Din ce cauze apare incontinenţa urinară

Tratamentul se stabileşte în urma evaluării făcute de medicul urolog

Pierderea involuntară de urină afectează, în diferite grade, 10 la sută din populaţie, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Incontinenţa este considerată uneori simptomul unei boli, de aceea pentru prescrierea unui tratament eficient, sunt extrem de importante identificarea cauzei, dar şi a factorilor favorizanţi.

La noi în ţară, pierderea involuntară de urină, tranzitorie sau permanentă, este întâlnită la 20 la sută din populaţie. „Incontinenţa tranzitorie este determinată de cauze reversibile: infecţii urinare, vaginite şi uretrite atrofice, alcoolism, administrarea unor medicamente (diuretice, antihipertensive, antihistaminice, sedative, descongestionante nazale cu efedrină)", spune medicul de familie Ruxandra Constantina de la Clinica Med-As din Bucureşti.

Femeile, de trei ori mai afectate

În unele cazuri, incontinenţa este asociată cu insuficienţă cardiacă sau venoasă, accidente vasculare cerebrale, Parkinson, maladia Alzheimer, constipaţie sau cu diabet. Numărul femeilor care se confruntă cu incontinenţă urinară (12 la sută) este de trei ori mai mare decât cel al bărbaţilor (4 la sută), mai arată datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Această diferenţă există deoarece ruptura de perineu, sarcina, naşterea şi menopauza sunt factori favorizanţi în ceea ce priveşte apariţia incontinenţei urinare.

„La bărbaţi, o principală cauză a apariţiei incontinenţei urinare este reprezentată de hipertrofia benignă de prostată sau de cancer", spune medicul Ruxandra Constantina. În cazul persoanelor de peste 70 de ani, cauza incontinenţei urinare este reprezentată de modificările fiziologice legate de înaintarea în vârstă, care determină tulburarea contracţiei muşchiului vezicii urinare. În aceste cazuri, tusea, strănutul, ridicarea unor obiecte grele determină pierderea de urină ca urmare a slăbirii planşeului pelvian.

Specialişii afirmă că 30 la sută din cazurile de incontinenţă urinară se tratează prin efectuarea unor exerciţii care tonifică musculatura planşeului pelvian. Exerciţiile Kegel, de exemplu, constau în contracţia muşchilor pelvieni în acelaşi mod în care se opreşte fluxul urinar în timpul micţiunii.

În ceea ce priveşte operaţiile chirurgicale, acestea sunt indicate în 5 la sută din cazuri. Cele mai moderne tehnici în acest sens presupun aplicarea de benzi sintetice (bandelete) sub uretră, cu scopul de a menţine continenţa. Statisticile arată că doar 40 la sută din bolnavii cu incontinenţă se vindecă. Restul se recuperează parţial sau chiar dezvoltă rezistenţă la orice tratament.

Specialiştii afirmă că incontinenţa afectează şi un număr important de copii. Aproximativ 40 la sută din copiii cu vârste de aproximativ 3 ani suferă de incontinenţă urinară şi 10-15 la sută din cei în jurul vârstei de 5 ani.

Cauze psihogene în cazul micuţilor

„Incontinenţa urinară poate avea în cazul copiilor o cauză genetică sau poate fi consecinţa imaturităţii sfincterului. De asemenea, pierderea involuntară de urină poate avea cauze organice (malformaţii ale coloanei vertebrale, ale aparatului renal) sau poate fi determinată de afecţiuni urinare netratate, obezitate, tuse cronică sau de constipaţie", explică medicul pediatru Gabriela Şuiu-Apostol de la Fundaţia Acces. De asemenea, incontinenţa urinară apare în cazul micuţilor ca urmare a stresului familial sau şcolar, a unui regim de viaţă dezechilibrat (consum ridicat de substanţe excitante înainte de culcare), dar şi a expunerii la programe TV cu grad ridicat de agresivitate. În cazul lor, medicul recomandă instituirea unui regim de viaţă sănătos, depistarea şi tratarea eventualelor cauze organice şi urmarea terapiei comportamentale.