Ce boli poate semnala febra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit medicilor, temperatura crescută apare cel mai frecvent în caz de infecţii. Unele boli endocrine, administrarea anumitor medicamente, dar şi tulburările cerebrale sau cancerul pot da febră.

Dacă nu ne-am expus temperaturilor crescute, febra nu trebuie ignorată, pentru că, de cele mai multe ori, ea semnalează că există un dezechilibru, o tulburare sau un agent străin în corp. Totuşi, nu orice creştere indicată de termometru poate fi considerată febră, deoarece temperatura corpului variază pe parcursul zilei.

De asemenea, ea creşte atunci când facem exerciţii fizice, iar în cazul femeilor, variază şi în funcţie de ciclul menstrual. De aceea, valorile normale ale temperaturii se situează în intervalul 36,1-37,2 grade Celsius.

Este cazul să începem să ne facem probleme şi să contactăm medicul de familie dacă avem de la 38 de grade Celsius în sus. Între 38 şi 39 de grade Celsius se încadrează febra moderată, între 39 şi 41 de grade Celsius, cea ridicată, iar peste 41 de grade Celsius este vorba despre febra foarte ridicată, numită medical hipertermie, care poate duce chiar la halucinaţii şi la pierderea cunoştinţei.

Cel mai frecvent, febra este simptomul unei infecţii. De fapt, atunci când un agent patogen pătrunde în corp, sistemul imunitar reacţionează prin producerea unor substanţe care avertizează hipotalamusul, parte a creierului numită şi termostatul corpului, să crească temperatura corporală. Există totuşi un prag până la care nu trebuie să se intervină cu ajutor din afară (medicamente pentru scăderea febrei).

Se tratează valorile de peste 38ºC

„Chiar dacă există o infecţie în corp, nu trebuie să intervenim cu medicamente dacă febra este de până în 38 de grade Celsius. Deoarece până la acest nivel, febra indică faptul că sistemul imunitar reuşeşte să ţină în frâu infecţia respectivă. Doar dacă temperatura creşte peste 38 de grade Celsius este cazul să intervenim cu antipiretice (tratamente pentru scăderea febrei) şi să contactăm medicul", explică medicul de familie Magda-Anca Gheorghiu de la Clinica Lil Med din Bucureşti.

Nivelul febrei nu semnalează neapărat gravitatea afecţiunii. Specialiştii atrag atenţia că o febră ridicată poate fi simptomul unei boli uşoare (o infecţie simplu de tratat), la fel cum o febră moderată poate fi semnul unei boli grave, cum este cancerul.

Celelalte simptome, relevante

„Febra apare rareori ca simptom unic. De aceea, odată ajunşi la medic, acesta va constata care sunt celelalte manifestări şi va pune diagnosticul în funcţie de acestea şi de testele recomandate", precizează medicul Magda-Anca Gheorghiu. Astfel, în caz de infecţii respiratorii, febra este însoţită adesea de tuse, de producţia de mucus, iar în cazul infecţiilor urinare, de scurgeri şi de dureri. Şi bolile autoimune se pot manifesta prin apariţia febrei. Astfel, persoanele cu reumatism şi cele cu lupus eritematos pot avea o temperatură corporală mai mare decât este normal.

Dacă nu i se poate depista imediat cauza, în funcţie de celelalte simptome, medicii o numesc febră de origine necunoscută (FON). Aceasta are, de obicei, valori de aproximativ 38,3 grade Celsius şi poate semnala infecţii (în 30-40% din cazuri), cancer (în 20-30% din cazuri), colagenoze (10-20% din cazuri). În 5-15% din cazuri, originea febrei nu este depistată nici după teste amănunţite, arată studiile.

Medicamente care cresc temperatura

O situaţie în care febra nu este însoţită de alte simptome este după administrarea unor medicamente precum o serie de antibiotice (izoniazidă), procainamida şi chinidina (antiaritmice).

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite