Iaurtul menţine echilibrul intestinal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un iaurt zilnic menţine echilibrul florei intestinale
Un iaurt zilnic menţine echilibrul florei intestinale

Iaurtul este o sursă excelentă de calciu. Chiar şi cel degresat conţine peste 400 mg din acest mineral, adică 40 la sută din necesarul zilnic  pentru adulţi.

Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie, ne recomandă să consumăm, zilnic, o cană de iaurt. Sortimentele naturale de iaurt conţin bacterii sănătoase care contribuie la menţinerea echilibrului intestinal.

Aceste culturi ajută la sintetizarea unor vitamine din complexul B: biotina, acidul folic şi vitamina B12. De asemenea, iaurturile măresc gradul de absorbţie a calciului şi a magneziului.

Prezenţa bacteriilor din iaurturi (probiotice) în intestine împiedică dezvoltarea bacteriilor patogene, combate colesterolul „rău" şi constipaţia. În plus, o dietă bogată în iaurt contribuie la prevenirea cancerului de stomac.

Reţeta săptămânii

Curcan cu arome exotice

Timp de pregătire: 40 de minute
Calorii: 400/porţia
Ingrediente: 500 g carne de curcan fiartă şi tăiată cubuleţe, 6 linguri de iaurt degresat, 200 g dovlecei fierţi şi tăiaţi rondele, 6 linguri de caşcaval ras, câte o linguriţă de busuioc, de mentă şi de cimbru, măcinate fin, 6 linguri de ulei de măsline presat la rece.

Preparare: Se amestecă iaurtul cu dovleceii. Se adaugă carnea, caşcavalul şi condimentele. Se pune compoziţia într-un vas uns cu ulei şi tapetat cu făină şi se introduce în cuptorul încins. Se asezonează cu salată de sfeclă roşie.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite