Consultatii gratuite pentru astm si BPOC in spitalele de pneumologie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea Romana de Pneumologie (SRP) a reluat campania "Cere mai mult de la viata", pentru depistarea afectiunilor respiratorii cronice precum astmul bronsic, bronsita cronica sau emfizemul

Societatea Romana de Pneumologie (SRP) a reluat campania "Cere mai mult de la viata", pentru depistarea afectiunilor respiratorii cronice precum astmul bronsic, bronsita cronica sau emfizemul pulmonar. Presedintele SRP, prof. dr. Ioan Paul Stoicescu, a anuntat ca programul va continua sa educe publicul in privinta astmului bronsic sau bronhopneumopatiei obstructive cronice (BPOC) - doua dintre afectiunile respiratorii care sunt de cele mai multe ori depistate de-abia in fazele medii sau avansate. Campania - realizata cu ajutorul Ministerului Sanatatii - va fi derulata pana la 1 aprilie, cand persoanele care banuiesc ca sufera de una dintre cele doua boli pot fi examinate in centrele de consultare gratuita care s-au deschis in tara. "Fata de anul trecut, acum exista 48 de astfel de centre, in 39 de orase ale tarii", a spus prof. Ioan Paul Stoicescu. Depistarea pacientilor cu astm sau bronsita cronica va fi realizata dupa completarea unui chestionar orientativ. Suspectii efectueaza gratuit un test respirator (spirometrie) pentru depistarea celor doua afectiuni. In Bucuresti, centre de spirometrie exista la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" (telefon 021/335.69.10); Dispensarul TBC sector 1 si 2, str. Salcamilor nr. 21; Spitalul Dimitrie Gerota (telefon 021/252.33.34); Policlinica Vitan, Dispensarul TBC sector 3, Calea Dudesti; Centrul de Diagnostic si Tratament Dorobanti si Dispensarul de Pneumoftiziologie, sector 5; Str. Malcoci nr. 4. In Buftea, policlinica este dotata cu un cabinet de spirometrie. Astmul bronsic este o boala transmisa genetic, ce consta intr-o inflamare cronica a cailor respiratorii si, consecutiv, o contractie a bronhiilor. in Romania, bolnavii de astm reprezinta 7-8 la suta din populatia tarii (aproximativ un milion de oameni), a adaugat prof. dr. Stoicescu. BPOC este o afectiune ce implica inflamarea bronhiilor (bronsita cronica) si a plamanilor (emfizemul pulmonar). Bolnavii - de obicei fumatori, de peste 40 de ani - tusesc, respiratia lor este ingreunata, iar cavitatea lor respiratorie se reduce. in Romania, 4,6 la suta dintre barbati si 2,3 la suta dintre femei sunt afectati de BPOC, iar rata de deces este foarte crescuta, a spus prof. Stoicescu.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite