Cum m-am lăsat de fumat

Cel puţin un român din şase s-a lăsat de fumat. Foştii fumători au renunţat la tutun pentru a-şi proteja sănătatea, pentru a elimina mirosul de scrumieră, deoarece ţigara nu le mai făcea plăcere sau pentru că voiau să scape din robia nicotinei. Pentru cei 36% care fumează, tutunul e însă o mare plăcere. 

Citiţi şi: Nimeni nu poate susţine că fumatul este benefic

„Bravo mie! Sunt nefumător!“ Vocea optimistă a lui Marius Vintilă se aude clar din căşti. „M-am eliberat! Nu mai sunt sclavul nicotinei!“ Exclamaţiile îi aparţin lui Allen Carr, autorul cărţii „În sfârşit nefumător“ („The Easy Way to Quit Smoking“), dar omul de radio şi le asumă întru totul. După ce timp de 23 de ani a consumat tutun aproape fără oprire, s-a lăsat brusc în noiembrie anul trecut, de pe o zi pe alta, fără plasturi de nicotină, gumă de mestecat sau alte artificii.

„Adevărul cel minunat este că a te lăsa de ţigară nu e doar ridicol de uşor, ci şi plăcut“, se aude vocea lui Vintilă pe audiobookul „În sfârşit nefumător“, pe care l-a înregistrat la Humanitas Multimedia.

„Am început să fumez cu tovarăşii de joacă pe la bloc“, îşi aminteşte el. „Apoi, furam ţigări din pachetele primite de tata uneori. Fumam în fiecare zi, din clasa a XII-a, dar primul pachet mi l-am cumpărat la 13 ani. Era Carpaţi şi la scurtă vreme după aceea m-a prins tata. Am mai fumat cu întreruperi încă cinci ani, dar de la 18 ani am fumat permanent.“

Eliberarea de ţigară

Pentru Marius Vintilă, zilele de fumător „începeau cu ţigara de dimineaţă şi se încheiau cu ţigara de seară. Sau cu ţigara de după cea de seară. Sau mereu încă una. Între ele erau ţigara de la cafea, ţigara dintre felurile de mâncare, cea de după masă, de dinainte de emisiune, de după emisiune, de dinainte de înregistrare, de după înregistrare, de după alergare...“ Dependenţa mergea până într-atât că fuma şi când urca pe munte. „Am fumat şi la 5.900 de metri altitudine. Şi după scufundare. În facultate ieşeam din examene mai devreme ca să fumez. Şi nici nu îmi dădeam seama de asta...“

Anul trecut, editura i-a propus să înregistreze o carte audio cu textul lui Allen Carr. „A fost cel mai eficient proiect ­voice-over al meu“, spune Vintilă, care a renunţat la ţigări în timp ce citea cartea, înainte de a ajunge în studio. „Mi-a schimbat viaţa din bine în excelent şi am primit şi bani pentru asta. Acum trăiesc o viaţă normală. Am un gust ­fain în gură. Nu mai stau în bucătărie cu orele ca să fumez. Alerg mult mai uşor, mi-am bătut recordul la zece mii de metri stabilit acum şase ani. Mă bucur în fiecare zi că m-am lăsat, mult mai mult decât mă bucuram de ţigări pe vremea când fumam.“

Renunţarea la fumat a însemnat şi o eliberare. „Nu te poţi considera un om liber dacă eşti dependent de ceva. Dar nu-ţi dai seama de asta când eşti fumător. Atunci spui că ai libertatea de a fuma şi crezi că nefumătorii îşi impun să nu fumeze şi se simt privaţi de ceva. Ceea ce e fals. Noi nu ne impunem să nu fumăm. Noi nu avem nevoie să o facem.“

Omul de radio şi TV, care a prezentat şi emisiuni de ecologie, consideră că renunţarea la fumat „este echivalentă cu ecologizarea propriului corp, a propriei locuinţe şi a propriei vieţi“. „Lăsatul de fumat este ecologie“, spune Marius Vintilă, care răspândeşte acum mai departe, printre prieteni, „înţelepciunea nefumătorului“.

Micul monstru care cere nicotină

Allan Carr, autorul bestsellerului „În sfârşit nefumător“, cea mai bine vândută carte pentru renunţarea la fumat din lume, s-a lăsat de tutun la 48 de ani, după ce, vreme de 33 de ani, a fumat până la 100 de ţigări pe zi. A descoperit „metoda uşoară“ după o şedinţă de hipnoterapie şi apoi şi-a dedicat viaţa misiunii de a vindeca lumea de fumat prin cărţi şi clinici. Filosofia lui Carr este că, contrar percepţiei, fumătorii nu au niciun beneficiu şi nicio plăcere de pe urma fumatului unei ţigări. Plăcerea este doar o iluzie, spune el, şi îi îndeamnă pe fumători să-şi amintească ce gust groaznic a avut prima ţigară pe care au fumat-o vreodată.

Fumatul este dependenţă de nicotină, explică britanicul. O ţigară nu face decât să înlăture simptomele lipsei de nicotină provocate de ţigara precedentă, simptome care revin şi se accentuează însă odată ce este stinsă. Este un gol care se cere umplut, un „mic monstru“ care se cere hrănit. Astfel se perpetuează dependenţa. Carr spune că senzaţia de „uşurare“ pe care fumătorii o simt când aprind o ţigară, acea senzaţie de întoarcere la normal, este starea pe care nefumătorii o au tot timpul.

Nicotina nu înlătură senzaţia de agitaţie, de exemplu, ci dimpotrivă, lipsa ei o provoacă şi de aceea fumătorii au impresia că ţigara îi calmează. O altă teză a autorului este că simptomele de sevraj tabagic sunt de fapt provocate de îndoială şi teamă – teama că viaţa nu va fi atât de plăcută fără ţigară şi teama că le va lipsi ceva. Odată ce teama şi îndoiala sunt înlăturate – Carr repetă la nesfârşit că viaţa este infinit mai plăcută fără ţigară – renunţarea este foarte uşoară.

De cealaltă parte a baricadei, Peter Imre, director Corporate Affairs Philip Morris România şi Bulgaria, declară sigur pe el: „Îmi face mare, mare, mare plăcere să fumez. Sunt conştient de toate riscurile, nu pun nicio secundă sub semnul întrebării nocivitatea sau bolile pe care le cauzează tutunul, dar, asumat, îmi face plăcere.“

Responsabilitate socială

Omul de afaceri a încercat primele ţigări la 16-17 ani, „ca orice copil sau adolescent“, dar s-a apucat cu adevătat să fumeze în armată, unde nu mai era protejat de „coconul părintesc“. „Sunt un fumător social“, spune el şi adaugă faptul că nu a luat niciodată la 1 ianuarie hotărârea de a se lăsa de fumat. „Nu am asemenea apucături. Nu m-am lăsat niciodată, am fumat constant şi mi-a făcut plăcere în mod constant. ­N-am avut sentimente de culpabilitate. Mi se pare o cotradicţie în termeni să te laşi de ceva care îţi face o mare plăcere.“

Deşi e un fumător convins, Imre susţine politica companiei sale, unul dintre cei mai mari producători mondiali de ţigări, de a descuraja fumatul în rândul copiilor şi adolescenţilor. „Împărtăşesc perfect filozofia că miniorii nu trebuie să fumeze, tigările nu trebuie să ajungă la copii şi copiii nu trebuie să ajungă la ţigări. Când eşti matur şi ai toate informaţiile, e alegerea ta. Dar, în cazul minorilor, nu e alegerea lor. În opinia managerului, „înainte să dai bani la orfelinate şi la biserici, trebuie să te asiguri că produsul tău e folosit doar de adulţi bine informaţi.“