În căutarea gustului pierdut

Roşii dulci şi zemoase, căpşuni parfumate, lapte gustos. Până nu demult, toate acestea erau amintiri din copilărie pentru locuitorii oraşelor, obişnuiţi cu fructele şi legumele fără gust din supermarket. De câţiva ani însă, în România agricultura ecologică nu mai este doar o poveste.

Citiţi şi: De ce nu se dezvoltă agricultura ecologică în România

Cum ar fi dacă peste tot în lume oamenii ar mânca exclusiv produse organice, adică plante cultivate fără aditivi şi carne de animale crescute în libertate, fără a fi îndopate cu antibiotice? Cu siguranţă, consumatorii ar duce o viaţă mai sănătoasă. Departe încă de acest scenariu utopic, locuitorii planetei au început totuşi să-şi contureze o conştiinţă ecologică. Unii mai demult, alţii abia de câţiva ani.

Românii nu au uitat gustul bun al alimentelor „de la ţară”, însă au fost puţin deturnaţi de la însuşirea unui stil de viaţă organic, mai întâi de regimul comunist, iar apoi de regimul fast-food. Acum redescoperim plăcerea de a produce şi de a consuma bio.

Procesul ecologic începe în interiorul fermelor şi se încheie în farfuria consumatorului. Rolul agriculturii practicate în sistem ecologic este de a produce hrană curată, potrivită metabolismului uman, şi în deplină concordanţă cu natura. Pesticidele sunt total interzise, iar organismele modificate genetic sunt din start boicotate.

Pasionat de ecologie

În apropierea oraşului Bucureşti sunt trei ferme ecologice mari. Două dintre ele aparţin unor francezi, iar a treia este patronată de un român.

Alain Kremeur, fostul preşedinte al Camerei de Comerţ Româno-Franceze, a venit în România la începutul anilor ’90 cu diverse afaceri. A găsit aici o ţară fascinantă, dar şi o femeie frumoasă, Mihaela, care de 16 ani îi este soţie. Gastronomia şi agricultura ecologică sunt două dintre pasiunile domnului Kremeur, care s-au împletit în domeniul de la Singureni, din judeţul Giurgiu. La 30 de kilometri de Bucureşti, francezul a creat o fermă ecologică.

Pe drumul spre Singureni, asfaltul şoselei e ros până la firul ierbii. La început ne rătăcim. „Goguţule, ia zi tată unde e ferma francezului?”, îl întreabă şoferul nostru şugubăţ pe un băiat oacheş care bate mingea pe uliţă. „Mergeţi în faţă până la omul ăla cu cămaşă roşie, îl vedeţi? Acolo faceţi dreapta şi e un castel!”, zice puştiul şi o rupe la fugă.

Urmăm indicaţiile bulversaţi. Ce castel?! Ajungem în faţa unei case ţărăneşti obişnuite, unde ne aşteaptă o doamnă cu şapcă albă trasă peste ochii albaştri şi un puşti care ne face cu mâna. Sunt Mihaela şi Saşa, soţia şi fiul cel mic al lui Alain Kremeur. Castelul de care pomenea puştiul cu mingea este de fapt conacul Mociorniţă, o clădire declarată monument istoric, pe care familia Kremeur a cumpărat-o în 2003 cu gândul de-a o renova.

Ferma domnului Kremeur e un paradis bio în care se zbenguie cei doi copii ai săi, Saşa şi Maximilian, în weekenduri şi vacanţe, printre răsadurile de roşii, ceapă, busuioc şi pepeni galbeni. De fapt, mai mult Saşa, care debordează de energie. Maximilian, adolescentul familiei, e mai reţinut şi preferă să se joace la computer.

Meseria de ţăran

Mihaela, de profesie biochimist, se ocupă de grădina „mică”, iar Alain are în grijă culturile mari şi animalele. „Avem de toate aici: de la ovăz la orz, de la grâu la porumb, sfeclă furajeră şi lucernă”, afirmă acesta. Cerealele pentru animale se întind pe 30 de hectare, la care se adaugă culturile de mazăre, fasole, cartofi, sparanghel, ierburi aromatice şi multe altele. Toate de cea mai bună calitate, obţinute din seminţe variate aduse din Franţa. Ferma adăposteşte şi o mulţime impresionantă de animale şi păsări.

„Am ales acest loc nu numai pentru că are o privelişte frumoasă, ci şi pentru că era nemuncit de 50 de ani şi atunci am avut certitudinea că nu a fost dat cu pesticide. Începutul a fost dificil, pentru că a trebuit să vin cu mult bălegar şi nisip, plus multă muncă pentru a ajunge la un nivel acceptabil”, afirmă Alain Kremeur. Francezul preferă să nu se gândească la costuri.

„Aş putea să spun că m-a costat mai mult decât două Mercedes sau trei Porsche. Luxul meu e sănătatea, n-am făcut socoteli. Am investit pentru mine. Acest domeniu va fi moştenit de copiii mei, iar noi vrem să promovăm noua gastronomie. Am investit mult într-adevăr, inclusiv în garduri, ca să nu vină poluarea sau praful de pe drum, dar «quand on aime, on ne compte pas» («când iubeşti, nu socoteşti»)”.

Kremeur consideră că umanitatea se află în impas din cauza agriculturii productiviste, care a dus la sterilizarea solurilor şi la penurie mondială. „Singura soluţie este să reinventăm meseria de ţăran, care este şi o vocaţie, şi să facem agricultură ecologică. Trebuie să avem un demers ştiinţific, de vârf şi un proiect social responsabil pentru a câştiga din această provocare. Eu sunt de părere că viitorul este aici, în mediul rural.”

Kremeur spune că modul de viaţă ales de el este, totodată, o filosofie. Cuvântul-cheie este „natural”: de la alimentaţie şi îmbrăcăminte, la produsele de cosmetică, detergent şi mobilier.