Boala urateniei inchipuite

Teama de a arata rau", dismorfofobia sau "sindromul urateniei imaginate", se pare ca nu exista inainte de aparitia fotografiei, cand oamenii si-au vazut imaginea reflectata in alta parte decat in

Teama de a arata rau", dismorfofobia sau "sindromul urateniei imaginate", se pare ca nu exista inainte de aparitia fotografiei, cand oamenii si-au vazut imaginea reflectata in alta parte decat in oglinda. S-au speriat atunci. Dismorfofobia a fost semnalata de psihologul italian Enrique Morselli, in anul 1886. Cand are acest simptom, pe pacient il obsedeaza un cos, nasul, care intotdeauna e prea mare, prea borcanat sau, din contra, prea subtire, buza de sus, dintii, firele de par, mustata, ochii sau urechile. El se ascunde de societate si devine obsedat de aspectul exterior. Cu toate ca pacientul e normal din punct de vedere fizic, chiar frumos, el nu vede decat ceea ce vrea el sa vada. In Marea Britanie, un pacient cu schizofrenie, care avea printre manifestari si dismorfofobia, s-a sinucis, pentru ca nu-i placea cum ii statea bretonul. A lasat un bilet mamei sale in care isi justifica gestul. Nu mai suporta viata pe care o traia. In cele din urma, s-a spanzurat. Alta bolnava avea impresia ca buzele ei sunt prea mici. In realitate, ea avea un chip absolut normal, dar si-a facut 10 operatii estetice. Nu toti cei care isi "urasc" nasurile, sanii prea mici sau grasimea sunt si bolnavi. Daca, insa, aceasta preocupare pentru aspectul fizic devine o obsesie, e clar ca se intampla ceva. Unele staruri internationale sunt banuite ca sufera de acest simptom. Lolo Ferrari, celebra actrita porno, n-a fost niciodata multumita de marimea sanilor ei. Asa ca i-a tot marit, prin operatii estetice. Michael Jackson isi detesta fata, nasul, ochii, barbia si a apucat sa-si faca zeci de operatii estetice, care i-au distrus, in final, imaginea.
Chirurgii esteticieni solicita un aviz de la psihiatru inaintea oricarei interventii
"Dismorfofobia e teama de a arata rau si se intalneste in mai multe ipostaze, explica prof. dr. Radu Mihailescu, directorul Spitalului de Neuropsihiatrie Al. Obregia. Prima este cea care apare la adolescenta, cand se structureaza caracterele sexuale secundare. Atunci ea are o conotatie fiziologica. Adolescentul se descopera, sta mai mult in fata oglinzii si observa ca nu-i mai plac anumite parti ale trupului sau nu-i mai plac nasul, sprancenele, buzele. Toate aceste neplaceri cauzate de schimbarile corpului dureaza putin si nu sunt periculoase. Nu necesita vreun tratament, trec o data cu varsta. O alta varianta a dismorfofobiei este cea nevrotica. O afectiune care trebuie cunoscuta, pentru ca, din pacate, unele dintre persoanele care sufera de asa ceva apeleaza des la solutii chirurgicale. Isi corecteaza, spre exemplu, un nas care nu arata prea bine, dar, peste un an, li se pare ca o ureche e prea mare, ca la gura a aparut un rid, iar o spranceana are un defect. Si se opereaza din nou. Din acest motiv, chirurgii esteticieni solicita un aviz de la psihiatru inaintea oricarei interventii. In cazul acestei variante nevrotice a dismorfofobiei se poate adopta o conduita terapeutica bazata pe psihoterapie, si nu pe medicamente. Cea mai grava insa este dimensiunea psihotica a dismorfofobiei, care se intalneste ca simptom in schizofrenie".