Cei trei care au speriat Las Vegas-ul

Cristian Dragomir, Ciprian Hrişcă şi Cristi Rajala, cei mai buni jucători români de poker ai momentului, dezvăluie cum i-au învins pe Daniel Negreanu şi Phill Hellmuth, liderii clasamentului mondial.

Acum trei ani, în Bucureşti existau doar câteva mese de poker la marile hoteluri în care se adunau câteodată pasionaţii acestui joc. Cu timpul, puţinele cazinouri s-au umplut, ba chiar au mai apărut şi altele, apoi jucătorii români au participat la competiţii internaţionale faimoase, precum World Series of Poker sau European Poker Tour şi au venit acasă cu rezultate senzaţionale. Mihai Manole, Toni Judeţ, Cristian Dragomir, Ciprian Hrişcă, Cristi Rajala sau Cristian Ţîrdea sunt numele celor care au făcut cunoscut pokerul românesc peste hotare, iar performanţele lor continuă să aducă adepţi acestui sport.

În ultimii ani, site-urile de profil au cucerit tot mai mulţi pasionaţi ai jocului de poker Texas Hold’em, amorţiţi în scaune zile întregi, de tensiunea jocului şi a mizelor. Românii au început şi ei să se aşeze la mesele turneelor virtuale, precum Poker Stars, Full Tilt Poker, Titan Poker sau Poker Heaven. Site-ul Holdem.ro a fost înfiinţat în 2005 şi între timp a devenit cea mai mare comunitate de poker românesc, cu peste 4.000 de pasionaţi. Treptat, jocul începe să îşi capete locul lui: luna trecută s-a înfiinţat Federaţia Sportivă  Naţională de Poker, iar între 11 şi 15 noiembrie se va desfăşura Romanian Poker Cup, cel mai mare eveniment internaţional de poker live desfăşurat vreodată în ţara noastră.

Premieră românească la un turneu european

Destul de puţin mediatizat până acum, acest joc mai are cale lungă de străbătut până va scăpa de cele două prejudecăţi dureroase: că este un joc de noroc şi că e practicat în general de interlopi, pierde-vară sau persoane fără capătâi. „Contrar a ceea ce se crede, jucătorii de poker sunt o categorie aparte. Majoritatea au studii superioare, sunt medici, avocaţi, economişti, şi de obicei cu un IQ peste medie. Acest joc cere inteligenţă, nu noroc”, punctează Sorin Constantinescu, preşedintele Asociaţiei Organizatorilor de Cazinouri. De fapt, ocupanţii primelor locuri în clasamentul celor mai buni jucători de Texas Hold’em din România atestă din plin acest lucru. Ciprian Hrişcă este primul român ajuns la masa finală într-un turneu European Poker Tour. Anul trecut a obţinut la Budapesta un onorant loc doi, învingând 530 de concurenţi. Românul a fost câştigătorul financiar al competiţiei, asigurându-şi un premiu total de 340.000 de euro.

Singurul joc unde câştigi cu mâini proaste

Absolvent de Politehnică şi un prosper om de afaceri când nu joacă poker, Hrişcă este şi el deranjat de percepţia publică a jucătorului acestui sport. „Ştampila ce se pune celor ce joacă poker este că sunt cartofori, ceea ce nu e adevărat. În plus, eu nu am văzut jucători buni de poker care să joace la noroc. Câştigi o dată, poate de două ori, dar atât. Nu poţi spune că ăla e atât de norocos, încât rămâne mereu la mesele finale ale turneelor.“

Ocupanţii primelor locuri la competiţii sunt cam aceiaşi, pentru că importantă este strategia şi nu steaua sub care te-ai născut. „Pokerul este singurul joc unde poţi câştiga cu mâini şi cărţi foarte proaste”, spune Ciprian. Probabil că nu ar fi ajuns să facă performanţă dacă nu ar fi comandat pe internet toate cărţile de specialitate scrise vreodată despre acest joc. „Le-am luat frumos şi le-am studiat pe toate. Pentru că rezultatul depinde exclusiv de tine, de strategie, de poziţia şi statutul pe care le ai la masă. Şi acestea se impun prin joc.”

Read, arta de a-ţi „citi” adversarul

Stăpânirea tehnicii nu garantează singură victoria. Este nevoie de ceea ce se cheamă în limbaj profesionist read, adică citirea adversarilor. Pentru asta, Ciprian a comandat conştiincios alte cărţi. „Am citit şi apoi am exersat şi anumite chestii ţin întotdeauna. Spre exemplu, un jucător cu mână slabă înghite în sec la un moment dat. Cel cu mână bună n-o va face niciodată”. Oricât de bine ai stăpâni regulile, dacă nu reuşeşti să îţi cunoşti partenerii de la masă într-un timp foarte scurt, s-a terminat. E nevoie aşadar de ceva psihologie, de cunoştinţe de body language (limbajul trupului, n.r.), dar mai ales de inteligenţă emoţională. Psihologia te ajută să îţi citeşti adversarii şi eventual să îi manipulezi, limbajul trupului îţi vinde ponturi în fiecare secundă, iar inteligenţa emoţională îţi asigură gestionarea eficientă a propriilor emoţii. E o combinaţie uluitoare de tehnică şi emoţie, şi, ca şi în viaţă, jucătorii de poker corespund celor patru tipologii temperamentale: colerici, sangvini, melancolici şi flegmatici.

„Dacă reuşeşti să îţi încadrezi partenerii de joc în tipologia căreia îi aparţin, efectiv nu mai contează cărţile pe care le ai”, spune Ciprian, care pentru exemplificare descrie situaţia de la masa finală din Budapesta. „Cel de lângă mine avea o foiţă pe care erau trecute premiile. Era foarte uşor de atacat, pentru că se temea că o să iasă el din joc dacă îl presai. Cel din faţa mea era ungur, turneul era în Budapesta şi televiziunile erau călare pe el. Era un fel de showman, se vedea câştigător, dar eu atacam şi îl forţam să pună toţi banii deodată, şi să iasă din joc după prima oră, chiar dacă nu aveam nimic în mână. Cel din stânga avea fise puţine şi am intuit că aşteaptă o carte bună să pună jos toţi banii.” Unul singur i-a scăpat lui Hrişcă, şi acela a şi câştigat turneul: „nu mi-a spus nimic omul ăla. Era un descreierat. Fusese dealer la viaţa lui, unul care cu o zi înainte de turneu furase o geantă şi-l ridicase poliţia. L-au scos de acolo organizatorii.”

Banii se fac greu

Înainte însă de a-i citi pe ceilalţi, trebuie să ştii să îi împiedici pe ceilalţi s-o facă. Dacă nu reuşeşti să îţi stăpâneşti emoţiile, poţi să te ridici instantaneu de la masa de joc, nu ai nici o şansă. „Cu cât te apropii de masa finală şi de premii, cu atât tensiunea creşte. Când joci într-un campionat profesionist se schimbă lucrurile, atunci abia înţelegi ce e pokerul, la un joc prietenesc nu-ţi dai seama. Eu nu am avut asemenea emoţii în viaţa mea, înainte de masa finală îmi tremurau picioarele. Dar nu au putut să mă citească.”

Chiar dacă este un jucător bun, Ciprian spune că banii se fac greu, mai ales acum, după ce au apărut atât de mulţi concurenţi. În plus, pokerul este un sport al răbdării, pe care încă mai trebuie să şi-o cultive. Nu ştie exact dacă are un talent nativ sau e doar un învăţăcel conştiincios. Totuşi, luna trecută a aflat că străbunicul lui era un temut pokerist pe valea Buzăului. Şi-au dat părinţii ghionturi şi până la urmă i-au dezvăluit un secret bine păstrat atât timp, tocmai ca să-l ţină departe de acest joc.

 „Stai acasă şi faci bani când vrei. Acesta este mirajul pokerului.”

S-au apucat de poker în anul doi de facultate. O gaşcă de băieţi de la Slatina veniţi la studii în Bucureşti, dar care în timpul liber se cam plictiseau. S-au apucat de jucat poker online ca să mai alunge plictiseala, dar numai unul dintre ei avea să îl învingă peste câţiva ani pe Daniel Negreanu, canadianul de origine română multiplu campion mondial.

Numele lui este Cristian Rajala. „Am început să joc şi am observat că de cele mai multe ori câştigam. Stăteam zile şi nopţi în faţa calculatorului, mă ridicam doar ca să ajung la baie. Dar dacă la început jucam de plăcere, acum pot să spun că trăiesc din asta”, spune Rajala, care a ajuns să câştige la un turneu online suma de 100.000 de euro. Câştigurile de pe internet l-au propulsat în competiţiile live din lumea întreagă, evenimente la care organizatorii le asigură celor calificaţi cazare, masă şi transport. Puştiului de 20 de ani i se aşeza lumea la picioare.

Momentul lui a venit în septembrie 2007, la un turneu internaţional din Barcelona, Pokerstars World Cup of Poker, unde s-a situat pe locul al doilea, dar şi mai important decât poziţia este faptul că l-a învins pe cel mai faimos jucător de poker din lume, Daniel Negreanu, care are la rândul său origini româneşti. A fost, poate, pentru prima dată când Negreanu, reprezentând Canada, a pierdut sărind în sus de bucurie pentru succesul românului. Supranumit Kid Poker, Negreanu este considerat al treilea pokerist mondial la capitolul câştiguri financiare – şi-a rotunjit conturile cu peste nouă milioane de dolari – dar primul din lume în ceea ce priveşte capacitatea de a citi adversarul de joc, adică la read. Pentru Cristi au urmat alte succese: mai multe locuri întâi la un turneu din Republica Dominicană, apoi în vara lui 2008 şi-a făcut intrarea în cetatea visată de toţi pokeriştii, Las Vegas, unde a ocupat câteva poziţii bune, în topul 10 al unor renumite competiţii de gen.

A câştigat chiar primul loc la unul dintre turneele European Poker Tour din Budapesta, de unde s-a întors cu 65.000 de dolari. O viaţă de aventuri care îi place la nebunie. „Sincer, eu la turnee mergeam mai mult pentru distracţie. Locuri exotice, de obicei cam totul plătit de organizatori, condiţii de nota zece... Dar când am văzut pe cineva ca Negreanu că se pregăteşte pentru competiţie, se odihneşte cu o seară înainte, face sport, m-am gândit că trebuie să fiu şi eu ceva mai serios“, râde Rajala, cunoscut în breaslă drept Keke. Porecla o are de la fratele mai mic, care nu putea să pronunţe numele Cristi în copilărie. Acum, fratele lui Keke joacă şi el poker. La început, apetenţa lui Keke pentru joc a fost o problemă în familie. Licenţa încă nu şi-a dat-o, deşi studiile le-a încheiat de mult. “La început îmi spuneau părinţii că de ce nu am terminat facultatea, îmi reproşau mereu asta. Dar după ce au văzut că mă descurc şi că am tot ce îmi trebuie din poker, nu au mai putut să spună nimic.“

De fapt, la un moment dat, chiar tatăl lui, cel mai fervent susţinător al licenţei, a fost pe punctul de a se apuca de poker. Emigrat de ani de zile în Canada şi angajat la General Motors, a  căutat cu disperare o soluţie alternativă în momentul în care compania a dat faliment. „M-a sunat pe mine şi mi-a zis, tată, învaţă-mă poker, că ăştia mă dau afară.” Din fericire, acest lucru nu s-a întâmplat, deşi domnul Rajala a prins câteva şedinţe bune de poker cu fiul său.

La foc continuu

Până la 26 de ani, Keke nu a muncit nicio zi din viaţă. Dar ca să ajungă să facă bani din poker a jucat sute de mii de mâini pe internet, pe care apoi le studia, cu ajutorul unui program, să vadă unde greşeşte şi ce trebuie să îmbunătăţească. Cei care au succes sunt de obicei absolvenţi ai unor facultăţi cu profil real, sau, în orice caz, oameni buni la cifre, în special la probabilităţi matematice. Să fii calculat, să te disciplinezi, să ai răbdare şi să ştii să investeşti, şi mai ales, cât, enumeră Rajala regulile de aur ale jucătorului. Dar, dacă nu eşti posedat - exact acesta este cuvântul – de o pasiune nebună, şansele să devii foarte bun scad considerabil. Keke nu are de ce să îşi facă griji: a povestit cum, după o noapte de joc continuu la casino, de la şapte seara până la zece dimineaţa, s-a apucat acasă de poker online. S-a ridicat de pe scaun după-amiază, pe la trei.

Un „idiot” cu o mulţime de jetoane

"Nu pot să cred că mi-am pierdut banii în faţa unui idiot!” „Sper să înveţi şi tu ce înseamnă bunele maniere.” „Prietene, esti un idiot!” „Sunt un idiot cu o mulţime de jetoane. Tu nu ai aproape nimic.”  Dialogul a cărui ultimă replică a devenit celebră printre pokerişti, s-a purtat exact anul trecut pe vremea asta între Cristian Dragomir, cel mai cunoscut jucător de poker român, şi Phill Hellmuth, cel mai mare jucător de poker în viaţă.

Prezenţi la World Series of Poker în Las Vegas, turneu pe care Hellmuth l-a câştigat de 11 ori în carieră, devenind astfel record nedoborât, cei doi s-au înfruntat, iar vedeta pokerului internaţional şi-a pierdut cumpătul. Poate şi pentru că Dragomir „l-a făcut”, cum s-ar zice, cu două cărţi proaste: un decar şi un patru, în condiţiile în care Hellmuth avea un As şi un popă. Dar pentru că românul a afişat toată siguranţa din Univers şi a pariat 300.000 de jetoane, Hellmuth s-a retras speriat. Când a văzut cărţile a explodat. La sfârşitul turneului, românul s-a clasat pe locul 29, câştigând 193.000 de dolari, în timp ce Hellmuth a căzut pe 47.

Sentimentul că fentezi societatea

Înainte de poker, Dragomir era un absolvent al Facultăţii de Construcţii Civile Bucureşti, lucra ca inginer la firma de construcţii a tatălui său şi îşi pierdea timpul pe internet. Curând avea să transforme timpul pierdut în bani. A jucat mai întâi în reţeaua ipoker turnee de free roll (fără bani) şi, când a văzut că se pricepe,  a trecut timid la mize derizorii. Primii bani reali câştigaţi au fost doi dolari. A sărit apoi în aceeaşi  zi la opt, şi până seara avea 200. Ajunsese în trei luni la un venit regulat de 1.000 de dolari pe lună din pokerul online.

Au urmat turneele live şi premiile: locul întâi la Budapest Poker Open Masters din Ungaria, locul întâi la Romanian Poker Tour în Cluj, locul doi la un turneu din cadrul Pokerstars World Cup of  Poker din Barcelona şi multe alte poziţii la diverse turnee din Las Vegas. “Primul sentiment pe care l-am avut a fost acela că fentez societatea. Câştigam bani fără să fiu sclavul unei scheme predefinite, pe care societatea te obligă să o urmezi: trezit dimineaţa, mers la serviciu, zâmbit frumos la toată lumea“, explică Dragomir o satisfacţie aproape mai puternică decât cea a banilor. “Ai o libertate extraordinară, stai acasă şi faci bani când vrei şi dacă vrei. Acesta este mirajul pokerului.“ Totuşi, există şi cealaltă faţă a monedei: când câştigi te aplaudă şi te invidiază toată lumea, dar când pierzi nu te întreabă nimeni cât ai pierdut.

Dilemei dacă pokerul este sau nu un joc de noroc, Dragomir îi răspunde cu “este un joc de noroc atunci când se joacă între cei mai buni“. Dar de obicei nu cauţi să joci cu cei mai buni. “Eu am o problemă cu ridicarea pokerului la rangul de sport. Până la urmă, dacă eşti sportiv, urmăreşti să joci cu cei mai buni şi să îi învingi. Ei bine, pokerul este mai degrabă o vânătoare de gâşte: îi pândeşti pe cei mai slabi să joci cu ei, ca să fii sigur că îi baţi şi le iei banii. Prea puţini caută să înfrunte jucătorii cei mai buni. “ Iar ca să atingi un anumit nivel în poker, este nevoie de foarte mult curaj, să ai tupeul să investeşti şi să participi la competiţiile internaţionale, acolo unde înscrierea în concurs poate ajunge la peste 5.000 de euro.

“Există în România mulţi jucători foarte buni de poker, dar care nu se regăsesc în topul celor mai buni jucători. Ei sunt cei care joacă de obicei online şi preferă chiar şi acolo mize mai mici, care le asigură un venit regulat. După ani de poker, zile şi nopţi pierdute prin cazinouri la turnee, zeci de ţări pe care le-a văzut adesea doar prin prisma pokerului, Dragomir are zilele acestea ori o depresie, ori un bad run (perioadă proastă la poker) ori pe amândouă. Ceva nu e în regulă, pe undeva a obosit. Poate este bebeluşul care i-a venit pe lume acum patru luni, şi căruia trebuie să îi acorde mai multă atenţie, poate nopţile pierdute sau cine ştie, un nevăzut ceas biologic. Are 31 de ani şi este pokerist. Cu asta se ocupă. În România, această titulatură este încă una problematică pentru societate. „Pokerul este grozav pentru studenţi. Distracţie, aventură, bani pe care nu i-ai putea face în viaţa ta nici cu două joburi. Dar nu poţi face asta la nesfârşit. La un moment dat, simţi că societatea te trage înapoi, că te revendică... “

Drumul către turnee faimoase

Pokerstars este cel mai mare site de poker din lume şi găzduieşte unele dintre cele mai mari turnee, online sau live. Dacă jucătorul se califică online este invitat să participe la unul dintre turneele live. Primeşte un pachet special din partea Pokerstars, ce include de obicei cazare şi masă la hoteluri de cinci stele, pentru jucător şi încă o persoană, şi, uneori, bani de cheltuială pe perioada şederii.

Cea mai nouă competiţie online se dispută până la 20 octombrie. Câştigătorii vor participa la evenimentul live Baltic Festival Estonia.