Stetoscop: Modelul austriac

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stetoscop: Modelul austriac
Stetoscop: Modelul austriac

Faptul că de mai mulţi ani o mare parte a pacienţilor români care suferă de cancer sunt nevoiţi să plece la Viena pentru tratament arată că sistemul românesc de sănătate nu este capabil să asigure servicii de calitate în acest domeniu.

Chiar dacă nu duce deloc lipsă de specialişti, oncologia românească este subfinanţată şi nu în ultimul rând lucrează cu aparatură învechită, în special cea de radioterapie.

Pe lângă timpul pierdut pentru obţinerea tuturor deconturilor necesare unui tratament în străinătate, astfel de deplasări scot mult mai ­mulţi bani din fondurile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate decât dacă tratamentele ar putea fi făcute în ţară.

Tocmai de aceea, zilele trecute, la invitaţia Ministerului Sănătăţii din România, una dintre somităţile oncologiei din Europa, prof. dr. Christoph Zielinski, a venit la Bucureşti pentru a participa la şedinţa comisiei de profil, din cadrul ministerului. Este un demers important pe care ­oficialii îl fac în reorganizarea sistemului oncologic românesc.

Dacă promisiunile vor urma programul anunţat, în scurt timp vom avea încă două institute oncologice, la Iaşi şi la Timişoara, ce urmează să fie organizate după sistemul austriac. Colaborarea cu profesorul Zielinski se bazează şi pe experienţa pe care o are acesta în terapie şi în administrarea tratamentelor oncologice. De altfel, prof. Zielinski va fi şi un membru permanent al Comisiei Oncologice din minister.

El va asista şi la următoarele întruniri ale Comisiei. Un alt pas important este acela că, de la 1 septembrie, în toate secţiile de oncologie din ţară au intrat în vigoare protocoale terapeutice pentru cancerul mamar, cancerul de col uterin, pentru cel de colon şi pentru cel de prostată şi se lucrează la adaptarea unor ghiduri de tratament europene pentru România. Chiar dacă venirea profesorului Zielinski este doar un mic pas, implementarea modelului austriac poate fi un mare pas înainte pentru oncologia românească.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite