Ghidul educatiei sexuale - cursul scurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Americanii au stabilit ce este bine sa le spuna parintii copiilor, intre 3 si 18 ani

Cand sa i se vorbesca unui copil despre sex? La ce varsta e bine sa afle "cum se fac copiii"? Studiile intreprinse de cercetatorii americani au stabilit ca educatia sexuala trebuie inceputa in familie, cand copilul are 3 ani. Mary Gossart, de la Universitatea Oregon, a alcatuit chiar un ghid in acest sens, din care va prezentam un rezumat. La 3 ani, se arata in acest ghid, micutul a primit deja o multime de mesaje cu substrat sexual. Alegerea hainelor (roz sau albastru) si jucariilor (papusile sau camioanele) contine mesaje despre rolul masculin sau feminin si asteptarile legate de asumarea acestuia. Cu siguranta, prima intrebare a copilului va fi: "Cum am aparut pe lume?". Daca i se raspunde ca a crescut in burta mamei, el poate intreba: "De ce a mancat, mama, copilul?". Specialistii ii sfatuiesc pe parinti ca atunci cand micutul intreaba de unde a venit, acestia sa ii ceara parerea. Astfel, ei stiu exact la ce se refera, castiga timp de gandire si afla cat de multe stie copilul despre subiect. Al doilea tip de raspuns pe care il pot da parintii este unul pe cat de simplu, pe atat de sincer: "La inceput ai fost un mic ou in burta mamei". Astfel, curiozitatea copilului este satisfacuta. La trei ani, cel mic este de-a dreptul fascinat de diferentele dintre sexe. Acest interes se manifesta prin jocuri de-a doctorul sau prin dorinta de a-si vedea parintii in baie, ori prin compararea partilor corpului cu cele ale prietenilor sau ale fratilor. Fetitele vor intreba ce s-a intamplat cu penisul lor, iar baietii sunt curiosi sa afle ce sunt sanii. Cercetatorii recomanda sa i se vorbeasca direct copilului: baietelului sa i se spuna ca are penis, si nu cocosel, de exemplu. Copiii cauta, la varsta asta, doar raspunsuri simple si sincere.
Greul apare cand incepe scoala
Pe masura ce copilul creste, capata experienta, iar raspunsurile pe care le asteapta trebuie sa fie mai elaborate. Perioada care da cele mai mari batai de cap parintilor este cea in care copilul ajunge la scoala. Copilul din clasa intai poate folosi cuvinte obscene, fara sa inteleaga foarte bine la ce se refera acestea. Doctorii spun ca parintele trebuie sa ii explice cu calm ce inseamna cuvantul pe care l-a folosit si ca ii jigneste pe oameni. El ii da astfel informatiile corecte. in nici un caz, nu trebuie evitate discutiile despre sex, sperand ca la un moment dat vor invata singuri. In timpul acestei perioade de dinainte de pubertate ar fi bine ca micutul sa afle cat mai multe despre corpul uman, in diferitele stadii de dezvoltare. Cartile specializate pe aceasta tema sunt de mare ajutor, daca sunt citite impreuna cu un parinte.
Socul pubertatii
Pubertatea e un subiect care il preocupa in mod special. Schimbarile pe care le va suferi il pot speria. Parintii pot cumpara cateva din cartile despre sexualitate pentru tineri si sa le lase in locurile in care copilul le va gasi cu siguranta. Cum pubertatea este o perioada care dureaza 4-5 ani, este bine sa-i fie aratata copilului o schita a intregii perioade. El trebuie ajutat sa inteleaga ca toate aceste lucruri sunt normale. in aceasta perioada apare si masturbarea. Doctorii considera ca ar fi bine ca in familie sa se vorbeasca despre acest lucru. Daca parintii sunt de acord cu masturbarea, trebuie sa-i spuna copilului. Daca nu, trebuie sa-i explice de ce nu sunt de acord, fara sa-l faca sa se simta rusinat.
Gasca, mai convingatoare ca parintii
"Cum iti dai seama ca te-ai indragostit? Cum este sa faci sex? Cum stii ce sa faci? Ce varsta ar trebui la debut?", acestea sunt intrebari tipice la varsta adolescentei si ii pot pune in dificultate pe parinti. Multi baieti pot suferi din cauza presiunii de grup. "Nu ai facut nimic? Hai, fii barbat!", pot spune prietenii. Vestiarele scolii sunt pline de povesti despre sex. In realitate, multa imaginatie si putin adevar. Un baiat neexperimentat poate suferi, insa, daca nu stie cum sa se apere. El trebuie sa afle despre posibilele efecte ale deciziilor sexuale. Cand vine vorba de contact sexual, este bine sa fie sfatuit asupra posibilelor probleme. Daca un parinte crede ca un adolescent nu ar trebui sa aiba relatii sexuale atat de devreme, nu trebuie sa ezite sa-i spuna. Dar e bine sa afle apoi si care este parerea lui. Daca in familie nu s-au discutat astfel de lucruri, acum este momentul. Evitarea acestui tip de discutii lasa copilul nepregatit. El primeste o multime de mesaje conflictuale de la "Spune nu!" pana la "Fa-o!". Nu e de mirare ca sunt atat de confuzi.
Educatia previne cancerul
Cand vine vorba de sex, un lucru pe care parintii nu trebuie sa-l neglijeze este preventia. O fata trebuie sa stie cat de important e un examen ginecologic si sa i se explice ca astfel poate depista orice problema din timp, sa fie atenta la iregularitatile ciclului menstrual si sa-si examineze lunar sanii. Tinerii barbati trebuie invatati despre importanta examinarii testiculelor pentru detectarea cancerului. Odata boala depistata si tratata la timp, sansele de vindecare sunt foarte mari.
Ce spui cand copilul te prinde facand sex
Daca parintii sunt surprinsi de cel mic in timp ce fac sex, ei trebuie sa-si pastreze calmul. Tipand la copil ("Ce cauti aici? Treci la tine in camera!") sau certandu-l ("Cum indraznesti sa intri in camera noastra fara sa bati la usa?"), parintii ii pot provoca micutului multa durere si rusine. El devine confuz. In ochii lui, actul sexual poate parea ca si cum tata ii face rau mamei. De aceea, parintii trebuie sa-i explice copilului ca "se jucau mai intim" si ca "asa iubesc ei". Pastrandu-si calmul, ei trebuie sa ii ceara copilului sa mearga in camera sa. Mai tarziu, parintii pot relua discutia, repetand pustiului ca ei doar se jucau, si nu se certau. Aceasta este o ocazie foarte buna de a accentua respectul pentru intimitate. Tratat cu intelegere si iubire, un astfel de moment delicat se poate transforma intr-unul educational.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite