Lista de asteptare

Ministerul Sanatatii nu poate fi scos vinovat de boala micutului care a murit in Israel, inainte sa apuce operatia salvatoare. Daca defectul genetic e produs de poluare, de vina ar putea fi Ministerul

Ministerul Sanatatii nu poate fi scos vinovat de boala micutului care a murit in Israel, inainte sa apuce operatia salvatoare. Daca defectul genetic e produs de poluare, de vina ar putea fi Ministerul Mediului. De lipsa fondurilor raspund Finantele. Fara doar si poate Ministerul Sanatatii si medicii care s-au aflat pe traseul urmat de victima sunt responsabili de moartea copilului. Cu totii sustin un sistem criminal, care nu-i afecteaza doar pe cei loviti de boli grave, intratabile la noi. De aceeasi problema sufera cei care au nevoie de pastile compensate, de o proteza sau de transplant. Este vorba, in esenta, de modul in care se aloca putinele resurse disponibile. Nicaieri in lume fondurile publice nu sunt suficiente pentru a oferi cele mai noi tratamente tuturor celor care au nevoie de ele. Cum imparti doua pastile la trei pacienti? La nemti, daca nu ajung banii, se face o lista de asteptare. Criteriile sunt clare: neamtul stie cine are prioritate, poate sa consulte lista pe Internet s.a.m.d. Sistemul este corect din punct de vedere social, dand o sansa in plus celor de la care societatea asteapta mai mult (tineri, parinti cu copii de crescut, s.am.d.). El este contestat din punct de vedere moral: de ce sa n-aiba toti aceeasi sansa? Englezii au fost sensibili la acest argument. Ei au cel mai rigid sistem de "asteptare". Listele lor raman batute in cuie. Unii mor, altii renunta si platesc din buzunar, la o clinica privata. Sunt numeroase critici, dar nimeni nu contesta corectitudinea impartirii fondurilor. La romani, teoretic n-ar trebui sa existe astfel de necazuri, pentru ca politicienii au promis toate tratamentele, tuturor bolnavilor. Fiindca, in realitate, nu se poate acoperi nici a mia parte din promisiuni, lista de asteptare e inlocuita cu lista de acte, deci cu birocratia. Procedurile complicate, implicand sute de documente, aprobari si stampile, iau luni de zile, mananca nervii si banii. Lumea nu injura computerul ori soarta, ca nemtii sau englezii, ci Ministerul care le cere sa completeze tot felul de formulare. Ca sa iei o reteta mai scumpa, iti trebuie aprobare de la Casa de Asigurari. Farmacii care sa onoreze reteta nu exista. Urmeaza o zi-doua de cautari. Se cheama ca ai asteptat o saptamana? Medicii ar trebui sa fie primii care sa refuze complicitatea cu sistemul birocratic de triaj al pacientilor. Ei se implica insa cu voluptate in acest joc. Intra in comisiile de evaluare, dau verdicte, impart dreptul de viata si de moarte, stabilesc cine pleaca, cine "merita" un tratament mai bun si cine nu primeste nimic. Controlul e inaccesibil publicului, tentat sa dea toata vina pe "criminalii de doctori". Ramane intrebarea: daca ei accepta riscul de a fi injurati, cat de mari trebuie sa fie "beneficiile"?