Costumul cu care oamenii paralizaţi pot să meargă

 Gelu Onose, medic primar de recuperare la Spitalul „Bagdasar-Arseni“, este pe ultima sută de metri cu invenţia sa inedită: un costum cu care persoanele paralizate se pot deplasa biped. 

Pentru că progresele în domeniul reluării capacităţii de mişcare a pacienţilor paralizaţi sunt nule la nivelul lumii ştiinţifice internaţionale, un medic român, Gelu Onose (53 de ani), se zbate să găsească răspunsul. El a făcut un prim pas revoluţionar, pentru care a şi fost premiat cu medalia de aur la Salonul de Inventică de la Geneva, în 2008: un costum special ce utilizează ultimele tehnologii în fizică şi inteligenţă artificială, prin care oamenii în scaun rulant ar putea să meargă. Din motive de copyright, medicul nu ne-a putut pune la dispoziţie fotografii cu costumul. Şef al secţiei de Recuperare Neuromotorie de la Spitalul „Bagdasar-Arseni ", Onose este el însuşi în scaun cu rotile.

„Adevărul": Ce presupune mai exact invenţia pentru care aţi fost premiat acum doi ani cu aur la Salonul de Inventică de la Geneva?

Gelu Onose: Este un concept şi un prototip în curs de testare al unui dispozitiv de tip exoschelet, o îmbrăcăminte pe exteriorul corpului care să permită bolnavilor paralizaţi să nu depindă de fotoliul rulant. Pentru că lumea nu e făcută pentru oameni în scaun rulant şi nu există niciodată destule rampe, lifturi sau sisteme de adaptare la autobuze. Acest costum menţine în poziţie verticală persoanele cu paralizie, intră în intercaţiune cu intenţiile de mişcare ale pacientului şi motoare, suficient de miniaturizate pentru a efectua mişcarea pe care muşchii n-o mai pot face.

Vorbiţi despre persoane paraplegice care pot merge normal graţie acestui costum?

Normal e prea mult spus. Vor putea să se deplaseze pe distanţe limitate la început dar în mod autonom de fotoliul rulant. Să poată să urce o treaptă sau două şi să poată merge pe distanţe limitate.

Pe ce distanţă se vor putea deplasa?

Eu aş fi mulţumit deocamdată cu 10 metri. Ceea ce înseamnă enorm, pentru că asta îi dă autonomie acasă. Sau, dacă are maşină, de la ieşirea din casă până în maşină.

Sunteţi o întreagă echipă care lucraţi la această invenţie...

Suntem chiar un consorţiu: inginerul Cârdei, inginerul Crăciunoiu şi inginerul Avramescu. Inginerul Crăciunoiu este directorul Institutului de Cercetări pentru Tehnologia construcţiilor de maşini.

Care este stadiul costumului în acest moment?

Testare avansată a fiecăruia dintre subansamble şi inclusiva funcţionalităţii de ansamblu. De exemplu, căptuşirea acestui dispozitiv care este compus din duraluminiu deocamdată, dar noi ne gândim să îl facem din fibră de carbon. Intercaţiunea om maşină vizează intercaţiunea de tip somatic - a mişcărilor executate de segmentele musculo-scheletale şi de tipul inteligenţei artificiale -a interacţiunii gândirii.

Aţi preluat de undeva acest proiect?

Noi suntem primii, din 2002 o pritocim. Până să ajungem la modelul care chiar să funcţioneze mai este ceva timp. Ceva ce au apreciat cei de la Geneva este căptuşirea acestui costum cu un sistem de tip goffre, dispozitiv care se umflă şi se dezumflă în ritmul pulsaţiilor frecvenţei cardiace. Asigură deci hemodinamica la nivelul întregului corp. Mai avem de lucru la el, dar ne lipsesc banii.

Cum aţi ajuns la această idee?

Progresele în domeniul paraliziei sunt cvasinule, mai ales în privinţa reluării capacităţii de mişcare. S-au făcut progrese foarte mari în durata de supravieţuire, a nursingului pacienţilor... Constatând că această cale deschisă de celulele stem şi ulterior de ingineria tisulară nu va da probabil rezultate foarte curând, am avut în vedere ca măcar să compensăm acest mare handicap care este dependenţa de scaunul rulant. Deci un astfel de costum nu numai că trebuie să poată să stea singur în picioare, dar trebuie să se poată şi echilibra. Mai mult decât atât, să aibă şi forţa motrică astfel încât bolnavul care este ca un sac în interiorul lui să se poată deplasa.

Ce înseamnă mai exact nursingul pacienţilor?

Imediat după accident fac infecţii, tulburări circulatorii, hipotensiune, motiv pentru care o lună-două de zile noi medicii ne luptăm să nu aibă riscuri pe viaţă. Imunitatea, circulaţia, funcţia digestivă, respiraţia, toate sunt date peste cap. A ajunge pe un fotoliu este un vârf de aisberg, care înseamnă că două luni medicii s-au chinuit cu elemente de nursing. Şi când reuşeşti, este o victorie cât o înfrângere, cum zic eu...

Ce fel de energie va folosi acest costum?

Vom folosi baterii şi trebuie să găsim unele să nu fie grele. Este o firmă care a scos baterii ca un card. Ne gândim la un fel de cartuşieră de baterii. Deci, vedeţi, totul este foarte complex. Progresele tehnlogice în domeniul nanotehnologiei de exemplu vor permite probabil salturi revoluţionare. Deocamdată se bate pasul pe loc.

„La români, rata de divorţ după accident e mică"

Profesorul Gelu Onose vorbeşte despre drama unei persoane care ajunge în scaun cu rotile, dar şi despre dragostea cu care e înconjurată de către cei dragi, deveniţi însoţitori.

Lucraţi zilnic cu oameni care trec prin acest şoc, al unui accident în urma căruia nu se mai pot deplasa. Care sunt momentele lor cele mai delicate?

Momentele cele mai grele le trăiesc la noi, la recuperare. Iniţial, nimănui nu îi vine să creadă că nu mai poate merge. Apoi, când văd că timpul trece şi nu se întâmplă nimic, încep să înţeleagă. Şi apoi vin şi problemele colaterale: cei din familie se mai plictisesc, la serviciu încep să apară probleme, apoi vine marea tragedie a întoarcerii acasă. De obicei, la bloc. Trebuie să fim buni psihologi, noi medicii de recuperare, dar şi buni psihoterapeuţi cu noi înşine. Fiecare astfel de tragedie te încarcă. Este foarte complicat să practici diplomaţia în domenii care sunt o rană deschisă pentru viaţa omului. Să găseşti cu multă raţionalitate proporţia între a spune familiei adevărul şi totuşi a nu-l brutaliza pe pacient cu adevărul spus în primul moment. El trebuie pregătit progresiv. Majoritatea pacienţilor sunt tineri, pentru că mai toate traumatismele cranio-cerebrale sau vertebro-medulare provin din accidente rutiere. Am un pacient care a făcut un astfel de accident în ziua când soţia sa a născut. Ce poţi să spui în astfel de situaţii? Un aspect frumos pentru profilul poporului român este că rata de divorţuri este mică faţă de cea la nivel internaţional, pentru familiile în care apare o astfel de dramă. De obicei, femeile nu şi îşi lasă soţii, dar am văzut şi situaţii inverse, cu bărbaţi dedicaţi. Noi avem o particularitate în domeniul recuperării: nu ne putem descurca fără însoţitorii pacienţilor, care stau cu ei. Avem un normativ de personal acceptabil, dar gândiţi-vă că ei trebuie întorşi în pat din două în două ore, ca să nu facă răni.

Când dumneavoastră vi s-a întâmplat acest accident, eraţi deja medic în domeniul recuperării.

Eram medic primar de recuperare şi directorul Institutului Naţional de Recuperare la acel moment, în 2000. Mai mult decât atât, ca un paradox cinic al destinului, mi-am început activitatea ca tânăr stagiar în această unitate, l-am prins şi pe profesorul Arseni, şi m-am intors în anul 2000 ca pacient. Apoi, când s-a dat o dimensiune universitară acestei unităţi, am preluat conducerea ei, fiind, ca să zic aşa, pe ambele talere ale monedei: ca profesionist şi pacient.

Aţi fost practic propriul dumneavoastră doctor.

Da. E foarte greu. Rezolvarea şi pentru mine trebuie să vină în egală măsură ca şi pentru toţi ceilalţi, de aceea, lupta pe care o dau nu o dau în mod special pentru mine. Va fi un beneficiu pentru toată lumea. Sau dacă alţii vor putea mai repede, cu atât mai bine.

Cât de mult credeţi că îi ajută pe ceilalţi faptul că aţi trecut şi dumneavoastră prin aceeaşi situaţie?

Eu am fost apropiat şi dedicat pacienţilor din momentul în care am decis să fac medicină. Ce fac fac din pasiune. Probabil că există şi un sentiment inconştient de solidaritate pe care îl resimt.

De ce se plâng cel mai mult oamenii care vin aici?

Principalele probleme sunt cele de accesibilitate. La toate instituţiile şi în primul rând la propriul domiciliu. Din punct de vedere legislativ, Legea 448, care reglementează protecţia persoanelor cu handicap este, din punct de vedere scriptic, foarte bine aliniată la normele europene. Cu aplicarea ei stăm mai prost. Este apoi problema locului de muncă.

Nivelul medicinei de recuperare din România este comparabil cu cel al altor state?

Răspunsul este da, în mod categoric. O să vă arăt apariţia în revista Federaţiei Mondiale de Reabilitare, în care suntem citaţi cu diploma de excelenţă care ne-a fost acordată de Asociaţia Medicală Română, sunt în comitetul managerial al Federaţiei Mondiale de Reabilitare, suntem în contact cu Federaţia Mondială de Leziuni Medulare... Nu vreau să apar arogant sau triumfalist dar avem o foarte bună vizibilitate internaţională. Şi suntem atât de avansaţi şi pentru că pe plan mondial este atât de puţin. Deci ne aflăm la nivel internaţional dar acest nivel nu ne satisface nici pe departe. Asta e realitatea. Aş vrea să putem anunţa că există o pastilă care vindecă paralizia. Normal aşa ar fi, aşa s-a întâmplat cu tuberculoza. Acesta ar fi palierul de satisfacţie.

Credeţi că sunt aceste întârzieri nejustificabile pentru lumea ştiinţifică internaţională?

Fotoliul rulant a suferit nişte optimizări radicale foarte lent. Ideea să pui un bolnav în scaun şi să pui nişte roţi e de 70 de ani. Ideea revoluţionară ca fundul scaunului să nu mai fie din lemn sau material dur, ci să fie dintr-o pânză şi să-l facă pliabil, a apărut acum 40 de ani şi n-a mai progresat de atunci. Ei, ideea aparţinut unui inginer, care o avea pe fata lui în situaţia respectivă. Ce vreau să spun este că sunt foarte mulţi oameni care nu sunt direct motivaţi. Poate că este o explicaţie. După gustul meu, dar şi al colegilor mei, care nu sunt în situaţia mea, aş vrea să meargă lucrurile mult mai repede.

Carte de vizită

A absolvit Facultatea de Medicină Generală din Bucureşti, în 1982. Este profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila", din Bucureşti, doctor în medicină, medic primar de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie şi Geriatrie Gerontologie, cu competenţe în ecografie generală şi managementul serviciilor de sănătate. Este şeful secţiei de Recuperare Neuromotorie a Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni". Este preşedintele Societăţii Române de Neuroreabilitare.