Eugen Târcoveanu: „Nu ştiu să cumpăr nici măcar o pâine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eugen Târcoveanu (63 de ani), şeful Clinicii I Chirurgie de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, se teme de pensionare. Profesorul spune că, în afara spitalului, ar fi o persoană lipsită de apărare. Medicul Eugen Târcoveanu este specializat în chirurgie generală, laparoscopică şi robotică.

Chirurgul Eugen Târcoveanu este din 1971 şeful Clinicii I Chirurgie de la Spitalul „Sfântul Spiridon" din Iaşi. Doctorul Eugen Târcoveanu este primul medic român care a folosit termonecroza ca metodă de tratare a cancerului şi al doilea din ţară care a operat laparoscopic. S-a îndrăgostit de medicină de timpuriu, iar pasiunea i-a fost insuflată de profesori.

„Adevărul": De ce aţi ales chirurgia? Ce vă place la această meserie?

Eugen Târcoveanu: Chirurgia după părerea mea este cea mai frumoasă, cea mai palpitantă ramură a medicinei pentru că vezi imediat efectele tratamentului tău. Este o disciplină extraordinar de precisă şi presupune un antrenament deosebit. Este ca o performanţă. Ca student am lucrat foarte mult la anatomie, la fel şi după terminarea facultăţii, iar anatomia m-a adus spre chirurgie. Sunt în Clinica I Chirurgie din 1971. În această perioadă am practicat chirurgia de la micile intervenţii până la operaţii complexe. Am avut şi şansa de a întâlni mari profesori care m-au îndreptat către chirurgie. Eu am fost ultimul doctorand al profesorului Vladimir Buţureanu, care a fost o somitate în chirurgie şi m-a impresionat stilul lui şi tot ceea ce a făcut în întreaga viaţă. M-au impresionat chirurgii de prestigiu de la care am deprins toate cunoştinţele. Este o meserie care se învaţă de la profesori. Oamenii din ziua de azi vor să sară etapele, iar asta este o mare greşeală. Acum nu mai contează vechimea, iar experienţă fără vechime nu există.

Când aţi vrut să daţi la Medicină?

Am dat la Medicină pentru că am avut o foarte bună profesoară de biologie. Profesorii din facultate m-au îndreptat spre Chirurgie. Am avut chiar o nostalgie pentru că primul obiect cu care am început facultatea a fost anatomia şi m-am legat de ea, a fost dragoste la prima vedere. Foarte mult mi-a plăcut medicina experimentală. Am avut întotdeauna un regret, şi anume că nu m-am legat şi de fiziologie. L-am avut ca profesor aici pe academicianul Ion Hăulică, care a murit anul trecut şi care era ca un far pentru studenţi. A fost plecat în străinătate în acele vremuri şi ne explica lucruri pe care nu le găseai nici în cărţi. Era cea mai mare bucurie ca într-o revistă să găsim un articol care ne interesa pe noi. Profesorii au o energie pozitivă care atrage studenţii. M-am înscris la doctorat şi am terminat studiile complete. Eu am vrut să fac un studiu experimental pe câine, iar profesorul Buţureanu era un mare iubitor de animale şi mi-a spus:  «Măi băieţaş, uite, tu dacă ai să chinuieşti vreun câine nu mai vii la mine la doctorat! Am auzit că ai tu în cap nişte idei, dar linişteşte-te că poţi să faci tu studii pe toată statistica pe care o avem în clinică». Aşa am ajuns eu la Chirurgie, întâmplător şi relativ simplu, dar munca a fost foarte grea.

V-aţi specializat în robotică, laparoscopie şi oncologie. Care este punctul comun ale acestor ramuri?

Am învăţat să facem proiecte şi destul de repede am început şi la Iaşi chirurgia laparoscopică, în 1993, la început cu ajutor străin şi cu truse mai slabe, dar s-a ajuns după atât timp să avem o experienţă mai mare chiar ca a celor care ne-au învăţat iniţial. Avem acum vreo 14.000 de operaţii laparoscopice. După ce s-a extins chirurgia laparoscopică, a apărut chirurgia robotică. Aici este ficţiune de acum, nici nu-ţi vine să crezi. La fel ca în cazul chirurgiei laparoscopice şi în cazul chirurgiei robotice am crezut că nu se poate face nimic în România. Costa un milion de euro un robot şi m-am întrebat ce minister dă atâţia bani. Am fost în afară şi am văzut operaţii robotice după care am venit în ţară şi am făcut cursuri. Trebuia să avem şi noi un robot, dar a venit criza peste robot. Este o operaţie mult mai precisă, mai frumoasă şi mai tehnică. Acesta este viitorul. Chirurgia robotică este indicată în cazul cancerului de prostată, în zona de rect. Sunt zone foarte mici în care nu poţi pătrunde, dar robotul poate ajunge în spaţii foarte mici şi e foarte precis.

Ce studii clinice se fac în laparoscopie?

La început am făcut experimente pe porci, după aia pe om. Am ales un porc mare, l-am cumpărat şi ne trebuia unul mai mic, de 40 de kilograme. A fost foarte greu de intubat, am fost la veterinar. Acela a murit, dar după aia doar împrumutam porcii ca să nu mai dăm bani pe ei. Îi operam, făceam experimente pe ei, trăiau şi-i dădeam înapoi. Mulţi am fost în afară şi vedeam, după care ne învăţam unii pe alţii, în toate spitalele mari din Moldova, Galaţi, Suceava, Moineşti, dar şi la Constanţa, la Buzău. S-a făcut şi o Societate de Laparoscopie, care printr-un program a cumpărat truse pentru toate spitalele judeţene. Începuturile au fost făcute însă cu entuziasm şi cu forţe proprii.
 
Care vi s-au părut operaţiile cele mai grele?

Cazurile cele mai grele sunt cele de oncologie. Spectaculoasă este chirugia de urgenţă, trebuie să intervii imediat pentru că altfel pacientul moare. Aceste operaţii îţi dau satisfacţii. Chirurgiile dificile ca durată şi ca amploare sunt cele oncologice. Hepatectomiile sunt operaţii mari, se scoate o bucată din ficatul omului. Este o operaţie grea pentru că ficatul este foarte bine vascularizat. Nu oricine poate să o facă, trebuie să ai o experienţă. Apoi, operaţiile pentru cancerul de pancreas sunt foarte grele.

De peste 20 de ani mergeţi regulat la Centrul de Transfuzii Sanguine şi până acum aţi donat peste 16 litri de sânge. De ce?

Avea nevoie un bolnav şi avea grupa mea şi atunci m-am molipsit. Mereu au fost greutăţi cu sângele. Am dus şi studenţi. Sunt unii mai firavi care nu se încadrează, dar care aveau toată bunăvoinţa să ajute.

Unele operaţii pe care le efectuaţi durează şi câte 12 ore. La ce vă gândiţi atunci?

Operaţia este un stres groaznic. Pulsul, tensiunea unui chirurg care operează se duc sus tare, cresc. La frică reacţionezi altfel pentru că se eliberează adrenalină, la fel este şi în operaţii. Niciodată nu intri degajat la o operaţie pentru că se pot întâmpla multe. Unul este slab, altul este gras, de 150 de kilograme, nu vezi nimic acolo. Noi ne confruntăm cu bolnavi în stare avansată, cu tumori mari. Uiţi de foame, de sete pentru că este o foarte mare concentrare.

Ce contează cel mai mult în medicină: tăria, credinţa, experienţa?

Experienţa, dar să ai şi încredere şi să crezi că există cineva care te ajută să ieşi din încurcături şi din situaţiile-limită care apar.

Aţi avut eşecuri?

Nu am avut morţi pe masă, dar sunt şi eşecuri, şi complicaţii. Eu niciodată nu am spus unui pacient să se ducă să-şi facă testamentul pentru că mai are doar 3 luni de viaţă. Eu întotdeauna îi dau speranţe că va fi bine, deşi este condamnabilă chestia asta. Le mai dau o şansă pentru că ei se pot mobiliza. Eu n-am cum să-l încurc pe bădia Gheorghe pentru că, până îi dau anestezia, mai vorbesc cu el, aflu cum e grâul anul acesta. Te legi de el şi el de tine. Faptul că stai de vorbă cu el, că-l asculţi, ajută la vindecare mai mult decât 100 de medicamente.

Ce tip de pacienţi vă fac cele mai mari probleme pe masa de operaţii?

Cel mai bine de operat sunt cei de la ţară, care nu ştiu nimic aproape despre medicină. Cei mai răi pacienţi sunt doctorii. Ei fac cele mai teribile complicaţii, el ştie ce i se poate întâmpla şi i se întâmplă. Dacă mi se întâmplă o complicaţie, eu nu mai operez până nu-mi fac procesul meu de conştiinţă. Poate nu eşti tu de vină, poate tot murea, dar după trei zile. Tot te gândeşti că dacă nu-l operam poate trăia. I-am luat eu alea trei zile.

"Eu n-am cum să-l încurc pe bădia Gheorghe pentru că, până îi dau anestezia, mai vorbesc cu el, aflu cum e grâul anul acesta. Te legi de el şi el de tine. Faptul că stai de vorbă cu el ajută la vindecare mai mult decât 100 de medicamente. "

"Chirurgia după părerea mea este cea mai frumoasă, cea mai palpitantă ramură a medicinei pentru că vezi imediat efectele tratamentului tău. "

"Pulsul, tensiunea unui chirurg care operează se duc sus tare, cresc. La frică reacţionezi altfel pentru că se eliberează adrenalină, la fel este şi în operaţii. "


„Nu mă simt bine când sunt în vacanţă"

V-aţi lăsa viaţa pe mâna doctorilor din România?

Cum să nu?! Se spune că faci o şcoală bună dacă te laşi operat de cel pe care l-ai crescut tu. Atunci eşti un dascăl bun. Am tineri specialişti de care m-aş lăsa oricând operat. Nu aş ezita şi nu m-aş duce în afară. Poate sunt mai conservator. Mai avem de salvat latura umană a medicinei.

Cum arată pentru dumneavoastră o zi?

Programul încărcat are şi avantajele lui. Pe mine nu mă afectează alte lucruri din afară, sunt protejat dacă se scumpeşte benzina. Sunt complet rupt de realitate, trec pe lângă ele fără să le dau importanţă. Muncesc pe zi peste 12-14 ore. Am timpul ocupat. Nu mă simt obosit. Eu nu mă simt bine chiar deloc când sunt în vacanţă.

 Aţi fost tentat să plecaţi să profesaţi în străinătate?

Nu am fost tentat şi cred că am făcut o prostie. Acum regret că nu am plecat. Ei înainte mergeau pe principiul să te înveţe, dar să stai acolo unde eşti. Îţi acordau credit dacă doreai să aplici aici. Totul era belgian aici, aparatele, paturile, păturile, aparatura, tot.

Aveţi 63 de ani. Cum v-aţi pregătit pentru momentul pensionării?

Când se pensionează un profesor universitar se închide o bibliotecă, iar când moare un profesor pensionar moare o bibliotecă. Noi dăm cu uşurinţă la o parte experienţa. Eu mă aştept să mi se dea cu piciorul la 65 de ani. Pot să găsesc uşa la cabinet închisă. Încep să mă gândesc, mă pregătesc. În momentul în care te retragi, mori. Eu, de exemplu, sunt omul care nu ştie să cumpere o pâine. Nu cred că aş putea face altceva şi nici nu m-au interesat lucrurile din afara spitalului şi a universităţii. N-au pentru mine semnificaţie. Aş fi ca un individ lipsit de apărare, de imunitate. Eu mă gândesc cu îngrijorare la pensionare.

"Eu, de exemplu, sunt omul care nu ştie să cumpere o pâine. Nu cred că aş putea face altceva şi nici nu m-au interesat lucrurile din afara spitalului şi a universităţii. "

Carte de vizită

-Din 1971 este şeful Clinicii I Chirurgie de la Spitalul „Sfântul Spiridon" din Iaşi.
-2000-2005: prorector UMF Iaşi.
-Vicepreşedinte la Societatea de Medici şi Naturalişti Iaşi, Societatea Română de Chirurgie, Societatea Română de Chirurgie Endoscopică şi Alte Tehnici Intervenţionale.
-Membru de onoare la Societatea Română de Gastroenterologie, Societatea Română de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică, Societatea Română de Chirurgie Laparoscopică şi Suturi Mecanice.
-Premiul „OPERA OMNIA" pentru întreaga activitate de cercetare ştiinţifică, acordat de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice.
-Diplomă de Excelenţă acordată de Societatea Română de Chirurgie Laparoscopică şi Suturi Mecanice pentru merite deosebite în promovarea chirurgiei laparoscopice.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite