Mişcarea în aer liber ţine bolile în frâu
0Indiferent de vârstă, sunt recomandate cel puţin 30 de minute de sport pe zi. Exerciţiile în aer liber îmbunătăţesc circulaţia sangvină şi combat efectele nocive ale calculatorului asupra organismului. Sporturile de exterior sunt indicate începând de la trei ani.
Activitatea fizică desfăşurată în aer liber are efecte benefice asupra stării generale de sănătate. „În natură, procesul de respiraţie se face mult mai amplu, iar circulaţia sangvină este ameliorată, ceea ce antrenează o mai bună oxigenare a tuturor grupelor musculare. De asemenea, se îmbunătăţesc calitatea somnului şi apetitul“, afirmă doctorul Alina Constantin, medic de familie la Policlinica Drumul Taberei nr. 34 din Bucureşti.
Sportul, duşmanul calculatorului
Pentru copii, mişcarea în aer liber reprezintă o soluţie pentru combaterea efectelor statului prelungit în faţa televizorului şi calculatorului, activitate care predispune la obezitate. Micuţii pot face mişcare în natură începând chiar cu vârsta de trei ani.
„La această vârstă, jocurile în spaţiile special amenajate din parcuri îi ajută să-şi dezvolte capacitatea de îndemânare, coordonare, echilibru şi de concentrare şi rezistenţa fizică“, afirmă Simona Brâncuşi, instructor de fitness la Wellness Club Hotel Majestic din Bucureşti.
În plus, expunerea la soare este benefică pentru consolidarea oaselor copiilor, aflate în creştere. Specialiştii afirmă că micuţii care practică activităţi fizice în aer liber au o imunitate mai bună, în comparaţie cu ceilalţi. Ei sunt şi mai sociabili, datorită interacţiunii cu ceilalţi copii.
Mişcarea în aer liber nu este rezervată doar copiilor, ci este recomandată şi adulţilor şi persoanelor de vârstă înaintată, dacă starea generală de sănătate le permite.
Sportul desfăşurat în natură este una dintre metodele de prevenire a bolilor cardiovasculare, deoarece în timpul activităţii fizice inima pulsează sângele mai puternic în artere. În plus, studiile au arătat că mersul pe jos în aer liber este indicat mai ales persoanelor care suferă de diabet, deoarece contribuie la scăderea glicemiei.
Hidratarea, foarte importantă
În această perioadă pot fi practicate activităţi gen alergare, mers pe bicicletă, pe role, aerobic, volei, tenis sau badminton. Indiferent de preferinţă, o atenţie deosebită trebuie s-o acordaţi hidratării. Luiza Bucur, instructor de fitness la Studio Fitness by Luiza Bucur din Bucureşti, vă sfătuieşte să vă hidrataţi de fiecare dată când apare senzaţia de sete. De preferat este apa plată, care nu a stat la frigider.