescu, indicaţiilor comandantului suprem.
- Noi am scris zilele acestea şi de vizele pe valută, dar şi de graţierile puşcăriaşilor pe valută. Cine dădea decretele personale de graţiere?
- Consiliul de Stat. Ceauşescu.
Macri, banditul bandiţilor
- Pacepa, prietenul dumneavoastră, a scris despre foarte multe din aceste metode în cartea sa, "Orizonturi Roşii". Apropo de Pacepa, el a vorbit şi în continuare vorbeşte foarte frumos de d-voastră. Ce ne puteţi spune despre relaţia dumneavoastră cu acest fost general de securitate care a ales libertatea?
- Eu am fost omul care şi într-un regim de dictatură m-am opus unor reglementări care contraveneau chiar Constituţiei comuniste. Astfel, am refuzat să reglementez prin decretul de Organizare şi funcţionare al DSS interceptarea convorbirilor telefonice şi cenzura corespondenţei. Îmi amintesc că în proiectul de la DSS era inserată prevederea potrivit căreia toţi cetăţenii români ar fi urmat să fie obligaţi să declare natura lor cu cetăţenii străini. Autorul acestei propuneri era generalul maior Macri Emil, care ar fi dorit ca şi badea Ion de pe meleagurile Transilvaniei, care avea rude în America pe timpul ocupaţiei austro-ungare, să declare la Securitate natura relaţiilor cu rudele sale... Practic, prin prevederea respectivă, ei obligau fiecare cetăţean care primea o scrisoare din străinătate să se ducă la Securitate şi să arate ce i-a scris ruda respectivă...
- Bine, dar Securitatea oricum citea toate aceste scrisori. Doreau poate să aibă şi acoperire, să aibă şi "acordul clientului" cum s-ar spune?
- Da, ca să aibă şi acoperire.
- Ce era Macri, şeful contraspionajului?
- Nu, era şeful Direcţiei a II-a, a Informaţiilor Economice. Direcţia a III-a era Contraspionajul. Direcţia I-a era internă şi în special se ocupa de direcţiile artă, cultură, presă. Direcţia a II-a era a lui Macri. Direcţia a III-a, a lui Cozma. Direcţia a IV-a erau Contrainformaţiile Militare, a lui Gherguţ. Direcţia a V-a Pază demnitari, condusă, la un moment dat, de Pleşiţă şi Direcţia a Vl-a, cercetări penale, condusă de Vasile Gheorghe.
- A murit Vasile Gheorghe, ştiţi, nu?
- Da, a murit. Toţi "prietenii" mei au murit: Şi Vasile Gheorghe, şi Macri Emil... Ăsta a fost banditul bandiţilor.

Bârlogul peregrinilor, pe Mihai Bravu
- Domnule general, s-a zis la un moment dat într-o carte că, undeva pe Mihai Bravu, ar fi existat un apartament unde se duceau negocieri pentru vânzarea "peregrinilor", a cetăţenilor străini vizaţi de operaţiunea "Peregrinii". Confirmaţi acest lucru?
- Era a DIE. Era o casă conspirativă a DIE. Eu nu am nicio legătură cu asta. Ce, eu aveam case conspirative la guvern? Maestrul Pelin, pentru că el a scris asta, nu face decât să dezinformeze. Marea majoritate a documentelor care au fost elaborate de Securitate erau de dezinformare. Pelin a înghiţit şopârla. Şi le-a scos pe piaţă. Multe din documentele respective erau documente de dezinformare. Securitatea avea un departament, un serviciu "D", de "dezinformare". Şi hotărâri de guvern, şi decrete ale Consiliului de Stat lansa pe piaţa străină, uitându-le prin metrou şi prin diverse locuri din străinătate această unitate D.