De ce sunt periculoase aritmiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dereglarea ritmului normal al inimii poate duce, în cazurile severe, la infarct sau la atac cerebral. Chiar şi inima unei persoane fără probleme de sănătate poate bate uneori prea lent sau prea rapid. Dar dacă episoadele durează mult sau se repetă, mergeţi la medic.

Aritmiile cardiace sunt cauzate de o rată anormală a impulsurilor electrice care afectează bătăile inimii. Când inima bate prea lent (mai puţin de 60 de bătăi pe minut în stare de repaus), avem de-a face cu o suferinţă numită bradicardie. Dacă bătăile inimii sunt prea rapide, mai dese de 100 de bătăi pe minut în repaus, aritmia se numeşte tahicardie.

Leşinul, alarmant

Când inima bate prea rar, persoana în cauză se confruntă cu stări de ameţeală, cu palpitaţii, cu o stare permanentă de oboseală, cu dureri în piept, cu rezistenţă scăzută la efort, cu dificultăţi de concentrare, iar în cazurile mai severe, când bătăile cardiace sunt mai puţine de 20 pe minut, poate leşina. Aceleaşi simptome le poate avea şi o persoană care suferă de tahicardie, leşinul în cazul său instalându-se atunci când ritmul cardiac se apropie de 200 de bătăi pe minut. Dacă aritmiile durează doar câteva minute şi episoadele de acest fel sunt rare, ele nu sunt alarmante. Există însă cazuri în care pot dura ore şi se întâmplă de mai multe ori, iar în această situaţie trebuie să mergeţi la medic.

Pot favoriza formarea cheagurilor

În lipsa unui tratament care să regleze ritmul cardiac, inima nu va fi capabilă să pompeze suficient sânge către ţesuturi. Sângele va stagna şi va favoriza formarea de cheaguri, care, dacă se desprind şi circulă prin artere, pot duce la apariţia unui accident vascular cerebral ischemic. O altă complicaţie a aritmiilor este infarctul miocardic, care poate fi urmat de deces subit. Acesta survine în cazurile în care bătăile inimii se opresc total.

RISC DE DEMENŢĂ

Oamenii de ştiinţă au descoperit de curând, în urma unor studii, o asociere între aritmii şi boala Alzheimer. Această formă de demenţă apare mai frecvent la persoanele care suferă de o formă de aritmie numită fibrilaţie atrială, caracterizată prin bătăi neregulate ale inimii.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite