Inteligenţa trebuie hrănită toată viaţa

Este inteligenţa un cadou pe care îl primim la naştere şi de pe urma căruia beneficiem apoi toată viaţa, fără a mai fi nevoie să o cultivăm? Sau este ea influenţată de-a lungul existenţei noastre de o serie de factori? Descoperă ce anume îi face pe unii mai inteligenţi decât pe alţii şi cum poţi transforma acest lucru într-un atu personal.

Probabil fiecare dintre noi şi-a pus, la un moment dat, întrebarea: „Când poate fi catalogată o persoană drept una inteligentă?". Adică: există criterii obiective după care să se facă acest lucru?

Asta pentru că ceea ce numim generic „inteligenţă" îmbracă o gamă largă şi variată de forme, care pare imposibil de definit. Cu alte cuvinte, ce implică inteligenţa: capacitatea de a lua rapid decizii, capacitatea de a ne înţelege pe noi înşine şi pe ceilalţi, capacitatea de a compune o operă simfonică ori de altă natură sau capacitatea de a ieşi din încurcătură cu un minimum de resurse?

De-a lungul vremii a existat un interes permanent pentru a defini această noţiune complexă, clasificând-o în mai multe categorii. De asemenea, a existat un interes major pentru a desluşi mecanismele ce stau la baza „producerii" ei şi care sunt factorii în funcţie de care poate fi dezvoltată.

Părinţii deştepţi au copii deştepţi?

Potrivit cercetătorilor în neurologie, nu există dovezi pe baza cărora să poată fi susţinută ipoteza că nivelul de inteligenţă este prestabilit încă de la naştere printr-o anume determinare genetică. Cu alte cuvinte, este eronată teoria conform căreia părinţii foarte dotaţi din punct de vedere intelectual au obligatoriu copii cu o inteligenţă peste medie şi, invers, părinţii slab dotaţi din acest punct de vedere au copii cu un nivel de inteligenţă similar.

În schimb, părinţii cu o inteligenţă medie pot avea copii supradotaţi, iar părinţii foarte inteligenţi pot avea copii cu o inteligenţă medie. Faptul este explicabil prin efectul de regres faţă de medie, o consecinţă statistică necesară a relaţiei imperfecte dintre coeficientul de inteligenţă al părintelui şi cel al copilului. De altfel, cele mai multe studii susţin ideea că nivelul de inteligenţă al unei persoane este influenţat atât de moştenirea genetică, cât şi de stilul de viaţă şi, implicit, de experienţele trăite. Totuşi, o serie de caracteristici, denumite generic „talente", apar pe fondul unei moşteniri genetice.

Ne naştem cu o serie de înclinaţii naturale care trebuie depistate şi dezvoltate pentru a ajunge la performanţă.

Cum «prinde rădăcini» în copilărie

Deşi inteligenţa nu este „bătută în cuie" de la naştere, se pare totuşi că potenţialul intelectual al unei persoane poate fi depistat încă din copilărie. Observând activitatea cerebrală a unor copii, oamenii de ştiinţă au descifrat mecanismul prin care începem să ne dezvoltăm inteligenţa în primii ani din viaţă.

La nivel cerebral, acest proces este tradus prin evoluţia de la nişte forme locale de conexiuni neuronale la o reţea de conexiuni neuronale la distanţă. În mod normal, în creierul unui copil reţeaua de conexiuni locale este mult mai puternică decât cea la distanţă. Acest lucru se schimbă treptat odată cu vârsta, când conexiunile la distanţă se consolidează, iar cele locale slăbesc.

Ultima descoperire în domeniu identifică o legătură directă între activitatea mai lentă la nivelul neocortexului şi un nivel ridicat al inteligenţei copilului respectiv. Oamenii de ştiinţă cred că, datorită ritmului lent în care se desfăşoară aceste procese, este permisă realizarea unor conexiuni mai trainice între diferitele regiuni ale creierului, care vor sta la baza dezvoltării ulterioare a inteligenţei.

Ce se petrece în mintea bebeluşilor

Lectura şi visarea îi ajută pe copii să-şi dezvolte imaginaţia

Inteligenţa ne este influenţată de factorii de mediu încă din primele luni de viaţă, susţin cercetătorii. Studiile arată că afecţiunea şi atenţia cu care sunt înconjuraţi bebeluşii de către cei din familie au o influenţă importantă asupra dezvoltării creierului.

Astfel, mii de neuroni de la nivelul creierului aflat în dezvoltare sunt stimulate de îmbrăţişările, dar şi de sunetele (cântecele, poveşti) venite din partea părinţilor. Se crede că în creierul unui bebeluş stimulat îndeajuns se produc cu 25 la sută mai multe conexiuni decât în cazul unuia stimulat insuficient.

Unicitate
Fiecare individ este, de fapt, o colecţie unicat de inteligenţe.

Câte chipuri are inteligenţa

Fiecare dintre noi are o serie de abilităţi, deprinderi mentale şi talente, combinate în proporţii unice. Toate aceste caracteristici sunt considerate, potrivit teoriei lui Horward Gardner, forme de inteligenţă. Această teorie, „Teoria Inteligenţelor Multiple", porneşte de la ideea existenţei unor forme diferite şi autonome de inteligenţă, ce conduc la modalităţi diverse de cunoaştere, înţelegere şi de învăţare. Gardner a identificat opt astfel de tipuri de inteligenţă:

- lingvistică - abilitatea de a rezolva probleme şi de a dezvolta produse cu ajutorul codului lingvistic.
- logico-matematică - abilitatea de a opera cu modele, categorii, relaţii, de a grupa, ordona şi interpreta date.
- spaţial-vizuală - capacitatea de a rezolva probleme şi de a dezvolta produse cu ajutorul reprezentărilor spaţiale şi al imaginii.
- muzical-ritmică - abilitatea de a rezolva probleme şi de a dezvolta produse cu ajutorul ritmului şi al melodiei.
- corporal-kinestezică - abilitatea de a rezolva probleme şi de a dezvolta produse cu ajutorul mişcării.
- naturalistă - capacitatea de a rezolva probleme şi de a dezvolta produse cu ajutorul clasificărilor şi al reprezentărilor din mediul înconjurător.
- interpersonală - capacitatea de a rezolva probleme şi de a dezvolta produse prin cunoaşterea şi interacţiunea cu ceilalţi.
- intrapersonală - capacitatea de a rezolva probleme şi de a dezvolta produse prin cunoaşterea de sine.
- existenţială - Gardner este convins că este o modalitate de cunoaştere, dar nu a stabilit localizarea pe creier. De aceea, vorbeşte despre aceasta ca despre o jumătate de inteligenţă.

Specialistul nostru
Dr. Radu Braga
cercetător în neuroştiinţe Centrul de Excelenţă în Neuroştiinţe,Universitatea de Medicină „Carol Davila", Bucureşti

Din punct de vedere funcţional, inteligenţa se traduce printr-un număr mare de conexiuni între neuroni (sinapse). În creier există arii unde se găsesc grupuri specializate de neuroni pentru funcţii extrem de specifice (procesarea şi stocarea informaţiilor de la simţuri, controlul activităţii motorii, procesarea emoţiei, vorbire, voinţă).

Cu cât ariile de asociaţie sunt mai dezvoltate din punctul de vedere al comunicării între neuroni, cu atât inteligenţa este mai dezvoltată. Inteligenţa este o proprietate cognitivă care se dezvoltă şi se rafinează permanent în decursul vietii, dar mai cu seamă în perioada de formare a individului. Factorii care contribuie la formarea inteligenţei sunt de natură complexă biologică şi de mediu.

Componenta genetică contează în sensul că individul se naşte cu un bagaj structural care îl face apt a se adapta mai bine sau mai prost la cerinţele mediului ambiant. Următorul factor sunt părinţii şi modelele pe care individul le are în anii de formare. Acestea vor contribui la un plan de formare care începe din perioada intrauterină şi care merge până către vârsta de 30 de ani.

Ce mecanisme complexe au loc în mintea noastră

Nu ia pauză nici atunci când ne odihnim

Clasicul îndemn al medicului înaintea unei investigaţii a activităţii cerebrale: „Relaxează-te, încearcă să nu te mai gândeşti la nimic" s-a dovedit, până la urmă, inutil. Studiile recente reflectă faptul că, de fapt, creierul nu poate fi "scos niciodată din priză". De altfel, nici măcar atunci când dormim, creierul nostru nu ia o pauză, pentru că are grijă să pună în ordine informaţiile acumulate peste zi.

Monitorizându-se activitatea creierului în aceste perioade când vrem să ne păcălim că „îi dăm liber", au apărut câteva indicii care ar putea ajuta la identificarea cauzelor unor boli mintale. Curios este faptul că s-a identificat o strânsă legătură între ariile implicate în acest tip de activitate şi inteligenţă. Două astfel de afecţiuni sunt autismul şi schizofrenia, însă diferenţele observate prin analiza imagistică sunt spectaculoase.

Dacă, în cazul primeia, s-a constatat o conectivitate redusă între regiunile ce reflectă capacitatea de concentrare asupra propriilor gânduri şi trăiri, în cazul schizofrenicilor, s-a constatat o hiperactivitate a acestor regiuni.

Ştiai că...

...dacă i-am aşeza în linie dreaptă, neuronii s-ar întinde pe o lungime de 50.000 km?

În ce proporţie este activă

Multă vreme s-a considerat că nu ne folosim decât o mică parte din creier, în jur de 10 la sută. De fapt, analizele imagistice cu aparatură de mare precizie au arătat că facem uz de creierul nostru în proporţie de 100 la sută, dar cu precizarea că, în funcţie de activităţile pe care le întreprindem, alternăm regiunile cerebrale folosite. Oamenii de ştiinţă ne asigură că nu există părţi din creier care să fie permanent inactive, pentru că, altfel, evoluţia ar fi avut grijă să elimine acele părţi.

Prin urmare, toţi cei 100 de miliarde de neuroni care plutesc în galaxia neuronală sunt puşi la treabă. Iar longevitatea şi eficienţa lor este direct influenţată de gradul lor de solicitare: cu cât sunt mai des folosiţi (cu atât mai mult dacă sunt implicaţi în activităţi complexe), cu atât au o viaţă mai lungă.

De altfel, cu cât o persoană este mai inteligentă, cu atât face conexiuni mai complexe, care „pun în funcţiune" diferite părţi ale creierului. În plan practic, acest tip de activitate apare în cazul persoanelor cu un potenţial creativ ridicat, care surprind prin asocierile originale pe care le fac între lucruri.

De la nivelul lobilor frontali sunt controlate planificarea, personalitatea, comportamentul şi emoţiile.

Cum se măsoară inteligenţa

Este greu de precizat care este gradul de inteligenţă al unei persoane, pentru că, de la individ la individ, trebuie luaţi în calcul factori diferiţi. Totuşi, inteligenţa se poate măsura, cu marje de eroare acceptate, printr-o serie de teste specifice, fiind exprimată printr-un coeficient de inteligenţă (IQ).

Dat fiind că o persoană îşi poate îmbunătăţi abilităţile intelectuale de-a lungul vieţii, acest coeficient poate creşte semnificativ în timp. Pe de altă parte, odată cu înaintarea în vârstă, pe fondul unor forme de demenţă, se poate înregistra o scădere dramatică a coeficientului de inteligenţă.

Creierul mare, mai «deştept»?

Mult timp s-a crezut că nivelul de inteligenţă este direct proporţional cu dimensiunea creierului. Or, studiile de ultimă oră infirmă această teorie, mărimea creierului fiind o chestiune care ţine strict de gene.

Un exemplu cu relevanţă în acest sens este cel referitor la creierul lui Albert Einstein, care cântărea doar 1,35 kg, cu zece la sută mai puţin decât media. În general, creierul cântăreşte 1,5 kg, adică aproximativ doi la sută din greutatea unei persoane de 75 de kilograme.

Materia cenuşie face diferenţa

Volumul de materie cenuşie şi răspândirea acesteia în cât mai multe regiuni ale creierului sunt două caracteristici asociate de oamenii de ştiinţă cu o inteligenţă peste medie. Pe de altă parte, observaţiile realizate pe subiecţi aflaţi în stare de veghe, care au făcut în prealabil teste de inteligenţă, au scos la iveală faptul că, la cei cu rezultate mai bune la testele de IQ, conexiunile neuronale la distanţă sunt mai robuste decât la ceilalţi.

Concluziile unui alt studiu, realizat în 2009, vin să completeze descoperirile anterioare: comunicarea intensă între lobii frontali şi parietali, exprimată prin conexiuni neuronale puternice, a fost observată la persoanele care au obţinut scoruri mari la testele IQ.

Specialistul nostru
Dr. Adrian Stănescu
medic primar gerontolog

Inteligenţa poate fi considerată ca un dat de la natură, inscripţionată în codul genetic al fiecăruia, dar nu întotdeauna moştenită. În consecinţă, ea nu poate fi modificată. Pe de altă parte, prin învăţare (reţinerea prin repetare a unei informaţii noi pornind de la o noţiune cunoscută) poate să aducă o persoană nu suficient de inteligentă, dar perseverentă la performanţe intelectuale mai înalte decât o persoană cu un coeficient de inteligenţă mai ridicat, dar mai puţin perseverentă.

Intelectul este, aşa cum am explicat mai devreme, mai degrabă legat de perseverenţa de a învăţa decât de inteligenţă. Procesul de îmbătrânire afectează atât învăţarea, cât şi „sertarele" în care sunt stocate informaţiile învăţate anterior, astfel încât îmbătrânirea creierului afectează intelectul unei persoane. Când acest proces este accelerat şi devine pathologic, avem de-a face cu instalarea demenţei. Această boală poate atinge orice persoană, indiferent de nivelul intelectual la care a ajuns la vârsta adultă.

Aşa ne ascuţim inteligenţa!

Prin jocuri şi alte activităţi intelectuale

Creierul funcţionează asemenea unui muşchi: cu cât este mai antrenat, cu atât are un tonus mai bun. Printre cele mai eficiente activităţi pentru creşterea capacităţii intelectuale se numără cele care ne pun la treabă atenţia, creativitatea şi logica: jocul de şah, completarea de integrame, de rebusuri sau de Sudoku, jocurile de puzzle,jocurile de strategie, dar şi lectura sau învăţarea unei limbi străine. Studiile arată că şi socializarea, interacţiunea cu ceilalţi, au un rol important în dezvoltarea abilităţilor intelectuale.

Foarte importantă este însă şi vârsta, dar şi consecvenţa cu care întreprindem astfel de activităţi. Asta pentru că, pe de o parte, antrenarea neuronilor la o vârstă fragedă are un impact mai puternic asupra dezvoltării inteligenţei decât antrenarea la o vârstă mai înaintată. Pe de altă parte, consecvenţa cu care întreprindem activităţile care ne menţin tonici intelectual de-a lungul vieţii are acelaşi efect ca exerciţiile fizice pentru musculatură. Un beneficiu major al păstrării tonusului intelectual este evitarea degenerării cerebrale (inclusiv boala Alzheimer).

Practicând exerciţii fizice cu regularitate

O partidă de şah face pentru creier cât o şedinţă de fitness pentru muşchi

Creierul foloseşte 25 la sută din oxigenul şi din glucoza pe care sângele le transportă prin corp pentru nutriţie. Iar cu cât sângele va fi mai oxigenat, cu atât creierul va fi mai bine alimentat şi va funcţiona la parametri maximi, mai ales dacă acest lucru se întâmplă în mod constant, cum este cazul celor care fac mişcare cu regularitate. Există numeroase studii care arată că adolescenţii care fac sport cu regularitate tind să fie mai inteligenţi decât cei cu un stil de viaţă sedentar.

Însă este foarte important şi tipul de exerciţii practicate, unele fiind mai eficiente decât altele pentru dezvoltarea intelectului. Un studiu de amploare al cercetătorilor de la Institutul de Medicină din cadrul Universităţii din Goteborg (Suedia) a scos în evidenţă faptul că există o legătură puternică între practicarea exerciţiilor de fitness cardiovascular şi dezvoltarea inteligenţei.

În schimb, s-a constatat că nu acelaşi efect îl au exerciţiile pentru întărirea tonusului muscular. La studiu au participat 1,2 milioane de bărbaţi. Pentru a exclude „influenţele sociale şi genetice", în cadrul studiului au fost observate şi câteva perechi de gemeni. Totuşi, nu se poate preciza cu exactitate dacă bărbaţii mai activi din punct de vedere fizic tind să fie mai inteligenţi sau dacă bărbaţii inteligenţi tind să fie mai activi fizic.

Hidratare
Creierul este în proporţie de 80% apă, deci hidratarea este vitală pentru un bun tonus al său.

Hrănindu-ne corect creierul

Dieta, oricât de variată şi de completă ar fi, nu este suficientă pentru a ne face mai inteligenţi. Cu toate acestea, poate contribui la menţinerea activităţii intelectuale la parametri normali şi, în anumite condiţii, chiar la creşterea randamentului intelectual. Printre alimentele cu proprietăţi unanim recunoscute în acest sens, se numără fructele de pădure şi ciocolata neagră, pentru că îmbunătăţesc circulaţia sanguină inclusiv la nivel cerebral datorită conţinutului ridicat de antioxidanţi, dar şi peştele gras (somonul, sardinele şi macroul), bogat în acizi graşi esenţiali Omega 3 şi Omega 6, care ajută la maturizarea celulelor nervoase.

De asemenea, fisticul, nucile şi alunele sunt surse importante de acizi graşi esenţiali şi rezervoare de vitamine şi de minerale necesare bunei funcţionări a creierului. Şi legumele precum spanacul, varza, sfecla roşie sau broccoli sunt recomandate în dieta zilnică, pentru că previn degenerarea celulară şi întârzie declinul mental.

Erotismul, gestionat «cu cap»

În percepţia comună, inteligenţa şi erotismul nu par a avea nimic în comun. Totuşi, se pare că iubirea nu ţine doar de o anumită chimie între parteneri şi durează mai mult dacă este gestionată cu inteligenţă. Terapeutul de cuplu Esther Perel, în cartea sa „Mating in Captivity" (tradusă la noi „Inteligenţa erotică"), găseşte foarte multe conexiuni între inteligenţă şi erotism. De altfel, longevitatea unei relaţii de cuplu ţine de o anumită inteligenţă erotică, odată ce pasiunea de la început se disipează.

Empatia, învăţată pas cu pas

Capacitatea de a empatiza cu ceilalţi şi de a le anticipa reacţiile este o formă de inteligenţă. În cazul unora dintre noi, ea este nativă, dar ea poate fi mult îmbunătăţită pe parcursul vieţii. Ideea de inteligenţă este tot mai mult asociată cu ideea de performanţă, de succes. Or, în zilele noastre, acest lucru ţine poate în mai mare măsură de capacitatea noastră de a ne înţelege propriile trăiri şi propriile nevoi şi, nu în ultimul rând, pe cele ale celor cu care interacţionăm.

Potrivit specialiştilor, aceste abilităţi ale unora dintre noi reprezintă o formă de inteligenţă, numită inteligenţă emoţională. Unii dintre noi manifestă nativ caracteristicile acestui tip de inteligenţă (persoanele „cu priză" la ceilalţi, aşa-numiţii lideri), însă ea poate fi „deprinsă" cu succes şi de ceilalţi. Iar pentru aceasta nu este nevoie decât de voinţă şi de deschidere faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi.

Inteligenţa se rezumă, până la urmă, în capacitatea de a ne cultiva acele mijloace care ne ajută să trăim în armonie cu noi înşine şi cu ceilalţi.

Specialistul nostru
Lena Rusti
psiholog psihoterapeut

O inteligenţă emoţională ridicată implică o capacitate mare de comunicare, de empatie şi de anticipare a reacţiilor mediului. Aceste lucruri pot fi îmbunătăţite prin exerciţiu şi prin acceptarea limitelor, astfel încât să ne dăm voie să învăţăm din greşelile trecutului, fără a le repeta. Inteligenţa emoţională este îmbunătăţită prin mărirea deschiderii faţă de interlocutorii noştri.

Încercând să îl vedem şi pe celălalt într-un act de comunicare, de exemplu, şi nu doar pe noi înşine şi urmărind scopul pe care îl avem în acea interacţiune, ne dezvoltăm puterea de înţelegere a situaţiei în ansamblu, puterea de anticipare a posibilelor direcţii în care ar evolua conversaţia şi vom avea şanse mult mai mari de a obţine rezultatele dorite. O altă modalitate este cea de învăţare a controlului impulsurilor şi de deschidere către lucruri importante, fără a ne pierde în detalii inutile.