Greşelile fatale ale lui Hitler şi Stalin

În textul notei sovietice de conversaţie, ambasadorul german face un comentariu surprinzător: "Schulenburg spune că nu poate să exprime starea de deprimare, provocată de acţiunea nejustificată

În textul notei sovietice de conversaţie, ambasadorul german face un comentariu surprinzător: "Schulenburg spune că nu poate să exprime starea de deprimare, provocată de acţiunea nejustificată şi neaşteptată a guvernului său. Ambasadorul spune că a făcut toate eforturile pentru a instaura pacea şi prietenia cu URSS". Ceea ce era perfect adevărat: contele von der Schulenburg era convins că interesele Germaniei cer raporturi de prietenie şi colaborare cu URSS şi, în lunile care precedaseră războiul, luase iniţiative personale de a detensiona relaţiile dintre Berlin şi Moscova.
Nota germană, transmisă de ambasador, nu era o declaraţie de război potrivit normelor de drept internaţional. Era - cum avea să spună Gafencu Grigore, ministrul României la Moscova în acea perioadă (1940-1941) - "războiul fără declaraţie".
În documentul sovietic, citim mai departe:
"Tov. Molotov întreabă ce înseamnă această notă? Schulenburg răspunde că, după părerea sa, acesta este începutul războiului".
Astăzi, când dispunem de o bogată documentaţie germană şi sovietică, putem reconstitui satisfăcător (aceasta este opinia noastră) împrejurările care au dus la sângeroasa confruntare dintre cei doi coloşi totalitari, angajaţi, de la 23 august 1939, într-o stranie cooperare. Putem, mai ales, înţelege greşelile de calcul politic făcute de Hitler şi Stalin, primul declarând un război, care, în acel moment, nu-i era necesar, cel de-al doilea, crezând, până în clipa declanşării războiului, că Hitler nu-l va ataca şi că rostul uriaşei concentrări de forţe germane de la frontierele de vest ale ţării sale era de a-l intimida pentru a-i smulge grave concesii în cursul unor viitoare negocieri.
românia: un rol important în fisurarea relaţiilor germano-sovietice
România, care avea să fie atrasă în vâltoarea războiului, a jucat - fără voia şi fără ştirea ei - un rol important în fisurarea colaborării germano-sovietice. Ilustrând perfect sintagma "ţară de compensaţie", România a figurat în spaţiul geopolitic de împărţit între noii parteneri: Hitler şi Stalin. Când, la 23 iunie 1940, Molotov l-a informat pe ambasadorul german, von der Schulenburg, că URSS va cere României să cedeze Basarabia şi Bucovina (toată provincia!), Hitler a fost iritat. Din textul art. 3 al Protocolului adiţional secret al Pactului Molotov-Ribbentrop (redactat imprecis şi, deci, susceptibil de două interpretări), Führerul înţelesese că Reichul consimţise, în Europa de Sud-Est, doar la anexarea Basarabiei de către URSS. Apariţia Bucovinei a fost interpretată de Hitler ca o violare a art. 3 din amintitul protocol secret, ca un prim pas al Uniunii Sovietice spre vest, dincolo de limitele admise de înţelegerile germano-sovietice din august-septembrie 1939. "Gestul de bunăvoinţă" al lui Stalin de a renunţa la sudul Bucovinei nu a potolit nemulţumirea lui Hitler, care a rămas cu convingerea că Stalin îl înşelase. Aceasta a fost prima fisură în înţelegerea dintre Reich şi Uniunea Sovietică. Pentru a semnala Moscovei că nu-i va mai tolera niciun avans în spaţiul românesc, esenţial pentru Reich prin zăcămintele de petrol şi prin resursele agricole, Hitler (secondat de Italia) a garantat, la 30 august 1940, după Dictatul de la Viena, frontierele României. A fost rândul lui Stalin să se supere, întrucât - a spus Molotov lui Schulenburg, apoi, direct lui Hitler, în cursul vizitei sale la Berlin, în noiembrie 1940 - URSS nu renunţase decât temporar la sudul Bucovinei, astfel că garanţia germano-italiană dată României apărea ca fiind îndreptată împotriva URSS, interpretare perfect corectă.
rusia, "spada continentalĂ" a Albionului
Problemele româneşti au avut o pondere nebănuit de însemnată în decizia lui Hitler de a ataca URSS. Motivul principal a fost însă altul. Aşa cum a arătat Grigore Gafencu, există un paralelism între Napoleon şi Hitler: incapabili să debarce în Anglia, cei doi au fost convinşi că vor învinge mândrul Albion, luându-i spada continentală, reprezentată de Rusia/URSS, pe care Londra spera să o poată folosi împotriva Franţei, în timpul lui Napoleon, şi a Germaniei, în timpul lui Hitler. Înaintând, în imensul spaţiu rusesc, şi unul, şi celălalt, vizau, în primul rând, Marea Britanie. Stalin nu avea, în 1941, intenţii agresive faţă de Germania. Teza lui Suvorov/Rezun, că URSS pregătea un atac preventiv împotriva Germaniei la începutul lui iulie nu se poate susţine, după opinia noastră. Planul unui astfel de război, găsit în arhivele sovietice şi redactat la scurt timp după zborul în Anglia al lui Rudolf Hess, al doilea locţiitor al lui Hitler (10 mai 1941), acest plan a fost elaborat de Marele Stat Major sovietic, în cazul în care s-ar fi ajuns la o pace anglo-germană şi Reichul ar fi avut "mâinile libere" în Est.
Stalin nu credea în intenţiile agresive ale fÜhrerului
Atât timp cât războiul cu Anglia nu era încheiat, Stalin era convins - şi aici a fost greşeala sa fundamentală - că Hitler nu va face eroarea de a începe o nouă campanie, repetând situaţia din anii 1914-1918, când Germania dusese războiul pe două fronturi. Graţie unei reuşite acţiuni de "intoxicare, realizată de un agent secret dublu (corespondentul de presă din Letonia, O. Berlings), Stalin a fost făcut să creadă că Germania voia să se angajeze în negocieri prin care să pună condiţii dure URSS şi, în acest scop, masase trupe la frontieră pentru a exercita presiuni asupra părţii sovietice. Comunicatul din 13 iunie 1941, al Agenţiei TASS care dezminţea zvonurile despre intenţiile agresive ale Reichului faţă de URSS este una dintre cele mai concludente dovezi în acest sens. Stalin nu voia război, ci negocieri. La plecarea din cabinetul lui Molotov, în zorii zilei de 22 iunie 1941, contele von der Schulenburg a spus: "împotriva destinului nu se poate face nimic". Se pare că avea dreptate.