Ce este bine să întindem pe pâine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ce este bine să întindem pe pâine
Ce este bine să întindem pe pâine

Pentru că nu are colesterol,  margarina este recomandată persoanelor cu risc cardiovascular. Totuşi, în cazul persoanelor sănătoase, al  gravidelor şi al copiilor, consumul de margarină nu este justificat. În toate aceste cazuri untul este un aliment de preferat.

Margarina este obţinută din ulei şi grăsime vegetală amestecate cu apă, iar din acest motiv, nu conţine colesterol, fiind recomandată cardiacilor.

Controversa în privinţa margarinei datează de la începutul anilor 90, când studiile au demonstrat că procedura de obţinerea a alimentului (hidrogenarea) duce la formarea unor compuşi chimici (acizi graşi trans) care afectează negativ organismul, favorizând apariţia cancerului. 

De aceea, nutriţioniştii au ales să nu mai recomande margarina ca pe o alternativă la unt, produs obţinut din grăsime animală şi nerecomandat cardiacilor din cauza conţinutului de colesterol. Potrivit producătorilor, noul procedeu  prin care se obţine în prezent margarina nu mai implică formarea acizilor graşi trans, incriminaţi pentru că favorizează apariţia cancerului.

Vitaminele din unt sunt naturale

Pentru că margarina imită compoziţia untului, în timpul procesului de fabricaţie îi sunt adăugate vitaminele  D şi A, care există în mod natural în unt. „Vitaminele din compoziţia margarinei sunt adăugate pentru protecţia antioxidantă şi vor suferi o degradare destul de rapidă, astfel încât utilitatea lor fiziologică este discutabilă“, explică biochimistul Radu Albulescu de la Institutul Naţional pentru Cercetare Farmaceutică.

În plus, în procesul de fabricaţie a margarinei este folosită grăsimea de palmier, cunoscută pentru conţinutul ridicat de acizi graşi saturaţi. Potrivit producătorilor, margarina este  o sursă bună de vitamine A, E şi D şi de grăsimi esenţiale de tipul omega 3 şi omega 6. Aceste grăsimi esenţiale provin din uleiurile naturale de floarea-soarelui, de rapiţă sau de soia care fac parte din compoziţia acestui aliment.

Surse alternative de grăsimi esenţiale

Acizii graşi esenţiali de tipul Omega 3 şi Omega 6 sunt necesari organismului în fiecare zi, dar corpul nu îi poate produce singur. „Ele constituie o componentă majoră a membranelor care înconjoară celulele corpului. Pe măsură de organismul îşi reînnoieşte celulele, are nevoie de grăsimi esenţiale, implicate şi în menţinerea sănătăţii inimii şi arterelor“, explică profesorul Dan Mircea Gheţa de la Institutul Naţional de Nutriţie şi Boli Metabolice. 

Potrivit specialistului, surse bune de grăsimi esenţiale Omega sunt: carnea de peşte, seminţele, nucile, uleiurile vegetale şi produsele care conţin aceste uleiuri, maionezele şi margarinele tartinabile de calitate.

Colesterolul, bun pentru celule

În cazul persoanelor sănătoase este recomandat consumul moderat de unt şi un stil de viaţă care presupune exerciţiu fizic regulat. În acest fel, aportul de colesterol pe care îl aduce untul în organism este folosit pentru a menţine sănătatea membranelor celulare care au în compoziţie colesterol şi nu cresc riscurile de boală.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite