HIV atacă din 1959

Europa şi America de Nord. Discutăm cu d-na conferenţiar univ. dr. Simona Ruţă, cercetător ştiinţific principal al Institutului de virusologie "ştefan Nicolau" despre "Dosarul

Europa şi America de Nord. Discutăm cu d-na conferenţiar univ. dr. Simona Ruţă, cercetător ştiinţific principal al Institutului de virusologie "ştefan Nicolau" despre "Dosarul HIV".

Vânătorii au adus virusul din Africa
- Este virusul HIV creat în laborator?
- Primele presupuneri despre originea HIV într-un virus simian, adică întâlnit la maimuţe, au apărut în jurul anilor "90. Deşi epidemia a fost descrisă prima oară în "81, cazurile erau mai vechi: se crede că virusul se află în rândurile populaţiei umane din primele decenii ale secolului. În mod sigur a plecat din Africa. Cele mai vechi probe pozitive cunoscute datează din Republica Congo, din 1959. Imposibil ca la acea dată să poată fi conceput un astfel de virus în laborator. Epidemia este concentrată în locul de unde a plecat, în Africa Sud-Sahariană. Din cele 40 de milioane de cazuri înregistrate la ora actuală, 25 de milioane sunt acolo.
- Cum s-a transmis virusul de la maimuţă la om?
- Este vorba despre mai multe introduceri succesive al unui virus care a provenit de la maimuţă, mai exact de la diverse specii de cimpanzei, traversând bariera de specii, ca şi în cazul gripei aviare, ceea ce a dus pe de o parte la creşterea virulenţei, şi pe de alta, la adaptarea pentru gazda umană. Dovedirea originii virusului HIV, ca plecat dintr-un virus simian, s-a realizat abia la sfârşitul luni mai, 2006, când a fost dovedită prezenţa virusului la cimpanzeii din sălbăticie. Numai unele dintre primate adăpostesc un virus similar celui uman. În plus, s-a reuşit izolarea virusului de la cimpanzei din sălbăticie. Până acum, toate studiile se făcuseră pe cimpanzei importaţi din Africa şi ţinuţi în captivitate toată viaţa lor adultă, care muriseră din cauze naturale şi nu din cauza virusului SIV. Teste ulterioare au dovedit că erau infectate cu virusul SIV, un ancestor al HIV, care determina apariţia unor anticorpi care reacţionau cu virusul uman, HIV. Maimuţele erau purtătoare sănătoase, trăiau în bună-înţelegere cu SIV, care nu le distrugea sistemul imun, ducând la moarte, cum se întâmplă cu HIV, la om.
- Apariţia anticorpilor nu înseamnă că organismul este protejat, că poate lupta cu boala?
- În momentul în care testăm un pacient, vedem că are anticorpi anti-HIV, ceea ce nu înseamnă că este protejat, ci doar că este infectat cu virusul. Anticorpii nu reuşesc să pătrundă până la porţiunile virale importante pentru neutralizare. Câlcâiul lui Ahile, la HIV, este bine ascuns şi poate fi atacat doar în timpul replicării virale, atunci când virusul se înmulţeşte. În plus, virusul variază în mod continuu, îmbărăcând o serie de măşti care nu permit recunoaşterea de către celulele sistemului imun.
- Cum s-a ajuns de la maimuţă, la om?
- În primul rând, aceşti cimpanzei, Pantroglodites Troglodites, care sunt o specie pe cale de dispariţie, au grad de înrudire cu omul de circa 98 la sută. În mod normal, ei sunt protejaţi prin lege, dar sunt vânaţi şi vânduţi la preţuri exorbitante. Ei vânează aceste animale, pe care le ţin captive câteva zile şi după aceea le măcelăresc. Le ucid barbar, cu pietre, le mâncau aborigenii sau le vindeau diferitelor restaurante americane sau ca animale de companie. Astfel, originea HIV nu este neapărat rezultatul contactului sexual dintre un african şi un american, ci tocmai consumul unor asemenea excentricităţi. Lucrurile s-au întâmplat probabil pe parcursul a zeci de ani, şi aceste treceri succesive de la diferite specii de maimuţă la om au dus la selecţia unui virus foarte bine adaptat pentru tansmitere umană, care s-a răspândit ulterior fie prin sânge, fie prin injectare, fie prin sex.

Epicentrul epidemiei, în Constanţa
- Când s-a aflat pentru prima oară de HIV?
- Mai întâi s-a descris boala, SIDA, în marile metropole, San Francisco şi New York, pentru că apăruseră brusc aglomerări de cazuri de infecţii cu nişte germeni banali, care nu produc în mod normal boli la oameni sănătoşi. E posibil ca SIDA să fi apărut şi înainte de acest moment, dar erau cazuri disparate, atribuite unor alte motive. În "79, au apărut două boli extrem de rare, specifice cancerului şi bătrâneţii. Brusc, apar cinci cazuri, toate la adulţi tineri. Medicamentul pentru aceste boli nu mai exista pe piaţă şi o agenţie guvernamentală a sesizat creşterea cererilor pentru aceste tratamente. Practic, s-a descoperit statistic. Fiindcă tinerii erau homosexuali, s-a crezut că boala este specifică lor. Se şi numea GRID: gay related imunodeficiency. Pentru că aceştia erau adulţi cu parteneri sexuali multipli, s-a sugerat existenţa unui agent infecţios. Ulterior, au apărut cazuri şi la hemofilici şi toxicomani, care utilizau droguri injectabile, dar şi la partenerele acestora. De aceea a fost definită ca boală transmisibilă sexual, iar în 1983 s-a reuşit izolarea virusului, după care s-au format truse de detecţie a anticorpilor.
- Când a ajuns în România?
- Primul caz s-a raportat în "85, atunci când s-a testat la un homosexual, care era însoţitor de vagon şi făcea curse către Africa. Până la sfârşitul lui "90 s-au raportat cinci cazuri, toate la homosexuali. Epidemia pediatrică din România a pornit, se pare, de la marinari. Epicentrul a fost în Constanţa, unde marinarii erau obligaţi să doneze sânge, pentru că nu existau voluntari. Astfel, rezervele de sânge erau colectate de la persoane aflate la risc, prin contacte sexuale cu prostituatele din diferitele porturi ale lumii. La copii s-a transmis prin injecţii, prin transfuzii cu acest sânge. Medicilor pediatri li se alcătuia dosar penal dacă le mureau copii sub un an. Atunci, ca să-i întărească pe copiii subnutriţi, abandonaţi, fără vitaminele făceau transfuzii cu sânge. Mai mult, acele şi seringile se sterilizau electric, iar în condiţiile în care curentul se oprea foarte des, acele sterilizări erau improprii.

Creierul şi mucoasa genitală, sanctuare pentru HIV
- De ce nu poate fi distrus, atacându-l în timpul replicării?
- Mutiplicarea este intracelulară. Odată ce pătrunde în organism, virusul începe să infecteze tocmai celulele sistemului imun, care ar fi trebuit să-l îndepărteze. Stabileşte nişte rezervoare, numite sanctuare tisulare, unde nu se replică, fiind deci la adăpost de atacuri. Acidul lui nucleic este introdus în propria noastră informaţie genetică, orice diviziune celulară din corp ducând automat la înmulţirea virusului HIV. Aceste sanctuare sunt în ganglionii limfatici, în sistemul nervos central şi chiar în mucoasa tractului genital.
- Sunt speranţe pentru tratament?
- Se fac progrese în fiecare zi. Acum, de exemplu, a apărut primul inhibitor de fuziune a virusului cu celula. Nu mai intră în celulă şi nu mai stabileşte acele sedii de latenţă, acele sanctuare. Deocamdată nu va fi folosit decât pentru cei rezistenţi la alte medicamente. Nu e făcut să se ia după fiecare act sexual.
- Care este cea mai lungă supravieţuire?
- Sunt cazuri de 20 de ani, dar fără medicamentaţie nu se poate trăi mai mult de 12 ani. Există şansa ca în 10-20 de ani să se găsească un tratament foarte bun sau chiar un vaccin. Vaccinul nu s-a descoperit până acum din cauza variabilităţii enorme a virusului. Zilnic se produc în corp 10 la puterea a opta virioni. Apar astfel, statistic, mutaţii din care se selectează şi unele favorabile pentru virus.
- De ce spuneţi că HIV nu este agresiv?
- Numărul seropozitivilor este mult mai mic decât numărul purtătorilor de virus hepatitic B, care însumează peste 400 de milioane de cazuri, sau C, care numără 170 de milioane, virusuri care se transmit similar. Creşterea lentă de la începutul secolului trecut s-a datorat unor practici sexuale mai sigure. Odată cu curentul "flower-power", când s-a promovat sexul liber, neprotejat, partenerii multipli şi injectarea de droguri, diseminarea a fost facilitată. Nici transfuziile nu sunt sută la sută sigure.

Albii sunt mai rezistenţi
- Există rezistenţi?
- În cadrul oricărei epidemii apar persoane rezistente. Dar ei nu vor da naştere unei populaţii rezistente. Aşa numiţii supravieţuitori de lungă durată sunt persoane care au un defect genetic în structura unui coreceptor utilizat de virusul HIV pentru a intra în celule. Acest lucru a fost descoperit mai ales la rasa caucaziană.
- Ce tip de HIV are România?
- Subtipul prezent în România nu se mai regăseşte decât în proporţii foarte mici în Africa şi Brazilia, fiind derivat dintr-un subtip african. În Africa există un număr foarte mare de subtipuri, ceea ce arată că acolo s-a produs infecţia primară, de la maimuţă, şi că aceste traversări de barieră de specie continuă.
- Ce face Institutul?
- O mare lipsă a României este că nu are laboratoare de nivel 3 de bioprotecţie şi de aceea nu se poate lucra cu gripa aviară (decât la medicina veterinară). Dar nivelul 2 sporit este de ajuns pentru izolarea HIV. Institutul colaborează cu o organizaţie din SUA, (Bayler College of Medicine, Houston, Texas) care are mai multe centre de monitorizare şi tratament în toată lumea. În Institut se urmăresc virusurile care circulă, ca să ştim dacă se diversifică subtipurile şi se monitorizează particularităţile subtipului F, specific ţării noastre.