Maturizarea socială începe la şase ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maturizarea socială începe la şase ani
Maturizarea socială începe la şase ani

Comportamentul social, care presupune capacitatea de a înţelege starea de spirit a celorlalţi şi ceea ce gândesc aceştia se dezvoltă începând cu vârsta de şase ani, arată un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea Yale.

Savanţii au descoperit că dezvoltarea acestor abilităţi începe odată cu maturizarea unei regiuni din zona temporal-parietală a creierului, în intervalul de vârstă 6-11 ani. Iar după vârsta de 11 ani, respectiva regiune din creier se specializează, iar copiii pot înţelege subtilităţi legate de starea de spirit a celorlalţi, sunt de părere cercetătorii.

Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii au scanat creierele a 13 copii în timp ce ascultau poveşti. În momentul în care micuţilor li se descriau stări abstracte, de pildă, ceea ce-şi doresc personajele, ce viziune au ele despre lume şi care le este starea de spirit, regiunile creierului implicate în cunoaşterea socială erau activate. Iar în momentul în care pasajele din poveşti se refereau la succesiuni de fapte, respectiva zonă era dezactivată.

„Descoperirea felului în care se produce maturizarea regiunilor creierului responsabile cu dezvoltarea comportamentului social ar putea ajuta la găsirea unor soluţii pentru autism“, este de părere Rebecca Saxe, de la Universitatea Yale.

Sănătate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite