Cum ne recâştigăm echilibrul emoţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 25% din ceea ce ne face fericiţi rezultă din caracteristici personale precum flexibilitate, modul de a privi viaţa şi tărie de caracter. Fiecare persoană îşi controlează emoţiile în felul propriu, însă atunci când ceea ce simţim devine mai puternic decât noi pot apărea frustrări interioare şi manifestări agresive.

Trăsăturile de caracter sunt deosebit de importante atunci când vine vorba de a obţine starea de mulţumire şi de fericire. Astfel, unele persoane reuşesc să-şi menţină o atitudine pozitivă, precum şi stăpânirea de sine chiar şi în situaţii-limită.

Pe de altă parte, unii oameni cu greu îşi pot controla emoţiile atât atunci când întâmpină dificultăţi sau când sunt provocaţi, cât şi în momentele de bucurie. 

„Atunci când nu ne conştientizăm emoţiile şi cauza lor, putem avea tendinţa să le interpretăm greşit sau să le rezolvăm prin reacţii şi prin comportamente eronate. Astfel, o frustrare interioară se poate manifesta printr-un comportament agresiv, dacă nu este conştientizată şi rezolvată prin mijloace adecvate. Astfel, dezechilibrul emoţional apare atunci când acest cumul de emoţii neţinute corect în frâu devin mai puternice decât noi şi par a prelua comanda. Iar acest lucru poate fi observat atât de noi, cât şi de cei din jurul nostru, dar nu avem puterea de a ne adecva nici emoţiile, şi nici comportamentul", spune psihoterapeutul Lena Rusti de la Clinica Mentarex Consult din Bucureşti.

Conştientizarea emoţiilor, esenţială

Pentru a reuşi să ne controlăm emoţiile şi să atingem un echilibru în ceea ce priveşte starea de spirit, trebuie, în primul rând, să le conştientizăm.

Potrivit psihoterapeutului Lena Rusti, trebuie să descoperim de unde vin aceste emoţii, unde ne poziţionăm în raport cu noi înşine şi în raport cu ceilalţi, să reînvăţăm comportamentele adecvate şi să găsim propriile modalităţi de a ne reechilibra interior.

De ajutor în acest proces poate fi să notăm ceea ce simţim în diverse situaţii şi cum ne manifestăm în urma declanşării anumitor emoţii. Astfel, indiferent că este vorba de manifestarea prin agresivitate sau prin timiditate excesivă, analiza clară a propriului comportament duce şi la găsirea unor soluţii de a controla aceste porniri.

Trebuie să învăţăm să ne relaxăm

O altă metodă de a recâştiga controlul asupra propriilor emoţii şi de a ne regăsi echilibrul interior este relaxarea. Iar acest lucru înseamnă ca, şi atunci când suntem compleşiti de probleme şi de griji, să încercăm să găsim timp pentru lucrurile care ne fac plăcere.

De asemenea, mişcarea în aer liber este foarte importantă pentru îmbunătăţirea stării de spirit, precum şi odihna suficientă. Trebuie să ne impunem să fim mai calmi, să încercăm să lăsăm stresul zilnic deoparte şi, pe cât posibil, să zâmbim mai mult.

„Pentru a ne simţi bine cu noi înşine trebuie să îi vedem şi pe ceilalţi, nu doar pe noi şi propriile noastre scopuri. Totodată, este bine să învăţăm să ne folosim şi partea raţională, nu doar pe cea emoţională atunci când reacţionăm, să ne gândim şi la alte variante posibile atunci când interpretăm un lucru şi, mai ales, să încercăm să rezolvăm lucrurile cu respect faţă de ceilalţi în loc să ne lăsăm purtaţi de dorinţa de a ne răzbuna sau de a-i răni pe cei care ne-au rănit", precizează Lena Rusti.

"Dezechilibrul emoţional apare atunci când emoţiile neţinute corect în frâu se cumulează, devin mai puternice decât noi şi par a prelua comanda."

Lena Rusti
psihoterapeut

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite