Cum pot fi prevenite infecţiile de spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cum pot fi prevenite infecţiile de spital
Cum pot fi prevenite infecţiile de spital

Fiecare unitate medicală este obligată să asigure un mediu steril celor internaţi. Pentru a evita contractarea agenţilor patogeni care le pun viaţa în pericol, pacienţii trebuie să respecte cu stricteţe regulile de ordine ale spitalului.

Mai multe studii ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind prevalenţa infecţiilor de spital, sau infecţii nozocomiale, cum sunt denumite în terminologia medicală, au scos la iveală faptul că 1,4 milioane de persoane din întreaga lume contractează infecţii pe durata spitalizării.

Cea mai mare rată a acestui tip de infecţii se înregistrează în Europa şi în sud-estul Asiei, unde aproximativ 8-9 la sută din pacienţi fac infecţii nozocomiale.

Cele mai frecvente astfel de infecţii sunt cele care se instalează în urma unei operaţii care a presupus o incizie de mari dimensiuni, infecţiile urinare (la pacienţii în cazul cărora se folosesc cateterele urinare) şi cele respiratorii, transmise pe cale aeriană.

Care sunt factorii favorizanţi

Specialiştii spun că riscul infecţiilor nozocomiale este direct proporţional cu imunitatea scăzută a pacienţilor, cu varietatea procedurilor medicale şi tehnicilor invazive şi cu aglomeraţia din secţiile de spital. Infecţiile nozocomiale sunt cu atât mai periculoase cu cât organismul, şi aşa slăbit de boala pentru care pacientul a fost internat, nu mai are capacitatea de a contracara acţiunea agenţilor infectanţi.

În plus, majoritatea agenţilor patogeni care trăiesc în spitale sunt rezistenţi la antibiotice, ceea ce face şi mai dificilă tratarea pacienţilor infectaţi.

„Cele mai periculoase infecţii sunt cele contractate în secţiile de terapie intensivă, de chirurgie şi în maternităţi, deoarece pacienţii din aceste secţii sunt cei mai vulnerabili“, explică medicul specialist boli infecţioase Simin Florescu de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Prof. dr. Victor Babeş“ din Bucureşti.

Vizitele, doar între orele permise

În mod normal, fiecare spital are anumite protocoale de prevenire a infecţiilor nozocomiale în fiecare secţie. „În secţiile cu risc mai mare, cum sunt cele de terapie intensivă, de exemplu, protocoalele sunt mai stricte, lucrându-se într-un mediu cât se poate de steril“, menţionează specialistul.

Aceste protocoale presupun de la materiale speciale antiinfecţioase folosite în construcţia şi în alcătuirea secţiilor până la realizarea unor circuite speciale în spital pentru rufe murdare, pentru alimente, pentru transportarea bolnavilor şi pentru vizitatori.

Însă, cu toate aceste măsuri, riscul contractării infecţiilor există totuşi. Unul dintre motive îl reprezintă aglomeraţia din spitale. Însă şi pacienţii sunt de vină, susţin specialiştii.

Mulţi dintre ei nu respectă regulile de igienă şi cele impuse de medici: se plimbă prin spital neînsoţiţi, ies afară la fumat. În plus, familiile acestora nu respectă orele de vizită, nu folosesc echipamentul special şi intră în secţiile sterile, unde nu ar trebui să aibă acces.

Este necesară antibiograma

În cazul în care un pacient a contractat o infecţie nozocomială, pentru a putea fi tratat este necesară o antibiogramă. În cadrul acestei analize de laborator se testează sensibilitatea microbului respectiv la un anumit antibiotic sau la o combinaţie de antibiotice. În administrarea tratamentului, medicul va ţine cont şi de afecţiunile de bază ale pacientului.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite