Fumatul poate duce la cancere de colon, rect şi ovare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul Internaţional de cercetare în cancer, reunit recent în Franţa, la Lyon, avertizează cu privire la noile pericole maligne provocate de fumatul activ şi pasiv.

În lista deja îngrijorător de lungă a cancerelor provocate de tutun, Centrul Internaţional de cercetare în cancer, ce ţine de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, mai adaugă câteva.

Este vorba despre colon, rect şi ovare, organe ce pot dezvolta tumori maligne mai ales la fumători. Specialiştii grupului de lucru ­s-au reunit recent la Lyon şi au ajuns la concluzia că „tabagismul este principala cauză de cancer în lume”.

Până la acest moment se cunoaşte faptul că fumatul favorizează apariţia cancerului cavităţii bucale, al rinofaringelui (naso-faringe) orofaringian, hipofaringelui, esofagului, stomacului, ficatului, pancreasului, al cavităţii nazale, al sinusurilor paranazale, laringelui, plămânilor, colului uterin, vezicii urinare, rinichilor, uretrei şi al măduvei osoase.

Grupul de dezbatere a luat în discuţie mai multe substanţe cancerigene precum şi legătura dintre acestea şi anumite obiceiuri personale sau expunerea la anumiţi microbi. Mai mult de un miliard de persoane din lumea întreagă sunt fumătoare şi prezintă un risc de îmbolnăvire cu una dintre aceste maladii necruţătoare.

Tabagismul părinţilor, cancerul copiilor

Cei 30 de experţi în medicină, sosiţi la Lyon din zece ţări, au subliniat faptul că tabagismul poate fi şi o cauză a cancerului de sân. Mai mult, există o legătură de cauzalitate între tabagismul părinţilor şi cancerul la copii. Altfel spus, părinţii fumători îşi pun în pericol copiii, ce pot fi afectaţi de această cruntă maladie mai uşor decât micuţii ai căror genitori nu fumează.

Nu mai puţin de patru studii recente au dovedit că micuţii cu părinţi fumători sunt predispuşi la a contracta cancer hepatic sau o tumoră rară de ficat, ce pot surveni în primele 18-24 luni de viaţă. O altă concluzie alarmantă a întâlnirii ştiinţifice este şi faptul că fumatul pasiv provoacă cancer la plămâni.

Aşadar, fumatul pasiv este considerat periculos în egală măsură ca cel activ. O altă legătură de cauzalitate au stabilit-o cercetătorii între cancerul de laringe şi cel de faringe, dar cercetările sunt încă în curs.  Milioane de oameni mor anual din cauza fumatului şi există sute de alte afecţiuni provocate de acest prost obicei.

Sindromul tabagic fetal, infertilitatea, impotenţa, ateroscleroza, infarctul, sunt doar câteva dintre afecţiunile provocate de tutun. Sindromul tabagic fetal presupune modificări ale fătului cauzate de mama însărcinată fumătoare, manifestate prin: scăderea lungimii corpului, dezvoltare intelectuală redusă, micşorarea circumferinţei capului şi a toracelui.

Cât priveşte infertilitatea, femeile fumătoare au un grad de fertilitate cu 25 % mai scăzut decât femeile nefumătoare, deoarece inhalarea fumului afectează direct celula primară din care urmează să se dezvolte bebeluşul.

Bărbaţii fumători nu sunt nici ei evitaţi: fumatul le scade numărul de spermatozoizi, precum şi mobilitatea acestora, scăzând drastic şansele de a avea un copil. Fumatul creşte riscul impotenţei cu 50%.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite