Inteligenţa emoţională îţi asigură succesul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poţi avea capacităţi logice, matematice şi analogice extraordinare şi totuşi poate să-ţi fie greu să te descurci în activitatea personală şi profesională. În timp ce agerimea minţii este o calitate cu care cei norocoşi au fost înzestraţi de natură, capacitatea de a-ţi gestiona eficient emoţiile se dobândeşte în timp, cu exerciţiu.

Îţi poţi da seama că mai ai de lucru în ceea ce priveşte dezvoltarea inteligenţei emoţionale (EQ) în următoarele situaţii: dacă atunci când îţi propui să faci un lucru, pui răul în faţă, dacă ai un mod de a gândi negativist, dacă invoci lipsa de noroc atunci când ceva nu-ţi iese şi apoi renunţi la obiectivul propus, dacă nu reuşeşti să te faci înţeles de către ceilalţi şi dacă ajungi să te complaci într-o situaţie neplăcută doar pentru a evita efortul pe care-l implică rezolvarea ei. Lista poate continua, fiindcă sunt nenumărate situaţiile în care inteligenţa emoţională ne garantează succesul.

Gândirea negativă te sabotează

„Inteligenţa emoţională poate fi definită drept capacitatea de a ne folosi emoţiile pentru a lua cele mai bune decizii şi pentru a le pune în practică", după cum spune psihoterapeutul Daniel Bichiş, trainer EQ, de la Competent Consulting. Mulţi dintre noi nu s-au născut cu aceste abilităţi. De fapt, timp de mai multe decenii, studiile oamenilor de ştiinţă au arătat că foarte multe persoane cu un IQ uimitor, care ar fi trebuit să aibă parte de succes profesional şi personal, nu reuşeau să evolueze. Ceva lipsea din ecuaţie, adică aceste persoane se descurcau surprinzător de prost în viaţă. Practic, ele îşi autosabotează şansele de succes printr-o atitudine şi printr-o gândire nepotrivite, au concluzionat specialiştii de-a lungul timpului. Psihologii ne oferă totuşi o veste bună: ne putem dezvolta inteligenţa emoţională prin exerciţiu şi învăţând din greşeli.

La ce capitole trebuie să lucrezi

Inteligenţa emoţională, în esenţă, constă în patru mari calităţi: autocunoaştere, autocontrol, integrare socială şi relaţionare eficientă.
Mai precis, este vorba, în aceeaşi ordine, despre: abilitatea de a-ţi recunoaşte emoţiile şi de a şti modul în care ele îţi afectează gândirea şi comportamentul, iscusinţa de a-ţi controla impulsurile, de a-ţi canaliza emoţiile pozitive şi de a le inhiba pe cele negative, înţelegerea emoţiilor, nevoilor şi grijilor celor din jur şi adaptarea la condiţiile sociale date şi, nu în ultimul rând, capacitatea de a lega şi de a dezvolta relaţii, de a comunica eficient, de a-i inspira pe cei din jur, de a lucra în echipă şi de a media conflicte.

Conversaţia nu este doar o artă

În primul rând, pentru a-ţi educa inteligenţa emoţională trebuie să-ţi autoevaluezi şi să-ţi modifici, dacă este cazul, modul în care comunici cu cei din jur. De fapt, trucul este ca, atunci când porţi o conversaţie, să-i dedici atenţia ta interlocutorului, nu să te gândeşti la strategii de convingere în timp ce acesta vorbeşte cu tine. „Latura interpersonală a inteligenţei emoţionale vizează capacitatea de a obţine sprijinul celor din jur faţă de planurile şi de obiectivele noastre. De aceea, este esenţială dezvoltarea abilităţilor de descifrare a semnalelor non-verbale ce transmit reacţiile emoţionale. În plus, empatia şi capacitatea de gestionare a emoţiilor altor persoane sunt calităţi specifice persoanelor cu un EQ ridicat, astfel că dezvoltarea lor contribuie la ridicarea nivelului de inteligenţă emoţională", explică Daniel Bichiş.

Cursurile îţi pot fi de ajutor

Există o diferenţă majoră între cursurile de informare, care explică natura şi componentele inteligenţei emoţionale, şi cursurile ­propriu-zise de dezvoltare a acesteia. „Primele au o durată de 4-16 ore şi sunt excelente pentru un prim contact cu domeniul, dar nu produc schimbări semnificative. Pentru cei interesaţi cu adevărat de dezvoltarea inteligenţei emoţionale există programe specializate, formate din mai multe module derulate de-a lungul câtorva luni. În cadrul acestor programe, cum ar fi SmartEmotions, se exersează abilităţile specifice inteligenţei emoţionale intra- şi interpersonale, iar efectele sunt evidenţiate atât prin schimbarea semnificativă a scorurilor testelor de evaluare a EQ, cât şi în viaţa personală şi profesională a participanţilor", explică trainerul Daniel Bichiş. 

Femeile, mai stăpâne pe emoţii decât bărbaţii

Conform studiului „Inteligenţa emoţională la locul de muncă", realizat de compania Competent Consulting în anul 2007, românii au un nivel de inteligenţă emoţională (EQ) similar cu al americanilor. Îi depăşim din acest punct de vedere pe locuitorii ţărilor nordice, dar ne plasăm sub nivelul italenilor sau al israelienilor. Bărbaţii stau ceva mai slab decât femeile în privinţa capacităţii de a-şi recunoaşte şi de a-şi controla emoţiile, în schimb le depăşesc în privinţa capacităţii de automotivare.

Testează-ţi EQ-ul!

Notează de la 1 la 5 următoarele afirmaţii, în funcţie de cât de mult ţi se potrivesc în viaţa de zi cu zi



Majoritate 1 sau 2 -Mai ai mult de lucru

Probabil că eşti una dintre acele persoane care au foarte multe idei, dar nu reuşesc să le pună aproape niciodată în aplicare. Tot timpul te izbeşti de obstacole dificil de depăşit, iar dacă nu ai parte de încurajările celor din jur, nici nu mai ai putere să continui. Nu e cazul să disperi! Pentru oamenii ca tine, specialiştii în psihoterapie şi în dezvoltare personală au creat cursuri şi au scris cărţi care, trecute prin filtrul personal şi interpretate cu inteligenţă te pot ajuta să evoluezi.

image

Majoritate 3 - Nici prea-prea, nici foarte-foarte

IQ-ul tău emoţional este de nivel mediu. Adică, în multe cazuri reuşeşti să-ţi recunoşti şi să-ţi dozezi emoţiile şi să le identifici în mod corect pe ale celorlalţi. Dar factori dintre cei mai diverşi, de la lipsa de timp la nivelul crescut de stres, îţi afectează capacitatea de a reacţiona corect în anumite situaţii. Prin urmare, deşi ai unele calităţi care ţi-ar putea fi de ajutor în obţinerea succesului personal şi profesional, nu ştii să le exploatezi şi trebuie să mai exersezi.

Majoritate 4 sau 5 - Ai mari şanse de reuşită

Poate fi vorba de noroc sau de mult exerciţiu şi documentare, cert este că IQ-ul tău emoţional este peste medie. Acest lucru te face un interlocutor iscusit în orice discuţie, fie ea şi în contradictoriu, şi un om puternic, care estimează corect obstacolele ce-i apar în cale, astfel încât orice-ţi pui în minte reuşeşti să duci la îndeplinire. Asta nu înseamnă însă că de-acum înainte trebuie să aştepţi, pur şi simplu, să vină succesul la tine. Pune-ţi la lucru abilităţile emoţionale dobândite! 

Specialistul răspunde: „Ce beneficii aduce tehnica Pilates?"

„Am 30 de ani şi îmi place să fac sport ca să mă menţin în formă. Problema mea este că, de câţiva ani, merg la sală şi fac, pe lângă bicicletă şi bandă, exerciţii cu greutăţi. În ultima vreme am observat că mi s-a dezvoltat foarte mult masa musculară. Eu nu am urmărit acest lucru, fiindcă acum mi se pare că am căpătat o constituţie cam masculină. Aş vrea să fac un sport care să-mi modeleze altfel musculatura, să mi-o alungească. Am citit pe internet că mi-ar putea fi de folos Pilatesul. Este adevărat? Ce alte beneficii aduce acest sport? Este suficient să fac Pilates pentru a mă menţine în formă, ţinând cont că eu am tendinţă de îngrăşare?" Întrebare de la Cristina din Bacău

Sorin Bujoreanu, instructor Pilates

Dacă ai mers la sală în mod regulat şi ai lucrat cu greutăţi, după cum ai afirmat, masa ta musculară a evoluat într-un mod normal, însă cu o abordare greşită pentru o persoană care doreşte musculatura „alungită". Tendinţa celor mai multe persoane atunci când lucrează cu greutăţi este să se concentreze mai mult pe mişcarea de ridicare propriu-zisă a greutăţii (atunci când forţa musculară învinge rezistenţa greutăţii pe care o ridică sau o împinge - mişcare concentrică) şi mai puţin pe revenire (când forţa musculară este învinsă de rezistenţa greutăţii - mişcare excentrică). Mişcarea concentrică are drept consecinţă scurtarea fibrelor musculare, iar mişcarea excentrică, alungirea fibrelor musculare. Prin urmare, acordând atenţie doar mişcării concentrice în antrenamente regulate, vom obţine un muşchi „adunat", şi nu „alungit".

image

În Pilates, datorită controlului şi respiraţiei profunde, mişcarea se realizează lent şi pe faza concentrică, şi pe cea excentrică, astfel fibrele musculare având parte de o stimulare adecvată pentru a construi un muşchi „alungit". Aşa se explică beneficiul tehnicii Pilates asupra musculaturii, pe care o poţi folosi şi în sala de fitness, unde lucrezi cu greutăţi. Respiraţia profundă se realizează printr-o încordare continuă a abdomenului, inspirând pe nas, maxim în torace şi expirând pe gură, adâncind în abdomen şi lăsând aerul să iasă fără a crea presiune la nivelul buzelor. Prin realizarea acestei respiraţii adânci, repetată la fiecare mişcare, se câştigă rezistenţă, acesta fiind un alt beneficiu uimitor al tehnicii Pilates pe care mulţi nu îl cunosc. Trebuie să ştii că, în Pilates, musculatura se dezvoltă de la interior spre exterior, iar în cazul musculaturii abdominale, o vei resimţi din plin dacă ai activitate de birou, dacă te deplasezi pe jos întreaga zi şi dacă în general ai dureri de spate în zona lombară şi dacă într-un viitor apropiat vei dori să fii mămică.

image
Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite