Medicii romani se pregatesc pentru atacurile teroriste cu substante chimice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eventualitatea unui atac terorist cu substante chimice a pus in garda si medicii. Recent, la Congresul European al centrelor antitoxice si toxicologilor clinicieni, una dintre temele luate in discutie

Eventualitatea unui atac terorist cu substante chimice a pus in garda si medicii. Recent, la Congresul European al centrelor antitoxice si toxicologilor clinicieni, una dintre temele luate in discutie a fost interventia in cazul atacurilor chimice ale teroristilor. Subiectul a fost reluat si in aceste zile la Congresul National de Farmacologie Terapeutica si Toxicologie Clinica, desfasurat la Calimanesti Caciulata. "La fel ca medicamentele orfane, adica pentru bolile rare, trebuie asigurate din timp si stocuri de antidoturi pentru anumite intoxicatii. Un astfel de caz ar putea fi intoxicatia cu substante organofosforice (neuroparalitice) folosite in lupte. Inca mai exista "pe piata" si substante vezicante, care au fost utilizate in primul razboi mondial. O alta substanta toxica pentru care ar trebui sa existe antidot este ricina", ne-a declarat acad. dr. Victor Voicu, presedintele Comisiei de Toxicologie din cadrul Ministerului Sanatatii. In cadrul congresului de la Caciulata va avea loc un simpozion despre tratamentul intoxicatiilor in context terorist sustinut de un profesor american. "Ca si medicamentele orfane, aceste antidoturi trebuie prevazute de autoritati si distribuite in teritoriu la spitalele judetene si cele municipale. Sunt situatii in care nu se gaseste nici macar serul antiviperin sau antibotulinic. De asemenea, ar trebui sa avem in dotare si substante foarte rare care se folosesc in cazul contaminarilor cu izotopi radioactivi", a mai spus acad. dr. Victor Voicu. Ar fi nevoie si de alte antidoturi pentru cazuri care nu sunt foarte frecvente. "De exemplu, intoxicatii cu mercur se pot produce la un numar de persoane de ordinul zecilor sau sutelor la nivel national. La fel de mare este numarul de cazuri si intr-o intoxicatie cu plumb. Antidotul este necesar si in cazul unei intoxicatii cu paracetamol, care este si mai rara, dar nu imposibila. Anul trecut, o mama si-a otravit copilul cu o supradoza de paracetamol administrata din greseala. Medicii au asistat neputinciosi, pentru ca nu aveau la indemana un medicament specific. Fara antidot, exista riscul ca pacientul sa-si piarda viata", a explicat prof. dr. Victor Voicu. Fiind putin utilizate, interesul producatorului si chiar al importatorului pentru a face disponibile astfel de antidoturi este destul de redus. Ca urmare, autoritatile ar trebui sa ia unele masuri de prevedere pentru ca aceste antidoturi sa fie disponibile in situatii de criza. "Astfel de situatii pot fi generate de accidente, catastrofe naturale, tehnologice, in care afectarea, de un anumit tip, poate fi in masa. Se putea ca la Mihailesti in loc de nitrat de amoniu sa fi fost o alta substanta toxica, iar dezastrul ar fi fost mult mai mare", a conchis acad. dr. Victor Voicu.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite