INTERVIUL SAPTAMANII

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parintii nu pot sa faca singuri educatia sexuala a copiilor ne spune dr. Hanibal Dumitrascu, lector universitar la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala - De ce tinerii, care sunt mai

Parintii nu pot sa faca singuri educatia sexuala a copiilor
ne spune dr. Hanibal Dumitrascu, lector universitar la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala
- De ce tinerii, care sunt mai informati decat persoanele de varsta a doua despre bolile cu transmisie sexuala si riscurile infectarii cu HIV, ignora totusi metodele de contraceptie?
- In general, tinerii stiu mai multe pe aceasta tema decat persoanele mature, pentru ca subiectul ii intereseaza in mai mare masura. Ei au si o mai mare deschidere spre nou si sunt mai lipsiti de prejudecati. Asta e valabil pentru cei care au acces la informatii, care citesc. Altii, dimpotriva: cei din mediul rural, din familii dezorganizate, defavorizate nu cunosc mare lucru.
- Sa luam in discutie mai intai cazul celor care stiu, dar ignora.
- Ei sunt adolescenti cu varste intre 15 si 19 ani cu personalitate in formare, cu grad de responsabilitate scazut, care opereaza cu valori diferite de cele ale maturilor. Nu au sentimentul pericolului, nu cred ca li se poate intampla ceva, nu si-au intemeiat inca o familie, depind de parinti, pe care ii contesta in acelasi timp. In cazul lor, conteaza influenta, de multe ori nefasta, a anturajului, a gastii.
- Care este genul de mesaj pe care parintii ar trebui sa-l adreseze acestor tineri?
- Din pacate, discutii libere parinti-copii sunt destul de rare; parintii au primit o alta educatie, mai pudibonda, cu acces limitat la problemele de comportament sexual, si nu-si pot reprima o retinere cand vine vorba sa comunice sincer pe aceasta tema cu odraslele lor.
- Scoala ar avea un cuvant de spus sau mesajele pe linie pedagogica risca sa produca un efect contrar, conform conceptiei "ce e obligatoriu nu ma intereseaza"?
- Ce se face acum la scoala se face prost, se face la nivel de amatori. Inca nu a disparut stanjeneala la orele de educatie sexuala. Relatia parinti-scoala este iarasi zero. Simpla prezenta la "sedinta cu parintii" nu rezolva nimic. Scoala nu e inca legata de ideea de comunitate. Parintii nu sunt implicati in politicile de educatie ale institutiilor de invatamant, de aici si incapacitatea de a comunica eficient cu copiii lor.
- Atunci, tinerii pot fi mai receptivi la mesaje din partea societatii? Conteaza puterea exemplului din partea unor modele - cantareti, actori, sportivi - cu care adolescentii ar vrea sa semene?
- La ora actuala, in Romania nu exista un activism bine structurat. Campaniile care se fac sunt sporadice - pornesc din senin si se termina la fel de brusc, ceea ce le scade credibilitatea, atunci cand nu le arunca in derizoriu. Ar trebuie elaborata o strategie la nivel national, cu sprijinul societatii civile. La noi, multele asociatii, fundatii, opereaza separat, nu exista o coordonare a strategiilor lor. De multe ori se lucreaza abstract, cu idei care nu pot induce schimbarea.
- Cum se poate ajunge cu informatia despre HIV/SIDA, contraceptie la adolescentii din medii defavorizate?
- Pentru asta, exista voluntariat, asistenta sociala - dar schimbari importante nu se produc peste noapte. Lipsa de interes fata de scoala, abandonul scolar, saracia sunt agravante. Prapastia este imensa, de aceea, repet, este nevoie de interventia unor forte care sa faca schimbari structurale.
- Spoturile televizate despre HIV/SIDA vi se par eficiente?
- Nu se poate nega forta imaginii TV, nici impactul articolelor din presa scrisa, cu amendamentul ca toate aceste campanii trebuie sa fie credibile si permanente. Iar mesajele difuzate pe "satelit" nu patrund in mediul rural.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite