Cum ne îmbolnăveşte viaţa stresantă

Pe termen scurt, stresul este benefic, deoarece ne determină să ne mobilizăm pentru a face faţă cât mai bine provocărilor zilnice. Însă, atunci când el devine o constantă şi nu este combătut în niciun fel, starea fizică şi cea psihică au serios de suferit.

Într-o măsură mai mică sau mai mare, stresul este prezent în viaţa fiecăruia dintre noi. Sarcinile de la serviciu, relaţiile cu cei din jur şi problemele de acasă se pot transforma în orice moment în factori stresanţi. Iar pus în faţa lor, organismul trebuie să facă eforturi să se adapteze. Pe termen lung, un asemenea efort îşi pune amprenta negativ asupra stării de sănătate.

Ne schimbă comportamentul

Problema este că atunci când suntem stresaţi, în organism se eliberează o serie de hormoni, printre care şi cortizolul, aşa-numitul hormon al stresului, care generează o serie de simptome. Printre ele se numără: ameţelile, durerile de cap, stările de insomnie şi de irascibilitate, dificultăţile de concentrare şi lipsa poftei de mâncare sau supraalimentarea. Cu astfel de simptome s-a confruntat şi Călin M., de 36 de ani, din Bucureşti, în urmă cu doi ani, însă nu le-a dat importanţă.

„Am avut o perioadă în care eram tot timpul pus pe harţă, nu reuşeam să mă concentrez şi zilnic aveam dureri de cap. Ce-i drept, munceam peste opt ore pe zi, deoarece simţeam că nu reuşesc să duc la capăt ceea ce îmi propuneam, fumam ca un turc, beam câte patru-cinci cafele la birou, nu făceam mişcare deloc şi adormeam abia pe la 1-2 dimineaţa", mărturiseşte Călin. Deşi era conştient de stresul la care îşi supune organismul, Călin nu a luat nicio măsură concretă. După câteva luni însă, inevitabilul s-a produs. Din cauza stresului, inima a început să dea semnale de alarmă. „Mă mai supăra inima din când în când, dar puneam acest fapt pe seama consumului mare de cafea. În urma unui control de rutină însă, am descoperit că valorile tensiunii sunt 17/11. Apoi am fost trimis să fac un EKG şi astfel mi s-a pus diagnosticul de boală cardiacă ischemică", povesteşte Călin.

Medicii spun că organele interne încep să fie afectate în momentul în care organismul este supus stresului perioade lungi fără a se acţiona pentru combaterea lui. Într-adevăr, în cazul lui Călin exista o vulnerabilitate la nivelul inimii, însă aceasta s-ar fi manifestat mai târziu pe parcursul vieţii, ca o consecinţă firească a îmbătrânirii organismului. Din păcate, stresul a grăbit apariţia momentului declanşator.  

Ne refugiem în mâncare

Medicul Adrian Copcea, în timpul unei consultaţii cu Iulia

Locul de muncă s-a transformat într-o sursă de stres şi pentru Iulia, de 36 de ani, din Cluj. Şi în cazul ei, lipsa unor măsuri concrete de combatere a stresului şi-a spus cuvântul. La doi ani de la naşterea celui de-al treilea copil, Iulia s-a întors la serviciu. Iar după cum mărturiseşte, stresul generat de creşterea celor trei copii nici nu se compara cu cel cu care se confrunta în cele opt ore de program. „Aveam o muncă sedentară. Stăteam câte opt ore la un ghişeu şi intram zilnic în contact cu sute de oameni. Din această cauză, eram tot timpul cu nervii întinşi la maximum. De aceea, aveam pitite pe birou tot felul de pungi cu bomboane, chipsuri şi covrigei. Mâncam în permanenţă, deoarece acest lucru mă ajuta să-mi ţin nervii sub control", povesteşte Iulia.

Deşi era predispusă la îngrăşare, Iulia nu-şi putea controla poftele alimentare. Atunci şi-a dat seama că trebuie să ia urgent măsuri. Iulia a început să facă mişcare de patru ori pe săptămână, în încercarea de a scăpa cumva de starea proastă pe care i-o dădea stresul. În paralel, a apelat la serviciile unui medic nutriţionist. „În general, tendinţa de a mânca fără încetare şi, mai ales, tot ce ne pică în mână, apare atunci când în organism se produc dereglări hormonale din cauza stresului. În plus, în astfel de momente avem impresia că nivelul glicemiei scade şi pentru a ne reveni apelăm la ceva dulce", explică medicul nutriţionist Adrian Copcea de la Centrul Medical Asteco din Cluj-Napoca.

Când apelăm la psihoterapeut

Atunci când situaţiile stresante se prelungesc, sănătatea emoţională este pusă în pericol, deoarece stresul generează şi întreţine starea de anxietate. Deşi are doar 21 de ani, Emilia Carată a apelat la serviciile unui psihoterapeut, deoarece nu mai putea face faţă stresului singură. „Am fost crescută doar de mamă, iar absenţa tatălui m-a fragilizat din punct de vedere psihic. În plus, am fost nevoită să intru în câmpul muncii de la vârsta de 18 ani. Stresul de la locul de muncă m-a aruncat în depresie", îşi începe mărturisirea Emilia. În cadrul terapiei, Emilia a învăţat să-şi identifice propriile limite şi să-şi asume responsabilitatea lucrurilor pe care le face.

«Este bine să ne cunoaştem limitele»

Psihologul Lena Rusti recomandă psihoterapia în momentul în care o persoană nu mai are resurse proprii pentru a-şi restabili echilibrul interior. Pentru a evita efectele devastatoare pe care stresul le aduce în timp, fiecare persoană are nevoie de înţelegerea propriilor limite şi de disciplină. Numai conştientizând efectele pe care stresul le aduce în interiorul nostru putem avea un comportament adecvat. Astfel, putem învăţa: să ne organizăm timpul în concordanţă cu sarcinile zilnice, să spunem „nu" atunci când situaţia o impune, să fim responsabili şi să ne angajăm în realizarea lucrurilor fără să ne agităm şi să ne lăsăm copleşiţi de sarcini. Foarte importantă este şi practicarea unei activităţi fizice care ne ajută să ne relaxăm (de exemplu, joggingul, tenisul etc.).

Recomandare: Atunci când nu mai poţi gestiona singur stresul, cere ajutorul psihologului.