Dr. Creanga, muma padurii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dr. Creanga e un fel de Ciomu. Putini stiu cum il cheama pe acest medic, devenit "celebru" dupa ce a consultat un prunc abandonat cu crenguta si l-a dus intr-o punga, ca pe un gunoi, pana la Salvare.

Dr. Creanga e un fel de Ciomu. Putini stiu cum il cheama pe acest medic, devenit "celebru" dupa ce a consultat un prunc abandonat cu crenguta si l-a dus intr-o punga, ca pe un gunoi, pana la Salvare. Gestul a socat opinia publica si a mai dat o lovitura de imagine corpului medical. Mult hulitul ciom macar a facut harcea-parcea un om sanatos fara sa-l vada nimeni. Dr. Creanga a evoluat sub ochiul magic al camerei de filmat, in prime-time, la Stiri. Nu prea sunt scuze pentru ce a facut. Conteaza prea putin ca a stiut sau nu cum sa-l care pe copil cu punga fara sa-l sufoce. Oamenii au inteles cat valoreaza o viata in ochii unui medic: daca nu-i dau ceva, si-au spus unii, si pe mine ma consulta cu crenguta, in loc de stetoscop, prin usa, sa nu-i murdaresc cabinetul. Excomunicarea doctorului din tagma medicala va fi, probabil, ceruta de Colegiu, indiferent daca omul a gresit sau nu. Medicina inseamna si ritual, nu doar tehnica, ea nu lucreaza cu saibe, ci cu suflete. De aceea alearga prin filmele americane cate zece medici in jurul unei targi, desi holul spitalului are doar cativa metri lungime - sa vada lumea cat se grabesc, ce batalie duc pentru o secunda, pentru o viata. Lasa ca, dupa aceea, "salvatul" isi vinde casa pentru a plati tratamentul. Pai, n-a meritat? Cat despre scuza, dr. Creanga are numai una: n-a putut pune mana pe copil fiindca nu avea manusi de unica folosinta, din lipsa de bani. Purtarea manusilor este obligatorie, in primul rand pentru protectia pacientului. Dar, acesta e un alt ritual pe care personalul medical nu il prea respecta. Bine ca au avocatii robe suficiente pentru procesele de malpraxis care vor urma.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite