Fumăriţa, un tonic pentru ficat
0Fumăriţa este recunoscută pentru proprietăţile ei de reglare a activităţii ficatului (în special de secreţie a bilei).
Această plantă, bogată în flavonoizi, tanin şi în răşini, este la fel de eficientă în numeroase boli severe, precum hipertensiune arterială, ateroscleroză şi astenie nervoasă.
Infuzia amară a plantei este folosită cu succes şi în curele de slăbire sau de detoxifiere, mai ales primăvara.
Specialistul în fitoterapie Eugen Giurgiu recomandă fumăriţa pentru capacitatea ei de a încetini procesele de uzură şi de îmbătrânire prematură a organismului.
Tratamentul nu trebuie să depăşească două săptămâni.
Cum se administrează
Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de plantă, peste care se toarnă 200 ml de apă clocotită. Planta se infuzează 15 minute.
Ceaiul se strecoară şi se bea porţionat pe parcursul unei zile.