Cum ţinem sub control psoriazisul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expunerea la soare estompează leziunile specifice bolii, dar trebuie făcută cu moderaţie şi cu creme de protecţie. În lipsa unor cauze clare, boala cronică este greu de controlat. Tratamentul este de durată, local sau intern.

Bolnavului afectat de psoriazis i se spune să reducă stresul, ca prim gest terapeutic. Acest lucru nu este uşor de făcut, mai ales că modificările produse de boală devin ele însele un factor de stres pentru aceste persoane.

Leziunile roşiatice acoperite de cruste albicioase apar cel mai frecvent pe coate, pe genunchi şi pe zona inferioară a spatelui, dar pot afecta şi scalpul, faţa şi pielea de pe trunchi. Erupţii însoţite de fisuri pot să apară pe palme sau pe pliurile de flexie şi mulţi pacienţi au modificări şi la nivelul unghiilor, asemănătoare celor produse de infecţiile fungice.

Protecţia solară, necesară

În general, venirea verii atenuează suferinţa persoanelor cu psoriazis, pentru că soarele are efecte benefice asupra leziunilor specifice bolii.

„La majoritatea bolnavilor, expunerea la soare estompează leziunile, dar există şi cazuri în care le poate agrava. Este obligatoriu ca înainte de expunere să se aplice o cremă cu factor de protecţie solară de minimum 50, pentru că, în caz contrar, riscăm să tratăm o boală, dar să declanşăm o alta", atrage atenţia medicul primar dermatolog Ioana Chebac din cadrul clinicii Bioderm.

Expunerea controlată la ultraviolete de tip A sau B se poate face şi în saloanele dermatologice, prin intermediul fototerapiei,  în urma unui consult medical şi printr-un protocol bine stabilit, după cum completează medicul.

Tratamentul ţine boala sub control

Tratamentul în psoriazis este de durată. Se poate să fie nevoie ca pacientul să încerce mai multe variante până când găseşte terapia care dă rezultate în cazul lui. „Tratamentul se prescrie în urma unui consult multidisciplinar, în care un rol important îl joacă medicul internist, dar şi medicul neuropsihiatru", menţionează medicul Ioana Chebac.

În formele mai blânde de psoriazis, tratamentul poate fi doar local, constând în creme, unguente, loţiuni şi şampoane prescrise de medic. Acestea au rolul de a reface bariera cutanată. În formele severe, cu leziuni care acoperă o suprafaţă mare de corp sau care nu răspund la tratamentele locale, se administrează şi medicamente imunosupresoare sau terapii biologice.

De asemenea, stilul de viaţă joacă un rol important în terapia psoriazisului. „Bolnavul trebuie să evite, pe cât posibil, stresul, dar şi alimentele excitante, precum condimentele, cafeaua, sucurile carbogazoase, conservele şi afumăturile", subliniază medicul dermatolog.

Imunitatea hiperactivă, o cauză

Boală cronică ce evoluează în pusee, psoriazisul nu are o cauză clară. O hiperactivitate a sistemului imunitar pare să stea la originea afecţiunii, astfel că situaţii care solicită mecanismele de apărare a corpului, cum ar fi banalele amigdalite pot declanşa un puseu de boală.

De asemenea, este dovedit faptul că stresul favorizează reapariţia leziunilor. Potrivit unui studiu israelian recent, persoanele cu psoriazis prezintă intoleranţă la gluten într-o proporţie de două ori mai mare decât populaţia sănătoasă, cercetătorii analizând posibilele legături dintre cele două tulburări. 

Pielea se regenerează diferit

La o persoană sănătoasă, pielea se înnoieşte în decurs de 28 de zile. Celulele din straturile profunde se maturizează treptat şi urcă spre suprafaţă, de unde vor fi eliminate prin spălare sau prin frecarea de haine. În cazul persoanei afectate de psoriazis, celulele tinere urcă mai repede la suprafaţă, astfel că devin vizibile zone imature de tegument.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite