Dieta de sezon pentru bolnavii de diabet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vinetele şi conopida sunt surse bune de vitamine, având un conţinut scăzut de glucide. Varietatea mare de legume şi de fructe specifice toamnei oferă posibilitatea unei alimentaţii echilibrate ce contribuie la menţinerea glicemiei în limite normale.

Indiferent de anotimp, persoanele cu diabet trebuie să urmeze o dietă săracă în zaharuri, sare şi grăsimi, dar bogată în fibre şi în proteine.

Astfel, o alimentaţie corectă ajută la menţinerea glicemiei la un nivel cât mai apropiat de normal şi asigură un aport caloric adecvat pentru obţinerea unei greutăţi optime.

Implicit, o astfel de dietă contribuie şi la prevenirea complicaţiilor diabetului, cum ar fi bolile cardiovasculare, afecţiunile renale sau cele cauzate de un sistem imunitar slăbit.

„Având în vedere că persoanele cu diabet au imunitatea organismului mai scăzută şi sunt mai predispuse către răceală şi gripă, este bine ca toamna şi primăvara să crească aportul de vitamine şi de minerale ce provin din surse naturale“, spune Livia Nena, biolog nutriţionist la Clinica Bio Nutriliv din Bucureşti.

Legume de sezon la fiecare masă

Vinetele, dovleceii, ardeiul, conopida, varza, prazul, morcovii, ţelina, fasolea verde şi roşiile sunt legume care se găsesc din abundenţă la începutul toamnei. Specialiştii recomandă aceste legume pentru alcătuirea unei diete cât mai echilibrate glucidic, potrivită persoanelor cu diabet. 

Atenţie la fructele dulci!

Specialiştii atrag atenţia asupra fructelor specifice toamnei care, în general, au un conţinut ridicat de zahăr şi trebuie consumate cu moderaţie sau chiar excluse din dieta diabeticilor. În această categorie intră perele, prunele şi strugurii.

„Aceste fructe sunt foarte încărcate glucidic şi, dacă sunt consumate de persoanele bolnave de diabet, există riscul hiperglicemiei. Cele mai recomandate fructe de toamnă sunt merele creţeşti şi gutuile, care ar fi bine să fie mâncate în stare crudă“, mai spune Livia Nena.

Dulceţurile şi marmelada de fructe trebuie excluse şi ele din alimentaţia diabeticilor.

Exemplu de meniu pentru o zi

Dimineaţa: ceai sau cafea cu zaharină, brânză de vaci (50 g), pâine (20 g), o roşie sau un ardei gras.

Gustare: iaurt (200 g)

Prânz: supă de conopidă, rasol de vită (100 g), ghiveci de legume (150 g), salată de varză, pâine (40 g).

Gustare: Mere sau gutui

Cina: pâine (20 g), două roşii umplute cu salată de vinete, peşte la cuptor cu garnitură de morcovi (200 g), griş cu lapte (200 g).

Total calorii: 1.500

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite