Meşter de nevoie

Meşter de nevoie

Piaţa de bricolaj profită de criză, deoarece românii şi-au­ dat seama că poţi să economiseşti dacă îţi renovezi singur casa sau îţi construieşti mobila. Tot ce-ţi trebuie e puţină îndemânare şi curajul de a începe.

Pentru a afla mai multe detalii citiţi şi: Creşte interesul pentru bricolaj

Îmbrăcat într-o cămaşă roşie şi încălţat cu papuci, Dan îşi caută uneltele prin casă. Cutia de scule este într-un dulap pe care şi l-a făcut singur în debaraua de pe hol, la care are acces pe lângă frigider. Deşi spaţiul e mic, a montat la una dintre uşi o balama specială pentru a o deschide în sus, la 160 de grade.

Bormaşina şi burghiele sunt aranjate într-o lădiţă de plastic, cheile şi şurubelniţele stau ordonate într-o cutie şi totul nu ocupă mai mult de două rafturi. Dar pentru a mări la maximum spaţiul din apartamentul său de două camere din cartierul bucureştean Drumul Taberei, Dan vrea să demareze în curând „proiectul bucătăria”.

Asta înseamnă să spargă o bucăţică de perete pentru a putea pune un dulap normal în debara, în care să monteze la o înălţime confortabilă un cuptor încastrat. Vrea să vândă pe internet aragazul clasic şi că cumpere în locul lui o plită, pe care să o pună deasupra unui nou dulap, cu un blat de la un capăt la altul al mobilei. Ar schimba şi hota, pentru că nişte păsări şi-au făcut cuib în gaura de aerisire. Şi spune că nici n-o să-l coste prea mult.

E numai o etapă din cel mai ambiţios proiect al lui, casa în care stă de patru ani şi pe care a renovat-o şi a amenajat-o singur, de la gresie şi faianţă la parchet, mobila de bucătărie şi, cel mai recent, dulapurile din sufragerie cu uşi lucioase fără mânere, sertare silenţioase şi sistem de deschidere prin apăsare.

Renovare într-o lună şi jumătate

Dan Barbu a devenit meşter de voie, de nevoie, când, după cumpărarea unui nou apartament împreună cu prietena sa, a constatat că nu mai are suficienţi bani decât pentru materialele necesare renovării, nu şi pentru manoperă. „Nu mai făcusem până atunci decât mărunţişuri”, mărturiseşte tânărul de 27 de ani, proaspăt însurat, care în viaţa de zi cu zi este contrabasist.

La montarea gresiei şi faianţei l-a asistat prin telefon tatăl său de la Constanţa, care făcuse asta la el acasă tot din lipsă de bani, „şi avea şi el două mâini­ îndemânatice”. „Mai văzusem pe la el, mi-a zis exact «fă aşa, ţine aşa». Dacă nu ar fi fost el, n-aş fi făcut pentru că nu aveam de la cine să învăţ.”

Renovarea apartamentului i-a luat o lună şi jumătate, într-o vară în care majoritatea prietenilor erau plecaţi din oraş şi nu-l puteau ajuta. „Dacă apelam la muncitori, cred că m-ar fi costat 5.000-6.000 de euro doar manopera. E foarte scump să chemi meşteri. Dar dacă îţi pui un pic capul la contribuţie, poţi să rezolvi aproape tot. Nu trebuie să fii om de ştiinţă ca să înţelegi cum trebuie să dai cu trafaletul pe perete.”

După ce şi-a făcut mâna pe propriul apartament, Dan a mai bricolat pe acasă. „Când mă plictiseam, ziceam hai să mai şurubăresc ceva, să mai învăţ, să mai încerc.”

Apoi a început să mai ajute şi pe la prieteni, având nevoie de bani. „Toţi cei cărora le-am făcut lucrări, reparaţii sunt prieteni, n-am­ făcut niciodată la necunoscuţi, nu am făcut un trai din asta şi n-o să fac niciodată. Asta o fac pur şi simplu de plăcere, pentru relaxare şi ca să ies din monotonie.” Experienţa cu montarea gresiei şi faianţei n-a repetat-o, pentru că „este foarte mizerabilă: adeziv, apă, cantităţi, saci, pachete de gresie, mizerie”.

„Adezivul îţi arde mâinile, eu cânt «cu mânuţele astea două», nu-mi puteam permite să mă duc cu ele julite”, spune zâmbind Dan, care foloseşte deseori mănuşi chirurgicale atunci când lucrează. Dar s-a specializat pe mobilă din PAL melaminat, pe care o desenează după dorinţele „clientului” şi o asamblează la faţa locului, fără să-i ia mai mult de câteva după-amiezi. Rezultatul final e cu circa 30% mai ieftin decât o mobilă cumpărată sau făcută în altă parte la comandă.

Ajutorul prietenilor

„Întâi mă gândesc cum aş vrea să fac, de ce materiale am nevoie, unde le găsesc mai ieftin, cât timp durează să mi le taie, să mi le aducă, dacă trebuie să le aduc eu sau nu, unde le bag în maşină”, explică Dan ordinea operaţiunilor pentru realizarea unei mobile. „Când faci pentru tine, apelezi tot timpul la prieteni.

Unul are o maşină, unul are nişte timp, unul se plictiseşte şi el şi vine să te ajute. După ce ai făcut schiţa, faci măsurătorile şi descompui toată mobila în bucăţi”, care sunt tăiate din plăcile mari la fabrica de PAL. „Apoi vii acasă şi faci lego: le şurubăreşti, le căntuieşti.”

Iar dacă vrei ca toate uşile să se închidă bine şi corpurile să arate ca la magazin, măsurătorile exacte sunt foarte importante. „Am un prieten care zicea să-şi facă şi el o mobilă. Dar a zis «ce mi-e 1,8 (cât e grosimea plăcii de PAL – n.r.), ce mi-e 2 centimetri», şi când a venit să pună uşile bineînţeles că erau ori prea mici ori prea mari şi nu se închideau. Na, din astea înveţi! Dacă 1,8 cu 1,8 fac 3,6, e clar că nu o să fie 4 centimetri, şi orice milimetru se vede în orice faci. Dacă eşti pretenţios.” Şi Dan chiar este, ba chiar a devenit „maniac”:

„Nu-mi place să fie nimic atârnat pe pereţi, niciun fir, să nu se vadă nimic. Asta ţine de gusturi. Eu vreau să fie totul perfect, ca la televizor”, conchide el, aşezat pe un scaun în sufrageria sa cu un perete grena, unde câteva boxe par să leviteze pe pereţi, deoarece Dan a „îngropat” toate firele, chiar dacă asta a însemnat să spargă peretele pe care tocmai îl zugrăvise.