Femei pe frontul din Irak

Femei pe frontul din Irak

Prima generaţie de femei din Armata Română de după Revoluţie a luat deja contact cu realitatea războiului. Fetele au acum şansa de a demonstra că nu sunt cu nimic mai prejos într-ale milităriei decât colegii lor bărbaţi.

Înainte de 2001, femeile aveau foarte rar acces pe câmpul de luptă, majoritatea primind doar posturi care le ţineau departe de liniile inamice. Însă războaiele din Irak şi Afganistan, în care luptele au fost adesea purtate în pieţe publice şi pe străzi, au risipit aura de protecţie creată în jurul femeilor. În ambele cazuri, femeile şi-au dovedit eficienţa în luptă, câştigând încrederea şi respectul colegilor bărbaţi.

Nimeni nu şi-a imaginat că aceste războaie vor avansa statutul femeii în forţele armate. În ce priveşte armata americană, comandanţii au fost obligaţi să lărgească limitele sau să le elimine cu totul, pe măsură ce conflictul înainta în timp şi devenea mai complicat, înghiţind la propriu tot mai mulţi soldaţi.

„Pur şi simplu nu am fi putut duce acest război fără femei”, a explicat pentru cotidianul „The New York Times” locotenent-colonelul John Nagle, acum pensionat. Dintre cei două milioane de americani care au luptat în Irak şi în Afganistan din 2001, peste 220.000, adică 11%, au fost femei. Un studiu recent, menţionat în aceeaşi publicaţie, arată că, la fel ca bărbaţii, femeile poartă cicatricele fizice şi psihice ale bombelor, gloanţelor şi pierderilor suferite.

Cotele stresului posttraumatic în cazul veteranilor sunt comparabile la bărbaţi şi la femei. Cu toate acestea, doamnele sunt de părere că statutul astfel câştigat depăşeşte sacrificiile. „Oricât de oribil ar fi fost acest război, sunt pe deplin convinsă că a deschis calea oportunităţilor pentru femei în armată. Înainte nu aveau opţiunea de a lupta”, afirmă Linsay Rousseau Burnett, prima femeie care a servit ca specialist de comunicaţii în Irak, citată de „NY Times”.

Două femei cu grad de general

Deşi ocupă doar 6% din gradele militare înalte, isprăvile femeilor pe cele două fronturi au dus la promovări notabile. Anul trecut, 57 de femei americane ocupau posturile de general şi amiral, mai mult decât dublu faţă de acum 10 ani! În România, potrivit direcţiei de informare a Ministerului Apărării Naţionale, avem doar două femei general.

Ştefania Istinie şi Mihaela Cărăvan consideră că misiunea din Irak le-a consolidat cariera militară

Prima, general de brigadă Floarea Şerban, îndeplineşte funcţia de „Şef al Direcţiei relaţia cu Parlamentul şi asistenţă juridică”. A doua, Maria Lupu, a primit, după 29 de ani de activitate militară, steaua de general de brigadă şi în prezent este „locţiitor al şefului Direcţiei Financiar-Contabile”. Dincolo de Atlantic, Ann E. Dunwoody a fost prima femeie general căreia i s-au acordat în 2008 patru stele militare, cel mai înalt grad posibil în armata americană.

Fetele noastre au fost prezente în teatrele de operaţiuni încă de la primele misiuni româneşti în Afganistan şi în Irak, începând cu 2002 şi, respectiv, 2003, unde au condus plutoane formate exclusiv din bărbaţi. Locotenentul Ştefania Istinie şi sublocotenentul Mihaela Cărăvan de la Brigada 2 Infanterie „Rovine” din Craiova sunt două fete care ştiu din experienţă ce înseamnă să dai un ordin pe care 24 de bărbaţi – 18 în cazul Mihaelei – trebuie să-l execute imediat. Într-o ţară în care femeile nu au voie să mănânce la aceeaşi masă cu bărbaţii, nişte străine îmbrăcate în pantaloni au venit şi au dat ordine...

Totuşi, trebuie amintit că, în timpul regimului lui Saddam Hussein, irakienele erau printre cele mai emancipate femei din Orientul Mijlociu – urmau şcoli înalte şi ocupau funcţii importante. Întoarcerea ţării de la secularism la sectarisme a scos de la naftalină inclusiv tradiţia unui altfel de loc al femeii în societate.

Nu-i aşa rău cum pare

La sfârşitul anului trecut, batalionul din care fac parte Ştefania şi Mihaela a primit ordinul să participe la o misiune în Irak. Interesate de oportunitatea de a-şi consolida cariera militară cu experienţa războiului, tinerele în vârstă de 24, respectiv 27 de ani au trecut peste reţinerea că şi-ar putea pierde viaţa, şi au început să se pregătească intens pentru o misiune de „stabilitate şi sprijin”, adică pentru una din acelea care presupun să patrulezi cu maşina pe străzi periculoase în timp ce te rogi să nu nimereşti în vreo ambuscadă.

Soldatul german Annita Keller în timpul unui exerciţiu. Începând cu ianuarie 2001, femeilor din armata germană li s-a permis să poarte armă

„Nu-i aşa rău cum pare”, a fost laitmotivul discursului de liniştire adresat părinţilor, „că doar nu te apucai să le spui...”. Însă, în ianuarie 2009, cu o lună înainte să ajungă la Talil, locul în care se află baza militară, o decizie a guvernului irakian le-a schimbat specificul misiunii, transformând-o într-una de instruire a armatei irakiene şi de asistenţă umanitară. Intervenţiile în afara bazei au căzut în sarcina unui singur pluton de specialişti în asistenţă umanitară.

Ştefania Istinie a făcut parte din subunităţile de luptă care au securizat accesul în bază şi protecţia militarilor români şi americani. Mihaela Cărăvan, în schimb, a avut „armă tehnică” (în jargon, armă înseamnă specializare), ocupându-se de legăturile radio.

Era prima misiune externă a fetelor, dar n-au avut parte de „distracţia” pentru care se pregătiseră. Totuşi, şi plutonul care asigura protecţia forţei avea o oarecare expunere, pentru că orice atac asupra bazei s-ar fi „lovit” întâi de el. „Noi selectam cine intră în bază şi cine nu”, explică Ştefania. „De cele mai multe ori, cei care voiau să intre în bază erau civili irakieni care veneau să lucreze. Pentru noi existau tot felul de ameninţări: putea veni un sinucigaş sau o cisternă cu explozibil, aşa-numitele maşini-capcană. Dar atât timp cât am fost noi acolo nu s-a întâmplat aşa ceva. Se poate spune că am fost norocoase.” 

O femeie-soldat din armata americană supraveghează un cartier din nordul Bagdadului

Fetele nu au avut însă acces la partea de misiune care presupunea instruirea armatei irakiene pentru că „nu puteam pune o femeie să-i înveţe militărie pe irakieni, religia lor interzice asta”. Americanii au pus totuşi nişte femei să instruiască soldaţi irakieni care acum sunt operaţionali, fără să fi suferit vreo traumă de ordin religios. Iar asta se întâmpla acum cinci ani. „Este foarte interesant că, în ciuda rolului pe care îl au femeile în cultura lor, irakienii par dornici să asculte şi să înveţe”, a povestit maiorul Michelle Stringer pentru „News Blaze”.

Aceasta avea însă grijă să le comunice deciziile sale printr-un coleg bărbat de acelaşi rang cu ea, pentru ca soldaţii să nu sufere „ruşinea de a primi ordine de la o femeie, sau, mai rău, de a fi corectaţi de o femeie”.

Pentru ma multe detalii citiţi şi: Fetele nu s-au confruntat cu niciun caz de insubordonare